Știrbatul Mare, Serbia
Știrbatul Mare, în sârbă Veliki Strbac, este un vârf montan pe care mi-am dorit să ajung de acum vreo 10 ani. Acest vârf, împreună cu vecinul său mai mic – Știrbatul Mic (Mali Strbac în sârbă) flanchează malul drept al fluviului Dunărea în zona Cazanelor Dunării. Cred că majoritatea a auzit de faimoasa Clisură a Dunării. Ei bine, porțiunea Cazanelor este cea mai spectaculoasă și am vizitat-o deja de câteva zeci de ori.
Intrarea în Cazanele Mari.
Cum Știrbatul Mare și Mic se află pe o parte sârbească a fluviului, pe partea românească sunt alte 2 vârfuri cunoscute și anume Ciucarul Mare și Ciucarul Mic. Pe aceste 2 vârfuri am urcat de multe ori că sunt așa, mai de suflet pentru mine.
Ciucarul Mare vazut de pe Știrbatul Mare.
Știrbatul Mare are o altitudine de 768 de metri și face parte din Parcul Național Djerdap din Serbia. Masivul calcaros al Munților Miroc este mai mult decât dublu în înălțime față de vârfurile românești și pentru că are și o formă parțial retezată aproape pe verticală, este ușor recognoscibil de la mari depărtări.
Știrbatul Mare văzut de pe traseul Ciucarului Mare.
Știrbatul Mare văzut dinspre stânga.
Știrbatul Mare (Veliki Strbac) văzut frontal de pe Ciucarul Mare.
Am văzut Știrbatul Mare de pe Domogledul Mic, de pe Vârful lui Stan (ambele din Munții Mehedinți). L-am văzut și de mai departe, din Retezat de pe Vârfurile Custura și Păpușa și vara/ toamna. Deci, mai mult ca sigur că iarna se poate vedea și de mai departe și mult mai clar.
Știrbatul Mare văzut de pe Domogledul Mic. E ciocul muntos din plan îndepărtat centru-stânga. Se vede și Ciucarul Mare și ”scobitura” dintre munți, mai concret Cazanele Mari ale Dunării.
Știrbatul Mare văzut din Retezat, de pe Vârful Custura (în stânga, cel mai îndepărtat plan). Se pot identifica spre dreapta Piatra Iorgovanului și pe centru dreapta, mai departe, Vârful lui Stan și Valea Cernei.
De asemenea, tot datorită înălțimii sale, oferă panorame absolut spectaculoase cu împrejurimile. Ciucarul Mare (318 m) în mod special se vede superb. Acesta apare integral ca o fâșie stâncoasă, calcaroasă cu abrupturi golașe, cu creste împădurite – absolut memorabil. Am multe amintiri aici: fotografiat vipere cu corn și țestoase bănățene, pozat noaptea galaxia Calea Lactee, lenevit în hamac pe marginea muntelui deasupra Golfului Dubova și altele. Paradisul pentru mine, nu alta.
Revenind la Știrbatul Mare, eu am ajuns aici după o vacanță în Croația și Muntenegru. Mi-am propus să mă întorc acasă prin Serbia și asta a fost un motiv excelent să parcurg zona Clisurii Dunării pe malul sârbesc. Apropo, în Serbia se poate merge doar cu buletinul, deși nu e în U.E.. Cel mai bun punct de trecere al frontierei este pe la Porțile de Fier I. Dacă mergeți pe aici veți avea panorame deosebite spre Cazanele Mici ale Dunării, spre Statuia lui Decebal, mănăstirea Mraconia și golful Dubova. Zone absolut pitorești care-ți încântă inima și ochii.
Chipul lui Decebal văzut de pe malul sârbesc.
Deoarece o noapte am petrecut-o în Serbia lângă cetatea Golubac, am parcurs Clisura Dunării dimineața devreme, pe o vreme superbă.
La punctul de start al traseului spre Vârful Știrbatul Mare am ajuns pe la ora 9:30. După o scurtă pregătire de drumeție, la 10 fix am dat să pornim dar nu știam cum să dăm de rangerul parcului. Menționez că intrarea în parc presupune o taxă care atunci era de 1 euro de persoană. Pe când am decis că mergem așa că poate ne-om întâlni pe traseu și om plăti, fix atunci apare un domn pe o motoretă, relaxat, lejer – era chiar rangerul. Numai bine. Am comunicat puțin cu acesta mai mult prin semne căci nu știa engleză defel și pentru că nu aveam mărunt am lăsat 5 euro pentru mine și iubita mea și am purces la drum.
Traseul nu este foarte greu și nu are porțiuni tehnice. Pe panouri apare ca și dificultate medie. Durata acestuia, doar dus, este undeva la 3:30 – 4 ore la o distanță de 7,6 km. Evident, depinde de stilul fiecăruia.
Deoarece a fost o zi călduroasă, ne-a cam transpirat urcarea. Cred că erau peste 30 de grade la un moment dat, fiind sfârșit de august, vă dați seama…
Totuși, am avut noroc cu pădurea. Se merge mult prin pădure. De fapt, exceptând o poiană aflată la circa o oră de startul traseului, e doar pădure.
Marcajul folosit este punct roșu și e destul de des întâlnit. Și veți vedea și câteva indicatoare pe traseu în sârbă și engleză.
Prima porțiune, de cam un ceas, e un drum forestier. Rangerul parcului l-a urcat pe motoretă pe care venise. Dar accesul vehiculelor e interzis, doar rangerii având posibilitatea asta căci ei urcă la cabana aflată la finalul acestui drum. Aici este și o poiană mare care se vede de pe vârful Știrbatul Mare (sau Veliki Strbac, cum preferați).
