Varful Negoiu, ursul și capra neagra, Munti

Vârful Negoiu, ursul și capra neagră – Munții Făgăraș

Posted at h in Munți, Toate articolele by 0 Comments

După ce urcasem pe Vârful Moldoveanu, îmi era mai mult decât evident că îmi doresc să urc și pe Varful Negoiu. Cel de-al doilea vârf ca înălțime din România nu poate fi ratat sau neglijat de nici o persoană ce adoră muntele și drumeția. Varful Negoiu este situat tot în masivul Făgăraș, județul Sibiu și are o altitudine de 2.535 de metri. Până la stabilirea înălțimii Vârfului Moldoveanu, Negoiu era considerat cel mai înalt vârf din România.

Traseul este unul relativ mediu spre dificil, dar nu foarte lung dacă pornești de la Bâlea. Se poate face într-o zi dus întors fără probleme. Eu am făcut cam 10 ore dus întors de la Bâlea, cu nenumărate pauze pentru poze, deși vremea nu m-a ajutat fiind foarte multă ceață și ploaie. Senin mult prea puțin în prima parte a zilei. Oricum, alterna vremea de la un minut la altul. La propriu!

Traseul ales a fost: Lacul Bâlea (2040 m) – Șaua Paltinului (2350 m) – Vârful Lăițel (2390 m) – Lacul Călțun (2135 m) – Portița Călțunului (2194 m) – Strunga Doamnei (deoarece Strunga Dracului era închisă ) – Varful Negoiu (2535 m). Întoarcerea pe același drum.

Drumeția aceasta a fost una absolut memorabilă deoarece aici am dat aproape nas în nas cu ursul pentru prima dată și cu capra neagră. Două capre mai exact, dar doar una imortalizată în poză.

Update: De atunci am văzut ursul de 19 ori iar capre am observat vreo sută. Între timp am ajung iar pe Negoiu dar de data aceasta pe la cariera aflată mai sus de Porumbacul de Sus. Am făcut un clip detaliat cu acest traseu superb. La retur am parcurs celebra și tehnica Custură a Sărății precum și Vârful Șerbota. A fost ceva deosebit pe o vreme superbă. Vedeți clipul pe canalul meu de Youtube.

Fiind campat împreună cu fratele meu la cort lângă Lacul Bâlea, la 6 dimineața ne-am strâns totul și am început urcarea spre Șaua Paltinului. Vremea cum spuneam, nu se anunța prea roz dar ce mai conta? Eram din nou pe munte. 🙂

Aflați sus în șa și nefiind foarte atenți deoarece ceața era la ea acasă, dintr-o data văd o siluetă cu o pereche de coarne mici ce se holbează la mine, aflată la doar câțiva metri… whaaat? Celebra capră neagră! Până îmi revin din magia clipei și bucuria vederii caprei am nevoie de câteva secunde, timp în care animalul se face nevăzut la fel cum a apărut. Am fost puțin cam dezamăgit ca nu am apucat să o pozez. Asta e, altă dată…

Ne continuăm drumul pe o porțiune dreaptă ca un platou, unde chiar observ un cort. Deci se campează și pe aici se pare. În partea dreaptă văd Lacul Doamnei, dar nu se vede foarte bine că prea e ceață.

Cred ca mai facem vreo 10-15 minute și începem să coborâm puțin pe lângă niște stânci mai mari. Fratele meu rămâne în urmă vreo 20 de metri pentru poze; mă întorc către el să-l zoresc și dintr-o dată ce-mi văd ochii?!

– Bogdan!!! Ursul, ursul!!!…Un urs mare, în toată splendoarea lui de animal sălbatic, era la vreo 50-70 de metri de mine și după reacția lui părea că nu ne simțise până în clipa strigătului meu de uimire, moment în care a rupt-o la fugă în sus printre stânci. Fratele meu în schimb fusese atât de pasiv iar prima lui reacție a fost: Unde, Cristi? Păi credeți că am apucat să-i răspund? Eram super bucuros că văd un urs sălbatic și liber iar primul instinct al meu a fost evident, să pornesc aparatul să încerc să-l pozez.

