Vârful Custura, masivul Retezat

Vârful Custura îmi rămăsese restant să zic așa, de prima dată când fusesem la Stâna de Râu, în 2018. De atunci fusesem în repetate rânduri prin masivul Retezat dar tot prin alte locuri.

Drumul de la Hobița la Stâna de Râu mă cam speria, deoarece când am fost aici am avut o altă mașină și îi rupsesem scutul, care era din plastic. Într-o altă tură în Retezat tăiasem o anvelopă pe lateral și am avut nevoie de platformă. De aceea, știind că drumul forestier nu se prezintă de obicei în stare prea bună, aveam ceva emoții. Nu știam cât fusese spălat de ploi sau dacă era zăpadă, că ninsese bine înainte cu vreo săptămână de ieșirea mea.

Toate au fost însă bune și frumoase, să zic așa. Drumul a fost acceptabil, cu doar vreo 3-4 porțiuni mai nasoale. Se poate urca până în zona parcării de lângă pod cu mașini cu gardă mai înaltă. Am prins și o vreme destul de bună în prima zi, a doua fiind de-a dreptul perfectă. Să vă detaliez.

M-am decis de pe o zi pe alta că vreau să urc pe Vârful Custura. Cum tot amânasem tura asta am zis: gata, ajunge, plec în Retezat. Așadar m-am trezit într-o dimineață la ora 4 și dus am fost. Bagajul mi-era făcut de cu seară. Urma să stau 2 zile pe munte.

La ora 8 și jumătate eram deja în Hobița. De aici urma să intru pe drumul forestier care, până la Stâna de Râu, șerpuiește 24 de km prin pădurile Retezatului. Culorile superbe de toamnă care împodobeau copacii mi se păreau de vis. Aproape că uitam de lungimea drumului. Țin să precizez că pe drumuri de genul aleg să conduc încet. Ținând cont că nu am întâlnit pe nimeni pe acest drum până la podul din zona parcării, am putut să mă opresc când și unde am vrut ca să fac poze și să admir natura. Toamna se prezenta absolut spectaculos.

Până la Stâna de Râu am făcut aproape 2 ore cu tot cu pauze. Chiar înainte de final este o porțiune mai nasoală, dar nu e chiar de speriat. Mi s-a părut mai ok decât ultima porțiune nasoală de pe drumul spre Poiana Pelegii, unde fusesem la sfârșit de iulie.

După ce am oprit mașina, mi-am schimbat hainele, mi-am luat bagajul, aparatul foto și chiar pe când să plec m-am întâlnit cu un cuplu care voiau și ei să urce în creastă. După câteva minute de discuții au ales și ei traseul spre Vârful Custura. Afară, deși nu era frig, se înnorase și sufla vântul destul de tare.

Am pornit agale spre stână, care era deja părăsită de ciobani. Am făcut câteva poze și mi-am amintit cum m-au invitat oamenii la masă acum 4 ani, pe mine și pe fratele meu. Să aibă sănătate!

Am trecut apoi de refugiu și acesta fiind gol. M-am mirat puțin că era totuși weekend. Mă așteptam să văd ceva lume căci e cam finalul sezonului. În curând trecem la turele de iarnă și astea sunt altă poveste. În fine.

După refugiu, urmând marcajul triunghi albastru, căci acesta mă interesa, am ajuns în câteva minute la Cascada Ciumfu. Debitul acesteia era scăzut față de prima dată când fusesem aici, dar tot e spectaculoasă. Cascada se vede complet de pe versantul opus, cum urci către Tăul Țapului. Sau din dronă. Poate mi-o lua și una de asta într-o zi…

De la cascadă traseul devine mai abrupt puțin și continuă până în Fereastra Custurii (2260 m) unde marcajul se intersectează cu cruce galbenă, acesta din urmă fiind cel de urmărit mai departe.

Pe lângă Vârful Custura, mai aveam de îndeplinit un obiectiv și anume să-mi testez noii bocanci Scarpa Zg Trek, luați de la Alpin Expe din Cluj-Napoca. Bocancii mei vechi de 3 sezoane, o pereche de Zamberlan Zenith 150, m-au dus prin foarte multe drumeții și-mi păreau de neînlocuit. Și așa și au rămas. De ce? Pentru că se mulau perfect pe piciorul meu. Așa au fost din prima clipă când i-am încălțat. Au fost luați din Italia din Canazei într-un moment când nu prea știam multe despre Zamberlan. N-am avut absolut niciodată vreo problemă cu ei, vreun deranj, vreo bășică, nimic. Niște bocanci absolut super. Mare păcat că nu se mai fac. Zic asta că eu sunt o idee mai lat în picior și-mi găsesc relativ greu ceva să nu mă jeneze. Dar să revin la drumeția mea.

