Vârful Domogledul Mic
Vârful Domogledul Mic se află în Munții Mehedinți și face parte din cunoscuta rezervație Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Domogledul Mic este mai degrabă un platou cu altitudinea de 1099 de metri. Munții Mehedinți sunt munți calcaroși, de înălțimi mici, aparținând de Carpații Meridionali. Sunt munți deosebit de spectaculoși datorită varietății lor. Aici sunt nenumărate chei, peșteri, cascade, grohotișuri, faună și floră excepțională.
Vârful Domogledul Mic se poate face pornind din stațiunea Băile Herculane. Traseul începe chiar din șoseaua 67D și este marcat cu bandă galbenă. Urcușul este relativ mediu spre dificil, nerecomandat celor fără experiență și mai ales iarna. Prima porțiune a traseului te duce până la Crucea Albă, obiectiv celebru al Băilor Herculane. Este urcare doar prin pădure, până aici.
De la cruce se urcă mai departe spre Grota lui Șerban, cel de-al doilea obiectiv al traseului.
Efortul depus este recompensat cu punctele superbe de belvedere asupra împrejurimilor. Dar greul abia acum începe. Domogledul Mic poate nu pare mare la prima vedere, dar pentru că vorbim de o diferență de nivel de 1000 de metri, e ceva de tras. Culmile verticale ale acestuia, care se văd din stațiune, ar trebui să fie un bun indicator al efortului. Nu vreau să descurajez pe nimeni, dar clar aici nu e plimbare.
Până la Crucea Albă durează cam 30-40 de minute. De aici până la Grota lui Șerban încă vreo 20-30 de minute. Apoi urmează o porțiune mai dificilă numită Cărarea Pisicii, care necesită atenție sporită. Sunt creste stâncoase de care uneori trebuie să vă prindeți cu mâinile.
De reținut că, deși șerpii fug din calea omului, aici este patria viperei cu corn. Eu am văzut un pui mic foarte aproape de cărare. Aveți grijă unde puneți mâna! Ca să puteți identifica șerpii rapid, vă recomand acest articol.
Ca și timp, porțiunea aceasta până în Vârful Domogledul Mic vă mai ia cam 1,5-2 ore, depinde de ce condiție fizică aveți. Peisajele de sus sunt deosebit de frumoase. Se vede perfect toată stațiunea Băile Herculane, aflată pe Valea Cernei.
Se văd Munții Cernei și porțiuni din Munții Godeanu. De asemenea se vede, dacă e senin, Dunărea cu porțiunea Cazanelor. Eu am putut identifica Ciucarul Mare din Cazanele Mari și Știrbatul mare, vârf aflat la sârbi. Se poate zări peste dealuri, dacă știți satele din zonă, Mehadia. Panoramele de aici sunt de basm. În spate (spre est), se vede Vârful Domogledul Mare. Acesta are înălțimea de 1005 metri și este ușor de ajuns la el. Aici putem vorbi de o plimbare pe munte. 🙂
Important de reținut că pe traseu nu sunt surse de apă. Dus-întors, traseul poate dura de la 5-6 ore cu pauze, până la toată ziua. Dacă e timp ploios, traseul poate deveni periculos.
Vârful Domogledul Mic, cu ai săi versanți verticali (văzuți din stațiune), este un masiv demn de luat în seamă. Majoritatea care urcă pe acest traseu, se opresc la Crucea Albă, dar merită urcat până în vârf. Dacă nu doriți să coborâți pe unde ați urcat, traseul continuă spre Cheile Jelerăului și Pecinișca. Și de aici puteți ajunge înapoi în Herculane. Nu am făcut încă aceste chei, urmează.
Eu am urcat pe Vârful Domogledul Mic o singură dată, deși am umblat ani buni prin zonele astea. Sper să refac traseul curând căci e superb sus. 🙂
Ca și concluzie, Vârful Domogledul Mic este un obiectiv ce merită bifat. Peisajele pitorești, relieful calcaros, pinul negru bănățean ce crește pe stânci aproape golașe, animalele cu care vă puteți întâlni pe traseu, fac din Munții Mehedinți, locul ideal de a vă petrece o zi.
Prin zonă se pot vedea următoarele:
– în apropiere: Băile Herculane, Sfinxul de la Topleț, Cascada Cociu, cădițele termale, Grota Haiducilor, Grota cu Aburi, Cascada Fecioara Maria.
– puțin mai departe: Cascada Vânturătoarea, Cheile Țășnei, Cheile Corcoaiei, Cazanele Dunării.
Activități ce se pot face spre/pe Vârful Domogledul Mic:
– drumeții, observarea faunei și florei endemice, relaxare, poze și filmări, băi termale jos în stațiune.
No Comments