Dar inutil să vă zic că ursul e un animal sprinten și a fugit de nu am apucat să fac nici măcar o singură poză. Dezamăgire cruntă. În sinea mea nu mă gândeam că tocmai ce ne-am aflat într-o situație potențial periculoasă ce s-a încheiat cu bine pentru toți, ci la frustrarea generată de lipsa pozelor. Ahh…

Bosumflat, continui drumul încă vreo 5-10 minute și ajungem la prima porțiune a traseului prevăzută cu lanțuri. O fâșie îngustă de vreo 50-60 de centimetri acoperită pe margini cu iarbă. Aici am totuși un moment de bucurie că doar nu o fi tot traseul plin de ghinion. Pe cărare văd urmele proaspete ale ursului, perfect formate după ploaia din ziua anterioară. Văd și excrementele animalului. Repede la pozat. După dimensiunea urmelor labelor din față e clar că ursul avea vreo 200-300 de kg. Mai mult ca sigur mascul, care conform jandarmilor montani ce i-am întâlnit pe traseu la retur, traversa muntele.

Mărimea labei piciorului din față comparativ cu palma mea

Prin Făgăraș mai fac urșii de astea pentru a ajunge dintr-o pădure în alta. Jandarmii mi-au spus că era recent și o femelă cu 3 pui prin zonă ce tot așa, trecea dintr-o parte în alta în căutarea mâncării.

Oricum eu am rămas tot la gândul pozei lui…Dar admit că m-am întrebat: oare era nasol tare de veneam puțin mai devreme și dădeam nas în nas cu ursul pe poteca îngustă prevăzută cu lanțuri!? Am un feeling că nu s-ar fi dat ursul la o parte ca să putem noi trece.

Mi-a venit în gând și cortul oamenilor aflat puțin mai sus. Hmm.

Ne continuăm drumul; soarele e de mult sus iar azurul cerului ne încântă privirea. Priveliștea parcă este ruptă din basme. În față avem Vârful Lăițel. Dar stai! Ce observ printre stânci pe versantul stâng a lui Lăițel? Deși cred că sunt vreo 3-4 sute de metri depărtare, observ o capră neagră care paște nestingherită. Atât am așteptat. În sfârșit pot să mă folosesc de zoom-ul mare al aparatului foto. Reușesc să-i fac atât poze cât și să o filmez. Stau și admir minunăția…Îmi dorisem mult să o văd iar cineva mi-a făcut pe plac. Un urs și două capre negre într-o zi. Excepțional pentru mine. Mă declar mulțumit. 🙂

Urcăm și pe Vârful Lăițel unde facem o binemeritată pauză. Coborârea acestuia pe versantul opus e puțin mai dificilă, dar cu atenție se poate fără incidente. De aici putem admira când este senin Varful Negoiu, Lespezi și Călțun, toate peste 2500 de metri altitudine. Iar Lacul Călțun ne lasă fără cuvinte. Un ținut magic…

Lângă lac se află și refugiul cu același nume. Porțiunea aceasta seamănă izbitor cu Retezatul. Peste tot sunt lespezi mari de piatră. Văd și un rozător dar e prea rapid ca să-l pot identifica. Semăna cu un șoarece. Era interesant de ar fi fost o marmotă. 🙂

Urcăm iar, spre Portița Călțunului. Zona este deosebit de frumoasă și deși e mijlocul lui iulie se vede zăpadă pe alocuri. Ne apropiem de celebrele strungi. Noi suntem nevoiți să o luăm prin Strunga Doamnei, deoarece Strunga Dracului este închisă din cauza unei stânci mari ce s-a desprins din masiv. Știu că unii aleg Strunga Dracului chiar și în aceste condiții, dar eu nu-mi permit deoarece mă simt răspunzător pentru fratele meu.

Așa că alegem traseul mai lung. Cred că ne ia aproape o oră să ajungem până sus pe vârf; este o porțiune mai solicitantă. Dar am reușit, aici este destinația noastră: Varful Negoiu – 2535 de metri!

Ceață totală pe Varful Negoiu.

Întoarcerea a fost mai greoaie datorită atât ploii care a durat vreo 2-3 ore, cât și ceții, care uneori nu ne permitea să vedem la 2 metri în față. Pe drum însă ne-am întâlnit cu 2 jandarmi cu care am schimbat nenumărate povești montane. Deosebiți, respectuoși, de treabă și darnici. Doar pe unul îl mai țin minte: Florin. Și deși au trecut 3 ani, nu o să uit oricum niciodată că l-au ajutat pe fratele meu obosit, l-au încurajat și l-au și servit cu o ciocolată. Am petrecut drumul împreună cu ei de la lacul Călțun până la Bâlea. Aș fi pus din respect o poză cu și cu ei, dar nu am acordul lor, așa că pot doar sa-i menționez și să le mulțumesc.