Peisajele care se văd de pe traseu sunt spectaculoase. Din zona crestei se vede excelent Vârfurile Păpușa – 2508 m, Păpușa Mică – 2376 m, Peleaga – 2509 m, Judele – 2398 m , Slăveiu – 2342 m, Țapului – 2347 m și altele, plus câteva din lacurile masivului cum ar fi Peleaga (Ghimpele), Peleguța, Tăurile Custurii și chiar o porțiune din Tăul Țapului. Astea din zona Retezatului. Dar în pozele de mai jos puteți vedea și alți munți care se pot identifica de pe Vârful Custura.

Dacă te orientezi mai spre sud se pot distinge Vârful Piule – 2081 m, Piatra Iorgovanului – 2014 m, Piatra Cloșani – 1420 m și mai departe către Valea Cernei se văd clar Vârful lui Stan – 1466 m, Vârful Pietrele Albe – 1335 m, și pe vreme bună, chiar și Știrbatul Mare – 768 m, de pe malul sârbesc al Dunării din zona Cazanelor. Impresionant, zic eu. Pe majoritatea din aceste vârfuri am fost.

Evident, cea mai bună panoramă e chiar de pe Vârful Custura. Acesta, fiind mai înalt – 2457 m, oferă priveliști deosebite asupra zonelor înconjurătoare.

Din Fereastra Custurii până pe Vârful Custura mai durează circa 30 de minute să ajungi. Asta dacă nu te oprești ca mine să faci 100 de poze. 🙂

Deoarece vântul bătea tot mai tare, pauza pentru masă am făcut-o chiar sub vârf într-o zonă mai ferită. Am rămas aici vreo jumătate de ceas cu partenerii de drumeție și am schimbat păreri și impresii.

Nu mă mai opream din făcut panorame cu telefonul. Dacă nu era telefonul era aparatul. Poze peste poze. Evident, în realitate totul era mult mai frumos. 🙂

Pe Vârful Custura nu am stat foarte mult că începea să picure. Asta ne-a făcut să pornim rapid de aici. Vântul se întețea, uneori simțeai cum te mișcă efectiv. În creste sunt manifestări mai serioase ale vremii și trebuie mereu luate în considerare serios.

Aspectul plăcut a fost că, după nici 10 minute de coborât, nu a mai picurat, norii s-au rarefiat și soarele își tot făcea apariția când și când.

Aspectul neplăcut a fost că bocancii mă jenau tot mai tare. Am încercat cu ei să merg și cu șireturile strânse bine și cu ele lăsate mai lejer, degeaba. Mă jenau ba în zona călcâiului, ba în zona degetelor. Îi simțeam rigizi, diferiți față de flexibilitatea cu care eram obișnuit. Aveau însă aderență foarte bună pe uscat și destul de bună pe umed. Dar comozi nu i-am putut numi nicicum. Abia așteptam să-i dau jos.

Totuși, a doua zi, în urcarea mult mai abruptă către Tăul Țapului și Porțile Închise, i-am simțit o idee mai bine în picior. Nu mai mă jenau așa tare dar tot destul de rigizi au rămas. Asta nu e un minus, dar dacă faci drumeții lungi de 20-30-40 de km într-o singură zi, clar e nevoie de mai multă flexibilitate și comoditate. Și evident acest aspect ne arată alte 2 lucruri: e indicat ca bocancul să fie simțit comod din prima pe picior și al doilea, că totuși ei se mai lasă după câteva purtări. Ce mi-a plăcut tare a fost nivelul de protecție pe care îl simți, în special în zona gleznei. Asta e un criteriu foarte important pentru mine.

Între timp am făcut o drumeție și pe Ceahlău și a fost și mai bine. Dar tot nu se compară cu cei avuți înainte. Am scris un articol despre bocanci curând și am descris mai multe aspecte acolo.

Revenind la Vârful Custura, la retur n-am mai cronometrat timpii căci urma să înnoptez pe platforma de tip pat a mașinii mele. Ca să vă motivez să ajungeți aici, vă las câteva poze făcute vara cu Vârful Custura văzut de pe alte vârfuri.

Pe traseu ne-am întâlnit doar cu alți 2 drumeți iar în zona parcării mai erau câțiva străini. Dar toți au plecat seara și am rămas singur.

Noaptea a plouat, a fost vânt puternic care mișca chiar și mașina uneori. Iar la un moment dat ceva animal mai mare s-a bătut de mașină de m-am și trezit. Nu știu dacă urs dar tot ce se poate. Aventură, clar…

În încheiere, mai scriu o dată traseul complet făcut:

Hobița – Stâna de Râu (drum forestier mai nasol pe alocuri) – Refugiu (1600 m, triunghi albastru) – Fereastra Custurii (2260 m cruce galbenă) – Vârful Custura (2457 m) – retur. Este un traseu între ușor și mediu ca dificultate cu o durată tur-retur de circa 5-6 ore cu plecare din parcare. Succes!

Să nu uit, de câteva zile, Aventură în România are și cont de Instagram. Pentru doritori, mă puteți urmări și acolo că o să postez mai divers ca pe pagina de Facebook. Mulțumesc.