Știrbatul Mare, în sârbă Veliki Strbac, este un vârf montan pe care mi-am dorit să ajung de acum vreo 10 ani. Acest vârf, împreună cu vecinul său mai mic - Știrbatul Mic (Mali Strbac în sârbă) flanchează malul drept al fluviului Dunărea în zona Cazanelor...

Parcul Național Krka este al doilea loc superb după celebrul Plitvice, pe care l-am vizitat când am fost în Croația. Acesta m-a fermecat efectiv, la cel mai sincer mod. Deși Plitvice are câteva cascade superbe pe lângă lacurile sale uluitoare, Parcul Național Krka mi-a rămas întipărit...

În Kotor am ajuns în august 2019 după excursia din Croația. Oscilasem mult între ce rute să aleg să mă întorc din Croația, dar până la urmă am ales Muntenegru cu oprire 2 zile în Golful Kotor. Nu știam exact care e starea drumurilor și auzisem...

Plitvice a fost un vis devenit realitate abia anul acesta, deși puteam să ajung aici de mai demult. Totuși, anul acesta după ce mi-am luat mașină nouă, am zis că trebuie să fac o ieșire în afară, că prin România bat drumurile destul. De fapt,...

Marmolada este cel mai înalt munte din Dolomiți, munți care reprezintă de fapt Alpii italieni. Masivul Marmolada are altitudinea maximă de 3343 de metri, atinsă în Vârful Punta Penia. Acesta se află în provincia Trento, foarte aproape de stațiunile Campitello și Canazei, unde am fost 2...

Cascada Ouzoud este cea mai frumoasă și spectaculoasă cascadă ce am văzut-o până în prezent. Aceasta se află în Maroc, Africa, la 150 de km de orașul Marrakech.  Excursia în Maroc am făcut-o în septembrie 2018 și de acasă aveam pus în capul listei Cascada...

Marrakech este unul dintre cele mai mari și mai importante orașe din Maroc. Aici este locul unde am călcat prima dată pământul african. Îmi doream de ceva vreme să ajung oriunde prin Africa și Marocul se pare că mi-a îndeplinit această dorință. Evident, mai am...

Croaziera din Marea Egee pe care v-o detaliez îndată (Toroneos Cruise), am făcut-o în Grecia, cu pornire din Pefkochori (Pefkohori) către Toroni,  apoi Neos Marmaras, insula Kelyfos și retur. Pefkochori se află în peninsula Kassandra, iar Torini și Neos Marmaras în peninsula Sithonia, ambele fiind...

Copenhaga este un oraș frumos, foarte dezvoltat unde mi-am petrecut aproape un an din viață. Cum am scris în titlu, Copenhaga este capitala Danemarcei și cel mai mare oraș din această țară nordică. Citisem la un moment dat pe undeva, cum că Danemarca ar fi cea...

Grecia este una dintre țările cele mai vizitate de către români. Această țară stă foarte bine la capitolul turism și servicii, de aceea este de multe ori mai atractivă decât litoralul românesc și nu numai. Am vizitat Grecia o singură dată, dar într-o zi sper...