Ce faci dacă vezi ursul?
Ce faci dacă vezi ursul? Ghidul de supraviețuire pe care ORICE drumeț trebuie să-l știe.
Aici voi discuta despre un subiect esențial pentru siguranța noastră atunci când ieșim în natură: Ce faci dacă vezi ursul?
În România trăiește cea mai mare populație de urs brun din Europa, în afara Rusiei. Întâlnirile cu urșii pot avea loc în pădure, pe trasee montane, pe drumuri, cum e Transfăgărășanul sau Valea Prahovei, deci implicit și la marginea localităților, ba chiar în localități.
Deși m-am intersectat cu urși de mai multe ori pe traseele montane, nu am avut probleme până acum niciodată cu ei. De multe ori i-am văzut și pe drum, mă refer la acei urși cerșetori care se pare că sunt tare la modă în ultima vreme. În acest articol vei afla ce trebuie să faci – și ce trebuie să eviți – dacă te întâlnești cu un urs.
Voi aborda câteva sfaturi utile și recomandări făcute de specialiști, dar o să vă spun și din experiența mea. Ce am făcut eu, cum m-am purtat, cum a fost.
🔸 1. Primul pas este prevenția:
Cel mai bun mod de a te proteja este să eviți întâlnirea cu ursul. Ca să faci asta, îți enumăr câteva reguli simple și ușor de ținut minte:
- Fă zgomot când mergi prin pădure – vorbește tare, cântă, fluieră din când în când, pune un clopoțel la rucsac. Urșii evită, de obicei, contactul cu oamenii și zgomotul îi avertizează că te apropii. Eu pot să fluier foarte tare, așadar mă folosesc de acest atu.
- Nu merge singur. Grupurile de 3 sau mai multe persoane nu prea sunt atacate. În plus, îți dă încredere. În caz de ceva vă puteți ajuta și susține unul pe celălalt. Eu din varii motive nu prea respect această regulă. Mă duc deseori singur prin diverși munți, chiar m-a prins noaptea prin păduri de multe ori. E un risc pe care mi-l asum conștient. Vă sugerez să nu faceți ca mine!
- Nu lăsa mâncarea în cort sau gunoaie pe lângă. Păstrează toate alimentele și gunoiul în recipiente etanșe dacă se poate și depozitează-le la distanță de cort, preferabil agățate pe o creangă mai înaltă pentru a nu ajunge ursul la ele. Urșii au un miros incredibil de dezvoltat. Nu vrei să-i atragi.
- Evită traseele cu multe mure sau zmeură în plin sezon. Sunt locuri preferate de urși.
- Evită orele de activitate ale urșilor. Urșii sunt mai activi dimineața și seara. Încearcă să eviți drumețiile în aceste intervale în zonele cunoscute pentru prezența urșilor. Aici e un capitol pe care nu prea l-am respectat, recunosc. Am pornit în drumeții de multe ori dimineața devreme la 3, 4 și 5 când în pădure era întuneric beznă. Sau m-am întors noaptea târziu. Și singur. Nu faceți asta, nu e indicat! Îmi amintesc momente destule prin Retezat, prin Făgăraș, prin Apuseni, când mai și stăteam în zone mai retrase, singur și pozam stelele. Erau locuri unde știam clar că sunt urși. Nu am avut probleme dar unele riscuri erau. Deduc totuși că urșii sunt destul de deștepți și chiar urmăresc să evite contactul cu omul în mod normal.
- Nu te apropia de pui: Nu te apropia niciodată de puii de urs, oricât de drăguți ar părea. Ursoaica va fi întotdeauna prin preajmă și este extrem de protectoare și periculoasă.
- Fii atent la semnele de pe trasee: urme, fecale. Dacă le vezi, retrage-te calm.
🔸 2. Observi animalul. Ce faci dacă vezi ursul?
Dacă ai văzut un urs de la distanță:
- Nu te apropia. Nu încerca să-l filmezi de aproape sau să-l atragi.
- Nu fugi. Fuga declanșează instinctul de urmărire. O să ai surprize neplăcute dacă fugi.
- Vorbește calm, dar ferm, fără țipete. Fă-l să înțeleagă că ești om. Nu faci parte din meniul lui în mod normal.
- Dă-te ușor înapoi, fără mișcări bruște. Întotdeauna cu fața spre urs. Totuși, nu-l privi fix în ochi pentru a nu se simți sfidat/ provocat.
- Nu arunca cu pietre, nu-l provoca. Asta poate duce la un atac.
Dacă ai spray cu piper pentru urși, pregătește-l, dar nu-l folosi decât dacă se apropie la mai puțin de 10 metri.
🔸 3. Ursul vine spre tine. Ce faci?
