Piatra Iorgovanului, Retezatul Mic

Piatra Iorgovanului este cel mai cunoscut vârf al Retezatului Mic.

De asemenea, ieșirea aici este cea mai recentă drumeție a mea. Deși am nenumărate articole de scris, mi-am spus că de acum voi urmări să le fac cu prioritate pe cele recente. Între ele o să mai bag câte unul care se află pe listă de mai demult ca să recuperez. 🙂

Deoarece îmi terminasem treburile weekendul trecut, am decis să fac o drumeție. De Piatra Iorgovanului am tot auzit și am văzut o sumedenie de poze, dar nu fusesem niciodată acolo. Era deci, momentul potrivit pentru o excursie aici.

Cum vremea se anunța frumoasă, marți dimineața la ora 3 și jumătate m-am trezit, după cum mi-e obiceiul când am de condus mult. Până la cabana de vânătoare Câmpușel de unde se intră pe traseu, sunt 300 de km din Cluj-Napoca. E ceva de mers. Cum prefer drumul cât mai liber e lesne de înțeles de ce mă scol la așa ore.

Piatra Iorgovanului este destul de cunoscută printre iubitorii de munți. Aceasta este o ditamai stânca aflată pe vârf de munte, mie aducându-mi aminte de stânca de pe Vârful Omu din Bucegi. Aici însă sunt zone calcaroase, albicioase – gri deschis, care dau bine în poze împreună cu verdeața jneapănului care acoperă părți mari din versanți. Zona, din punct de vedere al rocilor, seamănă cu platoul Mehedinților, alți munți deosebiți pe care am tot umblat.

De pe Piatra Iorgovanului se văd bine vârfurile importante ale Retezatului: Peleaga, Păpușa, Păpușa Mică, Custurii, Masivul Vâlcan, Parângul și nu numai. Panoramele care ți se afișează ochilor sunt minunate.

Drumeția către Piatra Iorgovanului se poate face de la Câmpușel tur-retur pe triunghi roșu sau mai interesant, în circuit pe la Tăul Fără Fund. Vă detaliez imediat.

Startul e de pe infamul drum 66A (cel care merge din Petroșani până după Cerna Sat). Acesta este un drum absolut deplorabil de la Câmpușel încolo și nu pricep de ce nu se asfaltează odată. De ani de zile e așa. Stăm prost rău la capitolul infrastructură. Bine că dorim evoluție și dezvoltare turistică… Deși am umblat de câteva ori pe drumul acesta, în special pe porțiunea ce duce la Cheile Corcoaiei, la lacul lui Iovan n-am ajuns veci datorită drumului.

Traseul se prezintă așa:

Câmpușel – Vârful Piatra Iorgovanului – triunghi roșu, 2,5 ore. De menționat că nu m-am grăbit foarte tare, ba din contră, chiar m-am oprit vreo 10 minute pentru poze la o viperă, alte 10 pentru o gustare, plus pozele de pe traseu. Se pot scoate 2 ore deși e doar urcare și e destul de solicitantă, noroc că jumătate din ea e prin pădure.

Piatra Iorgovanului – Șaua Paltina pe sub Vârful Stănuleții Mari – bandă roșie, sub 1 oră. Aici e posibil să scoateți timpi mai lungi, deoarece eu am grăbit puțin pasul. Marcajul e mai rar și trebuie atenție.

Șaua Paltina – Tăul Fără Fund, pe Valea Soarbele – 40 de minute. Marcaj pe porțiunea asta n-am văzut, dar e lejer și nu aveți cum să vă rătăciți.

Tăul Fără Fund – Stâna Soarbele – 10 minute, cu tot cu schimb de replici cu ciobanii.

Stâna Soarbele – Câmpușel – cerc roșu și stea albastră, 1 oră. Ultima porțiune e de fapt un km de șosea.

Dar să vă descriu puțin drumeția, căci merită și chiar îmi doresc să punctez un aspect important.

Startul cum ziceam, e chiar de la șosea unde e loc destul pentru a vă lăsa mașina și de a campa. Peste noapte chiar aici am și stat. E cer nepoluat și e plin de stele, aviz fotografilor de noapte! În poza de mai jos e cabana Câmpușel iar de vizavi începe aventura. 🙂 O să vedeți câteva panouri și indicatoare deci nu aveți cum să greșiți.

De la drum, într-un minut se și virează dreapta și începe urcușul prin pădure. Înaintea mea pornise pe traseu o familie pe care am ajuns-o după vreo jumătate de oră. Eu am rămas să mănânc, să mă echipez. De ce menționez asta? Deși nu știu cât de bine pregătiți erau sau ce antrenament aveau aceștia, n-am putut să nu remarc că femeia avea ceva teniși în picioare. Am vorbit cu ei și erau chiar faini oamenii dar acest aspect vizavi de încălțăminte îmi atrage mereu atenția pe munte.

Chiar când i-am ajuns din urmă, fix pe potecă, dar exact unde a călcat femeia, ce credeți că se afla? O viperă berus! Efectiv am văzut cum șarpele s-a mișcat și a pornit înspre vegetație. Mă întreb ce ar fi fost dacă reptila, surprinsă fiind, nu ar fi decis să plece ci să se apere, mușcând femeia de picior?… Înțelegeți de ce e nevoie de bocanci înalți pe munte chiar și vara?

