Munții Țibleș – pe vârfurile Arcer și Țibleș

Munții Țibleș erau pe lista mea de excursii de câțiva ani. Luna trecută, în octombrie, am decis brusc să fac o drumeție prin zonă. Se anunțase o frumoasă zi de toamnă și deoarece eram liber, am zis că e momentul perfect și chiar a fost. 🙂

Inițial, întrebasem câțiva prieteni dacă vor să vină pe munte, dar nimeni nimic. Așa trecuse sâmbăta, duminica și am zis că nu se poate, plec singur. Am fost de foarte multe ori singur pe munți dar uneori simți nevoia de o companie, o vorbă. Uneori e mai fain singur, alteori e mai plăcut în doi. În multe ture am fost cu fratele meu, dar pe el trebuie să-l cam vrăjesc să-l pot lua pe munte. Acum nu voia să vină și am zis că mă duc iar singur, dar în ultima clipă am reușit să-mi conving un prieten cu care am mai ieșit, așa că am mers în doi.

Deoarece voiam să fim eficienți ne-am dat întâlnire la 5 dimineața că deh, cine se scoală de dimineață, departe ajunge. 😛

Deși sunt doar vreo 140 de km din Cluj-Napoca până la locul de unde începe traseul, am făcut destul de mult timp pe drum. Undeva la vreo 3 ore și jumătate. Trăiască drumurile noastre toate!

În special, ultimii 12 km care leagă localitatea Groșii Țibleșului de fosta mină aflată la baza munților, sunt destul de răi. Doar pe porțiunea asta am făcut vreo 45 de minute. Bine, dacă nu ți-e dragă mașina se poate și mai repede. Pe jos se face între 1,5 – 2 ore.

Revenind la Munții Țibleș, aceștia sunt munți vulcanici. Chiar am analizat puțin forma și culoarea rocilor din creastă, căci sunt interesante. Au nuanțe de portocaliu-maro cu aspect poros. Aceștia fac parte din Carpații Orientali, zona nordică a acestora. Suprafața pe care se întind Munții Țibleș este undeva la 260 de km. Înălțimile în Munții Țibleș sunt relativ medii pentru țara noastră. Vârful Arcer are 1829 de metri altitudine, Vârful Țibleș are 1839 de metri și Vârful Bran 1840 de metri.

Aceste 3  vârfuri din Munții Țibleș  formează un trident care poate fi vizibil pe vreme bună din Apuseni. De pe Vârful Vlădeasa, din zona Refugiului Salvamont i-am putut vedea și identifica iarna de câteva ori. Dar să vă spun despre traseu. ?

Ruta aleasă a fost următoarea: fosta mină – Refugiul Arcer – Vârful Arcer – Vârful Țibleș – Refugiul Arcer – mină. Marcajul folosit este bandă albastră. Acesta merge împreună cu punct albastru până în creastă.

De la mină până pe aceste vârfuri este o diferență de nivel de peste 1000 de metri. Deci e de urcat serios. Ultima porțiune spre Vârful Arcer este mai pietroasă, după cum se poate vedea în poze, dar nimic de speriat.

Traseul l-am început în jurul orei 8:50. Nici nu apuci să te încălzești că și începe urcarea. Cărarea e largă și se poate urca o bună porțiune cu un 4×4 puternic, deși este destul de abruptă pe alocuri și urcă în serpentine. Până la refugiul Arcer am făcut 1 oră și 20 de minute, mers fără grabă.

Refugiul Arcer se află la cota 1443 de metri. Acesta arată destul de bine, este simplu construit, are parter și etaj; estimez că poate găzdui la nevoie 10-15 persoane. Are și masă, câteva conserve am mai văzut pe acolo, chiar și o sobă. Sunt 2 separeuri unde probabil se depozitează lemne. Ce nu mi-a plăcut a fost mizeria din fața refugiului. Faza asta cu gunoaiele este neplăcută căci am văzut-o peste tot și la orice altitudine. E plin de needucați care ajung pe munte și e cert că aceștia nu iubesc muntele defel. Păcat…

De aici, urcarea devine mai accentuată și la ieșirea din pădure, mai stâncoasă. Nu e nimic periculos, nu sunt porțiuni tehnice, e suficientă puțină atenție, atât.

Vârful Arcer se vede în toată splendoare din zonele astea. La fel și Țibleșul de fapt.