Dacă ursul se apropie:
- Stai calm. Mulți urși doar investighează. Uneori însă pot mima atacuri. Eram în mașină cu geamul jos odată și un pui de circa 2 ani a fugit brusc 2-3 metri spre mine. Eu pur și simplu mă uitam la el și n-am schițat nici un gest și ursul s-a oprit la fel de brusc și și-a continuat drumul liniștit ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
- Poziționează-te în spatele unui copac sau stânci.
- Ridică brațele încet – să pari mai mare. Dacă ai o bluză sau geacă ridic-o și pe ea să pari cât mai impunător.
- Nu arunca rucsacul – păstrează-l în spate ca protecție în caz de atac.
- Dacă e un pui de urs, fii și mai precaut: mama lui ar putea fi aproape și pericolul crește considerabil.
- Uneori țipetele bruște pot speria ursul dar îl pot și provoca. Unii au scăpat țipând brusc și puternic. E ca o loterie. Eu, la prima întâlnire cu ursul, eram pe o potecă și mă îndepărtasem de el. Abia când am întors capul dintr-o dată am văzut ursul la vreo 50 de metri, puțin mai sus de potecă. Deduc că, fără să-l observ am trecut efectiv pe lângă el. Am fost bucuros că-l văd și am dus rapid mâna la aparat să fac poze și am strigat către fratele meu care era mai în spate – Ursul, ursul! Animalul m-a auzit evident, și a zbughit-o la fugă. Putea să atace, nu aveam de unde ști. A doua oară când l-am văzut, el nu mă vedea. După ce l-am pozat, l-am fluierat. Când a auzit fluieratul meu a fugit rapid, instant. A treia oară nici n-am apucat să fac vreun zgomot că a și fugit. A 4-a oară la fel. A 5-a oară iar la fel. Deduc că le-o fi frică urșilor de mine. Glumesc cu replica asta. De fapt, de aceea spun că uneori e o loterie. Nu știi 100 % niciodată ce și cum.
🔸 4. Ursul atacă. Ce faci în ultimă instanță?
Atacurile sunt rare, dar pot apărea. În acest caz:
- Dacă e un atac defensiv (te-a surprins, are pui), culcă-te la pământ în poziția fetală, mâinile la ceafă pentru a proteja gâtul, rucsacul ține-l în spate pentru a-ți proteja coloana. Nu te ridica până nu pleacă.
- Dacă e un atac agresiv, de prădător (extrem de rar), adică ursul te vede ca pe o pradă, luptă pentru viața ta. Țintește nasul, ochii, botul. Nu se știe niciodată ce poate determina ursul să te lase brusc în pace. Este foarte important să înțelegi însă că aceasta este o ultimă soluție, este o acțiune disperată. Specialiștii o recomandă numai în acest caz.
- Spray-ul cu piper e extrem de eficient, dacă este folosit corect – în rafale scurte, direct spre capul ursului.
🔸 5. Ce să NU faci niciodată
- Nu fugi!!!
- Nu te urca în copaci – urșii urcă mai bine ca tine.
- Nu hrăni ursul. Niciodată.
- Nu te apropia de pui. Mama este aproape și te va ataca.
- Nu te baza pe mituri. Țipătul, fluierele sau petardele sunt eficiente înainte de a fi atacat – În momente de atac uneori ele chiar pot agrava situația, asta dacă ursul se simte amenințat sau speriat. Dar am mai spus, alții au scăpat urlând brusc și tare. Alții au scăpat ridicând brusc bluza, geaca, ce aveau pe ei, din cauză că au părut mari dintr-o dată. Când vorbim de animale imprevizibile trebuie să înțelegem că uneori orice tactică, oricât de bună pare, poate fi nefolositoare. Sau cum ar zice unii, Dumnezeu cu mila!
🔸 6. Ce faci după incident?
Anunță imediat Salvamont sau 112 dacă întâlnirea a fost periculoasă. Notează locul, ora și comportamentul ursului.
🔸 Concluzie – Ce faci dacă vezi ursul?
Urșii nu sunt monștri. Sunt animale sălbatice care vor, în general, să evite oamenii.
Învață să le respecți teritoriul și să te comporți calm și informat.
Urșii pe care îi vedeți la șosea nu sunt câini! Să nu le oferiți hrană și mai ales din mână. Și sub nici o formă nu mergeți spre ei pentru a vă poza cu aceștia. S-au întâmplat deja destule accidente. Unele sunt fatale. Nu e de glumă. Ursul e foarte puternic și rapid. Este vital să știi ce faci dacă vezi ursul la șosea sau pe cărare. Eu, deși la șosea am văzut mulți urși și față de unii am fost la 2-3 metri, nu m-am dat jos din mașină niciodată. Trebuie învățat și respectat comportamentul, respectiv spațiul ursului. Eu nu am avut probleme în veci. Dar le-am lăsat spațiu, m-am retras încet. Totuși, unele riscuri rămân.







No Comments