Vârful Ascuțit și o noapte în creastă – Piatra Craiului I
Vârful Ascuțit, urcare cu 20 de kg în spate pe Brâul Ciorânga, ursul, un apus deosebit și o noapte în creastă – așa voiam inițial să pun titlul articolului dar era prea lung, deși mult mai precis și concret. 🙂
În celebrul masiv Piatra Craiului am ajuns o singură dată și am umblat 2 zile întregi pe acolo. Nu prea eram decis ce trasee să fac prin zonă dar voiam să ajung pe Vârful la Om, voiam să prind un apus mișto, să văd capre negre și să fac partea de creastă dintre Vârful Ascuțit și Vârful la Om. Și, din fericire, speranțele mi-au fost împlinite, chiar depășite.
Pe lângă faptul că am prins o vreme superbă în ambele zile, am avut plăcuta surpriză să văd ursul aproape în creastă, undeva sub Țimbalul Mare și multe capre negre, cam vreo 20 în total. Creasta nordică s-a prezentat superb (mă rog, porțiunea menționată) și am făcut o coborâre aventuroasă pe la Lanțuri. A, da. Am trecut și pe lângă o zonă deosebită, La Zaplaz, loc pe care mi-l doream să-l văd live. Adevărul este că sunt multe locuri frumoase în Crai. Doar timp, hrană și mai ales apă să ai. Vă detaliez îndată. 🙂
Punctul de start al traseului spre Vârful Ascuțit e undeva la vreun kilometru înainte de cabana Plaiul Foii chiar din stradă. Noi am ales varianta marcată cu triunghi roșu după cum se vede în poze. Până pe vârf indicatorul ne arăta 5:30 – 6:30 ore.
Masivul Piatra Craiului este un lanț muntos aflat între Masivul Bucegi și Munții Iezer-Păpușa, toți părți integrante ale Carpaților Meridionali. Personal, Meridionalii mi se par cei mai frumoși munți de la noi. Dacă e să aleg dintre aceștia, Retezatul ocupă locul 1 în viziunea mea.
Munții Piatra Craiului sunt mai diferiți de restul Meridionalilor, ei fiind calcaroși. Față de șisturile cristaline din restul masivelor, calcarosul Crai mă duce cu gândul prin sudul țării prin Munții Mehedinți, Almăjului. Cu aceștia seamănă mai tare. Craiul se prezintă ca o barieră abruptă, lungă de vreo 25 de km și relativ îngustă, de nici 10 km.
Am înaintat ușor prin pădure către Padina lui Călineț și spre Refugiul Speranțelor (ce nume frumos – vedeți poza de mai sus). Până aici, datorită pauzelor, am făcut 4 ore și ceva. Pe indicatoare zicea ceva de până la 3 ore. A fost una din foarte rarele ocazii când am scos timp mult mai lung decât cel indicat, dar e de înțeles din moment ce eram foarte relaxați.
De menționat că în creasta Pietrei Craiului nu sunt surse de apă! Noi ne-am luat din start câte 4 litri de persoană. Rucsacurile aveau undeva la 20 de kg fiecare: cortul, sacii de dormit, mâncare pe 2 zile, apa, aparatul foto, izopren, baterii externe și alte cele. Ne-am luat cort deși pe Vârful Ascuțit se află refugiul cu același nume, în ideea că la refugii se stă doar dacă e nevoie serioasă. Până la urmă, pentru că după apus nu mai era nimeni în creastă, iar în refugiu erau deja doi ”cazați” am ales să stăm și noi în refugiu. Dacă era nevoie cortul era la îndemână.
Pe traseu este indicat un anume izvor al căpitanului Orlovsky dar eu l-am ignorat deoarece aveam apă destulă. Mă rog, așa credeam cel puțin, pentru că a doua zi am cam suferit de sete.
De la Refugiul Speranțelor (1685 m) se anunțau alte 3 ore de urcare pe Brâul Ciorânga până pe Vârful Ascuțit. De aici în circa 15-20 de minute se ajunge la o zonă cunoscută ca și Poarta Sărutului. E un mini tunel să zic așa pe sub care treci dar el se poate și depăși pe deasupra. Fiecare cum simte.
Urcarea mai departe mi s-a părut grea, cu alunecări pe alocuri. Aici am resimțit greutatea rucsacului din plin. Pe traseu sunt câteva porțiuni cu lanțuri dar nimic de speriat. Totuși, această rută e catalogată ca fiind dificilă. Cam asta e și părerea mea. Aici vei fi solicitat serios. E nevoie de atenție și condiție fizică bună. Iarna este riscant datorită pericolului de avalanșă.
Ultima porțiune e destul de abruptă. Dar ce m-a încântat și m-a făcut să uit de oboseală a fost faptul că am văzut nenumărate garofițe. Da, celebra garofița Pietrei Craiului! Cum să nu te bucuri când vezi o floare unicat în lume? Magie, pur și simplu.