De la refugiu până pe Vârful Arcer am mai făcut 1 oră și un sfert. Se putea și mai bine, dar am tot admirat natura care arăta superb în culorile toamnei. Pe vârf am stat o jumătate de oră bună și ne-am tot bucurat ochii. Ce priveliști frumoase sunt înspre nord…

Se văd foarte clar Munții Rodnei, toată creasta de la vest la est. Pentru cine cunoaște acești munți, sunt ușor de identificat Vârfurile Pietrosul Rodnei, Rebra, Buhăescu Mic, Puzdrele, Galațului, Gărgălău, Ineu, Ineuț și Roșu. Pozele pe care le pun aici pe site sunt de dimensiune mică dar în pozele mari se vede totul mult mai clar.

Înspre nord se văd foarte bine Munții Maramureșului cu Vârfurile Șerban, Pip Ivan (chiar pe graniță cu Ucraina) și Tomnatecu. În poza de mai jos sunt în stânga. Spre dreapta sunt Vârfurile Farcău și Mihăilecu.

Pe Farcău (1961m) am vrut să urc acum vreun an dar am amânat din cauza vremii. Acesta este cel mai înalt vârf din Munții Maramureșului aflat în țara noastră. Vârful Hovârla cu 2061 m, e mai înalt dar el e la vecini, în Ucraina. Acesta e abia vizibil în poza de mai sus pe centru, în plan îndepărtat. Toate pozele sunt făcute cu telefonul că nu am dus aparatul foto cu mine.

După ce ne-am săturat de admirat crestele munților vecini am pornit spre Vârful Țibleș să tragem clopotul. Cred că toți care urcă pe Munții Țibleș trag de acest clopot. Sunetul este destul de puternic dar mă întreb dacă se aude oare până în localitățile învecinate!?

Până la clopot am mai făcut 20 de minute, dar aici a fost punctul final al turului.

Deși Vârful Bran e cel mai înalt din Munții Țibleș și e la alte 20 de minute distanță, am preferat să stăm pur și simplu la clopot să ne relaxăm pe îndelete. Rareori procedez așa. De obicei sunt pe repede înainte, dar uneori stau pur și simplu și mă uit… doar mă uit. 🙂

Panoramele pe care le ai aici sunt de neuitat.

Dacă ești iubitor de munte, o să îndrăgești acest masiv. Și deși n-am mers și pe Bran, știu că de acolo se văd bine și Călimanii. Posibil pe vreme foarte bună să se deslușească chiar și Ceahlăul iar către sud-vest se văd Apusenii.

Dar cum orice tur are și retur, după o binemeritată leneveală la soare de vreo oră, poate și mai bine, am pornit spre refugiu. Coborârea pe bandă albastră nu e așa abruptă, dar e cu grohotiș. Totuși, e o variantă mai bună pentru coborâre decât pe unde urcasem.

Pe traseu este și o cascadă, dar noi am ratat-o. Auzeam clar apa în apropiere de refugiu dar trebuia coborât puțin și cum nu prea vedeam cărarea, am zis pas. Cică acolo e și singura sursă de apă de pe traseu.

La ora 4 fără ceva eram la mașină, schimbați de haine deja. Alte 45 de minute pe drumul rău neasfaltat și eram înapoi în Groșii Țibleșului la șosea.

Acasă am ajuns după 9 seara. Pe drum am făcut în aproape 4 ore de condus acei 140 de km – ireal de mult. O oră am mai investit-o în plan spiritual, să zic așa. Am făcut o oprire la Mănăstirea Rohia și voiam să vin pe drumul acela spre casă căci e superb, mai ales toamna.

Traseul de creastă din Munții Țibleș se poate face în orice anotimp, dar iarna cu riscurile de rigoare. Zona spre Arcer e destul de abruptă să o urci pe zăpadă, iar zona de retur dinspre Vârful Țibleș spre refugiu, prin vale poate fi periculoasă din cauza posibilității de avalanșă. Posibil coborârea să fie mai bună dinspre Vârful Oușor, un alt vârf la care se ajunge dinspre Vârful Țibleș, dar n-am fost pe acolo deci nu pot spune cu certitudine.

De asemenea, trebuie ținut cont de drumul neasfaltat care necesită el singur minim 3 ore dus-întors pe jos, asta dacă nu aveți mașină.

Una peste alta, a fost o ieșire frumoasă, împlinitoare. Pentru o drumeție de o zi Munții Țibleș sunt ideali.