Eu, fiind pe fază, am reușit să mă pun în fața șarpelui și astfel acesta s-a oprit, reușind să trag câteva cadre. Aceste momente înseamnă bucurie pentru mine. 😉

După ce am încheiat cu pozele, la ieșirea din pădure i-am ajuns iar pe oameni și am tot povestit cu ei. E fain să întâlnești drumeți pe traseu. Păcat că n-au vrut să facă circuitul ca și mine și au decis să coboare pe unde au urcat, dar asta e altă poveste.

După ieșirea din pădure au apărut versanții calcaroși ai Retezatului Mic. Jnepeni și calcar peste tot…

Dar am avut iar surprize plăcute căci am văzut diverse flori printre care și regina munților – floarea de colț.

De capre negre n-am avut noroc de data asta. 😛

În schimb peisajele au fost superbe pe oriunde îmi întorceam privirea. Creasta Oslei a munților Vâlcan se vede perfect de pe Piatra Iorgovanului.

Evident, o însemnătate aparte pentru mine o au vârfurile Retezatului, pe care am urcat de câteva ori deja.

După ce am ajuns pe vârf am făcut poze și o binemeritată pauză de hidratare și mâncare. De aici am coborât puțin înapoi pe traseu și am virat spre stânga pe la stânca cu marcajul din poza de mai jos.

În continuare, pentru a ajunge în Șaua Paltina se urmează banda roșie, la stânga, repet. Peisajele sunt la fel de spectaculoase.

După ce am ajuns la o mică zonă de platou am avut parte de o altă surpriză. Am zărit o mică așezare ciobănească și un câine. Acesta a venit glonț la mine. Nu prea știam la ce să mă aștept, căci am avut parte de senzații tari cu câinii de stână prin turele mele. Așadar, când am văzut că animalul vine așa pornit spre mine, mă așteptam la orice. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că, înainte cu 2 metri de mine, câinele, care de fapt era o cățea, se oprește brusc și se aruncă efectiv pe spate și își întinde labele. M-a distrat…

Animalul cerșea afecțiune și atenție. Am stat și am tot mângâiat cățeaua dar efectiv cum mă ridicam, nici nu apucam să fac 2 -3 pași că se ridica și ea și se arunca efectiv pe o parte și apoi pe spate pentru a pune mâna pe ea.  N-am mai avut parte de chiar așa încredere și cerșeală de atenție. ;))

După câteva minute bune, am lăsat în urmă animalul și mi-am continuat drumul. Marcajul prin zonele astea e mai slab, mai rar. Din când în când mai aruncam câte un ochi spre Piatra Iorgovanului să văd cum se prezintă. Spectaculoase panorame…

După o scurtă urcare și o coborâre spre șa, m-am întâlnit și cu turma de oi. M-au lătrat vreo 2 câini dar ciobanii erau prin preajmă și a fost totul ok. Chiar am stat puțin la povești cu aceștia. Oameni de treabă…

Din șa am pornit mai departe spre Tăul Fără Fund. Soarele era puternic și m-a cam ars pe mâini. N-am avut la mine nici cremă de protecție și nici bluză cu mâneci lungi. Asta se traduce prin suferință. Să nu faceți ca mine. 😛

La tău am ajuns relativ rapid. Nu e foarte mare ca suprafață iar de adâncime nu mă pot pronunța. Ar fi mers o baie în el de nu era apa așa maronie. Nu-mi inspira încredere. În apa tăului am văzut doar mormoloci, broaște și un șarpe de casă. Nu de apă, ci de casă. N-am reușit să-l pozez prea bine.

Apoi a urmat stâna Soarbele unde câinii erau… nicăieri. Oamenii de la stână ziceau că s-au ascuns pe la umbră. Mă gândeam că poate o să-i surprind și nu e bine dar n-am avut parte de nici un incident. Nici n-am pierdut vremea pe aici. Poza de mai jos e după ce am trecut de stână.

Creasta Oslei a Munților Vâlcan se vede excelent din zonele astea.

De aici se urmează marcajul punct roșu prin pădure și pe alocuri mai apare și o stea albastră cu colțuri rotunjite.

Am urmat valea secată a pârâului Soarbele și am ajuns la șosea destul de repede. De aici a urmat un alt kilometru până la mașină.

Peste noapte am rămas acolo în zonă căci am făcut poze la galaxie. Cam așa mi-am echipat mașina pentru când n-am chef de cort. E perfect pentru mine. 😛

Una peste alta, o drumeție frumoasă, nu foarte lungă dar solicitantă pe urcare. Cu siguranță și căldura mare a avut un cuvânt de spus.

Dacă n-ați fost pe Piatra Iorgovanului, vă recomand să urcați. O să vă placă sigur. În zonă sunt mai multe de văzut/parcurs. A doua zi am fost prin Cheile Buții apoi la cascadele de pe Valea Măriii (a Măriei). Mai sunt cheile Sohodolului, Vârfurile Piule, Pleșa, Cabana Buta și altele. O să fac articole și despre acestea.

Ca și altitudine, Vârful Piatra Iorgovanului nu e ceva de speriat. Acesta are o altitudine de 2014 metri dar compensează prin frumusețe.

Diferența de nivel e undeva în jur de 1000 de metri. Dar merită fără doar și poate.

Dacă n-ar fi așa departe de mine aș mai urca pe Piatra Iorgovanului. Dar avem atâția munți frumoși încât nici nu știu când o să-i pot urca pe toți…

Vedem ce ne rezervă viitorul. Până una alta, cărări cu soare să aveți! ?