Crovurile din Mehedinti reprezintă unul din cele mai frumoase locuri ale Văii Cernei. Pentru mine chiar unul dintre cele mai spectaculoase locuri din România. De ce spun asta? Păi unde ați mai văzut altundeva adevărate stadioane verzi în creierul munților la altitudini de peste 1000...

Ciucarul Mare constituie una din zonele mele preferate din România. Un loc absolut mirific, cu puncte de belvedere remarcabile și o faună de excepție. Acesta face parte din cadrul Munților Almăjului, o grupă muntoasă a Munților Banatului, care aparțin de Carpații Occidentali. Ciucarul Mare se află...

Chipul lui Decebal este unul dintre cele mai interesante obiective din zona Cazanelor Dunării. De fiecare dată când mă duc la Băile Herculane, trec și pe aici. Bine, zona de interes maxim sunt cazanele, dar nu pot ignora statuia Chipul lui Decebal. Personal, o consider...

Varful Papusa este al doilea cel mai înalt pisc din masivul Retezat, după fratele său, Peleaga și al 8-lea din România. Diferența dintre aceste două vârfuri e doar 1 metru, Peleaga având 2509 metri iar Varful Papusa 2508 metri. O singură dată am urcat pe...

Scarita-Belioara este o zonă impresionantă ce aparține grupului muntos Muntele Mare și este declarată rezervație naturală. Scarita-Belioara se află pe teritoriul județului Alba, puțin mai sus de comuna Poșaga. Rezervația are o suprafață de aproape 48 de hectare și cuprinde un frumos platou calcaros numit...

Varful Bucura Dumbrava, zis și Vârful Ocolit se află în masivul Bucegi. Acesta este un vârf mai puțin cunoscut, deși se află la 5-6 minute de Vârful Omu, despre care am scris anterior. Poate din cauza celebrității celui din urmă, Varful Bucura Dumbrava a primit...

Munte, munte și iar munte. Doar la asta mă gândesc de câteva zile. La munții pe care îi am pe listă pentru anul acesta. La munții cărora le-am călcat potecile. Evident, plus multe alte locuri. Totuși, pentru că prefer muntele, simt uneori că efectiv mi-e...

Piatra Teiului am văzut-o o singură dată, când am mers în Parcul Național Ceahlău. Nu știam la vremea aceea mai nimic despre aceasta, dar mi-a atras atenția și am oprit mașina pentru câteva poze. Piatra Teiului este denumită și Stânca Dracului de către localnici, existând...

Vârful Domogledul Mic se află în Munții Mehedinți și face parte din cunoscuta rezervație Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Domogledul Mic este mai degrabă un platou cu altitudinea de 1099 de metri. Munții Mehedinți sunt munți calcaroși, de înălțimi mici, aparținând de Carpații Meridionali. Sunt munți...

Varful Peleaga este cel mai înalt pisc din Munții Retezat. Aflat la altitudinea de 2509 metri, Varful Peleaga e cel de-al șaptelea vârf de peste 2500 de metri din România. Update: tocmai am făcut altă tură în Retezat. Peleaga este vârful central din poză. Munții Retezat sunt...