Și evident, la un moment dat am ajuns în creastă. După efortul depus, meritam.
Timpul total până pe Vârful Ascuțit a fost de 8 ore. Acesta a devenit traseul în care am depășit cel mai mult timpul de pe indicatoare.
Altitudinea maximă a Craiului este de 2238 de metri, atinsă în Vârful la Om, cunoscut și sub numele de Piscul Baciului. Creasta e plină de vârfuri peste 2000 de metri, aflate foarte aproape unele de altele, cum ar fi Țimbalul Mic (2231 m), Țimbalul Mare (2177m), Zbirii (2220 m), Vârful dintre Țimbale (2.170 m), Lespezi (2142 m), Vârful Ascuțit (2133 m) și altele. Nu le mai rețin pe toate.
Vârful Ascuțit, după cum ziceam, are o altitudine de 2133 de metri. El a fost punctul final al drumeției în prima zile în Crai. În excursia asta am fost împreună cu fratele meu. Am reușit să-l vrăjesc cu frumusețea Craiului dar puțin s-a supărat pe mine pentru coborârea pe la Lanțuri deoarece am fost cu rucsacurile pline, mari și greu manevrabile pe așa traseu. Cu ocazia asta, chiar vă sugerez să nu coborâți pe aici cu greutăți mari în spate ci să urcați mai bine. Urcările sunt mult mai ok față de coborâri. Mereu! Care coborau pe aici, toți erau cu genți mici. Chiar n-am văzut pe nimeni să fie așa încărcați ca noi. Mie mi-a recomandat cineva cu ture multe în Crai să fac traseul așa, dar mi s-a părut sfat total nepotrivit. Era mult mai bine invers. Aceste lucruri pot naște situații riscante și periculoase. Deci, atenție cui cereți sfaturi legate de trasee montane!
Creasta Craiului se prezenta exact cum mă așteptam – superbă. Vizavi se vedeau foarte clar Munții Bucegi. Ce dor mi-e și de ei…
Ne-am plimbat puțin pe lângă refugiul Ascuțit care de fapt e rotund. 😛
Am făcut câteva poze cu indicatorul de pe vârf, cu Bucegii, cu Iezer pe partea opusă și ne-am gândit pe unde să punem cortul. Văzând că la refugiu erau deja cei doi menționați mai sus am decis să așteptăm până după apus în ideea ca poate intrăm și noi înăuntru. Așa că a urmat o pauză lungă și binemeritată, am mâncat, ne-am relaxat și am făcut poze.
La un moment dat am avut parte de o surpriză plăcută pentru mine. Lăsasem puțin în spate refugiul și mergeam pe sub culme să văd dacă zăresc vreo capră neagră. Undeva sub Țimbalul Mare, la circa 100-150 de metri mai jos de creastă am zărit un urs. Da, da, un URS! Un urs sub creastă care mergea spre ceva hoit. Niște corbi îl necăjeau dar animalul voia să mănânce. Deoarece aveam un zoom relativ mic pe aparat am mers spre animal până am înjumătățit distanța dintre noi. Apreciez că eram cam la jumate distanța dintre refugiu și urs dar eram protejat de o culme aflată între noi. Totul safe.
În creastă nu mai văzusem ursul din 2014 din drumeția pe Negoiu. Mi se părea fabulos cât noroc puteam avea. Și ca să nu uit, erau pe coama Țimbalului Mare și 2 capre negre. E greu de descifrat din poze că vorbim de distanțe mari totuși.
Cum stăteam liniștit să pozez ursul, mă tot gândeam din ce leș s-o fi înfrupta. Doar vreun pui de capră nefericit, că altceva nu văd ce să fi urcat la așa altitudine.
A doua zi dimineața în zona aceea era altă capră cu pui. Dar să revin. Mă simțeam cum ziceam foarte norocos. Să stau să observ un urs sălbatic cum se hrănește în Crai era peste cele mai optimiste scenarii. Evident că nu se poate compara cu urșii hrăniți pe Transfăgărășan. Aici vorbim de un animal cu totul sălbatic nu coabitat.
Cred că mai bine de jumătate de oră am stat și am admirat ursul până s-a oprit din mâncat și a lăsat leșul corbilor.
La un moment dat am fluierat ca să-mi fac simțită prezența. Nu mă așteptam ca ursul să o zbughească așa rapid în jos. Noroc că s-a mai oprit pe o altă culme să analizeze ce s-a întâmplat. Eu m-am retras apoi la refugiu unde, după ceva timp, am avut parte de un apus de senzație. Eram blagoslovit, clar.
Mi-a plăcut mult apusul, de asta am lăsat 4 poze. Nu m-am putut decide ce să aleg. 🙂
No Comments