Înainte însă de această poiană există un loc absolut fabulos care nu trebuie ratat. Evident, e marcat ca atare. Este vorba de un punct de belvedere special – un balcon care iese în afara marginilor calcaroase ale abruptului. Seamănă tare cu balconul din masivul Bedeleu. De aici, se pot admira Cazanele Mari, Ciucarul Mare și Golful Dubova. Se vede și vârful Știrbatul Mare și proeminența sau ciocul acela care fix din poziția asta însă nu apare vertical, cum spuneam mai sus.
Veliki Strbac e piscul din stânga sus.
Locul se numește Vidikovac ploče și tradus înseamnă ’’panoul de observare’’. Românii îi spun Vidicovaț.
Ieșirea din Cazanele Mari. În dreapta sunt bărci cu oameni care vizitează Peșterile Veterani și Ponicova.
Pentru că până la balcon am făcut mai puțin de o oră, căci e urcare domoală, ne-am permis să stăm aici altă oră. Efectiv nu ne mai venea să plecăm. Panoramele aici sunt de neuitat. Efectiv, natura este pur și simplu încântătoare, de vis. Nu vă pot explica în cuvinte cât mi-a plăcut…
Pentru mine, căci de mulți ani vin prin zona Cazanelor, e ceva de suflet, e mai special. Privesc altfel aceste locuri, le privesc cu ochii inimii. Sunt îndrăgostit pe veci de aceste zone…
După ce ne-am îmbogățit sufletele cu minunățiile naturii, am pornit iar la drum. La poiana cu cabana am ajuns rapid, dar nu am stat defel căci ne-am propus să oprim la retur. Așadar, i-am dat bice cum se spune. Deși traseul urcă mai serios, nu e nimic de speriat. Până sus pe vârf am făcut alte 2 ore.
Chiar înainte de vârf mai este o porțiune care oferă panorame pitorești, dar fix de pe vârf totul e la superlativ. Este, cum spuneam, de neuitat. Odată ajuns aici n-ai cum să uiți asemenea panorame.
Țin minte și acum când am văzut borna de pe vârf – suntem pe Știrbatul Mare! Uraaaa…
De aici se pot admira culmile Munților Almăjului, Cernei, Mehedinți, Godeanu pe vreme bună și chiar iubitul Retezat. Se pot identifica Vârfurile Domogledul Mic și Mare, Vârful lui Stan, despre care urmează să scriu curând, Piatra Cloșanilor, Arjana și altele.
Mai aproape se pot vedea Știrbatul Mic (626 de m) și Ciucarul Mic (313 m).
Am stat și aici pe vârf undeva la vreo oră și ceva. Efectiv nu mă puteam îndura să plec. Ce locuri, ce priveliști…
Fotografiile ca fotografiile, dar vă zic – merită orice efort să ajungeți aici. Ochii văd incomparabil mai frumos, mai clar, mai cuprinzător. Chiar citeam pe undeva că ochii umani ar avea echivalentul a 576 de megapixeli și văd în 32K. Nu e nimic mai prețios ca vederea și lumina ochilor. De asta eu urmăresc să savurez orice detaliu din ceea ce văd. Natura este copleșitor de frumoasă…
Zoom către Ciucarul Mare unde e primul punct de belvedere al traseului respectiv. Pe poza originală, care e mult mai mare, pot vedea și oameni pe traseu fix pe centru unde e cărarea.
Bărci pe apele cazanelor și intrarea în Peștera Ponicova de la baza Ciucarului.
Și totuși, într-un final a trebuit să pornim din nou la drum. Pe lângă coborârea de pe vârf, voiam să ajungem și în Băile Herculane, o stațiune de care mi-e dor mereu chiar dacă am văzut-o de foarte multe ori. Ne gândeam că poate rămânem și pe acolo o zi, deși eram de peste 2 săptămâni pe drumuri. Așadar, ne-am luat rămas bun de la vârful Știrbatul Mare și după o oră și un sfert eram deja înapoi în poiană la cabana rangerului.
Aici am stat încă vreun sfert de ceas și am povestit puțin prin semne cu rangerul. E greu când omul nu știe măcar un minim pentru o conversație într-o limbă de circulație internațională. Am încercat să-l înțelegem cât mai bine și apoi am pornit iar pe ultima bucată de drum. După mai puțin de o oră eram la mașină. Timpii de mers efectiv au fost mult mai scurți decât cei indicați de panourile informative. Dar a fost perfect așa căci am putut să stăm cât am simțit în zonele de interes.
După ce am pornit mașina, am luat-o spre Porțile de Fier I ca să trecem granița. Dar cum Clisura oferă foarte des panorame spectaculoase către România, am mai oprit de câteva ori pe drum.
Mănăstirea Mraconia văzută de pe malul sârbesc.
Golful cu Statuia lui Decebal și Mănăstirea Mraconia.
La un moment dat, după capătul Cazanelor Mici ale Dunării, șoseaua urca puțin în altitudine și am oprit într-un punct de unde am admirat fluviul, Statuia lui Decebal, podul peste golful Mraconia și mănăstirea Mraconia, alt loc unde opresc mereu când trec pe lângă ea.
Mănăstirea Mraconia și Cazanele Mici. În dreapta România, în stânga Serbia.
De aici, ne-am continuat drumul mai departe si am lăsat Serbia în urmă cu gândul și speranța că vom reveni. Una peste alta, o zi absolut deosebită.
No Comments