Pe bicicletă prin Munții Retezat (Stâna de Râu)
Hobița – Stâna de Râu se anunța a fi ruta pe care voiam să ne forjăm bicicletele. Spun forjăm, deoarece știam că drumul era pe alocuri foarte rău, asta din cauza ploilor abundente din ultima perioadă. Nu știam cât vom putea merge cu mașina, dar mă gândeam că tura va fi un mix între mașină, biciclete și pe jos. Așa a și fost până la urmă.
Traseul avea 23 de km doar dus, drum forestier, pe alocuri cu bălți, gropi, bolovani căzuți, dar în mare parte uscat și cu pietriș mărunt, perfect pentru biciclete, cel puțin la coborâre. Așadar, într-o zi de vineri am băgat bicicletele în portbagajul mașinii (sper să-mi iau odată bări pentru plafon să car bicicletele ca oamenii :P) și duși am fost. Eram doar eu cu fratele meu.
Urma să mergem cu mașina cât puteam după Hobița, ca să nu avem atât de mult de urcat deoarece trebuia să luăm în spate ditamai rucsacii. Se anunța o adevărată provocare pedalatul în sus pe drumul forestier ce ducea la Stâna de Râu. Evident, cu ocazia asta am decis că, indiferent ce excursie mai facem pe biciclete, nu ne mai încărcăm ca și hamalii. 🙂
După ce am ajuns în Hobița (eram pentru prima dată prin zona asta), am remarcat rapid că acest drum nu prea poate fi parcurs cu mașini cu gardă la sol mică. Cel puțin, cu Peugeotul meu 407, înaintarea a fost un chin. Mașina fiind foarte joasă de față și lungă, făcea balans la fiecare frână. Am înaintat câțiva kilometri până am realizat că a cedat scutul de plastic de sub motor. Nu a fost bai mare deoarece am reușit să mă urc cu o roată pe un bolovan și am prins scutul cu bride. Dar acesta a fost semnalul de tragere pe dreapta și pregătirea bicicletelor.
De menționat că drumul, cu excepția a vreo 3-4 locuri, mi s-a părut mult mai bun spre Stâna de Râu decât porțiunea de după Hobița. Totuși acele 3-4 locuri ar fi fost imposibil de urcat cu mașina. Ulterior, drumul a mai fost aranjat puțin de către ciobanii care au oi la Stâna de Râu și sunt nevoiți periodic să-l parcurgă.
Cum spuneam, ne-am urcat pe ’’cămile’’ cu rucsacii în spate și am întins-o spre refugiu. Urma să rămânem minim 2 nopți la refugiul Stâna de Râu. Ca și trasee, ne propusesem să vedem Tăul Țapului, Cascada Ciumfu, să urcăm la Porțile Închise și pe primele 2 vârfuri din masivul Retezat: Peleaga și Păpușa. Pe aceste 2 vârfuri eu am mai fost prin 2014 și am fost efectiv fermecat de frumusețea Retezatului. În pozele de jos sunt obiectivele de atins.
Revenind la traseu, trebuie spus că după jumătate de ceas de pedalat eram storși efectiv. Nu din cauza pantei care nu era ceva de speriat, ci din cauză că nu puteai pedala cum trebuie cu așa bagaj voluminos în spate. Ideea era că nu aveam ce face și ne-am zis că, asta e, mergem înainte.
După o oră de pedalat, viteza medie era undeva la 7 km/h, deci foarte puțin. Noroc cu natura, care mie mi s-a părut de vis și ne făcea să nu băgăm în seama efortul. Partea faină și ușoară a venit dintr-o dată, când a oprit lângă mine un domn cu o Dacie papuc 4×4. Am schimbat doar câteva vorbe și dintr-o dată ne-a zis:
– Noi urcăm la stână, că avem oile acolo și ca să nu vă chinuiți putem băga bicicletele în portbagaj și când ajungem acolo sunteți invitații noștri la o brânză de oaie. De asemenea, vă avem noi grijă de biciclete zilele astea cât drumețiți prin Retezat.
– Ooo, lux! Am mulțumit și am acceptat propunerea domnului, astfel urmând a ne bucura de biciclete doar la coborâre. Mi s-a părut un ajutor neașteptat care ne-a scutit de efort inutil.
Am băgat bicicletele și bagajele în mașină și duși am fost. Drumul era pe alocuri mai bun decât fusese până atunci, chiar foarte bun uneori. Dar în cele 3-4 porțiuni menționate am crezut că se rupe mașina cu noi cu tot. O singură dată a trebuit să ne dăm jos din mașină. Cu ocazia asta am fost impresionat ce poate face o dacie veche… Păcat că nu am pozat zonele problematice.
După ce am ajuns la stână, am fost omeniți de cei ce erau acolo. Chiar ne-au invitat și seara să mergem pe la ei. Am rămas plăcut surprinși de bunătatea oamenilor. Au spus că mai mereu îi invită pe turiști la o brânză. Inutil să spun ce bunătăți de brânzeturi am servit…
Refugiul Stâna de Râu e 500 de metri mai sus de stână. Ocazie cu care am aflat că aici la stână vin mai mulți ciobani cu oile și stau câte 3-4 săptămâni cu rândul. Noi am prins niște oameni de nota 10. Am stat cu ei la tot felul de povești, despre oi, despre urșii din zonă, despre trasee, biciclete și nenumărate alte lucruri. Oameni mai simpli cu bun simț și suflet mare, cum ți-e mai mare dragul să întâlnești.
Revenind la ale noastre, ne-am lăsat bicicletele la stână, ne-am luat bagajele și ne-am cazat în refugiu. Aflasem că ultima săptămână nu fusese nimeni prin zonă din cauza ploilor, dar acum se anunța căldură mare și vreme perfectă. Exact asta așteptasem.
Nu descriu acum obiectivele văzute, deoarece sunt articole mai în detaliu pe site. Zona este absolut superbă aici. Dacă iubești muntele, este imposibil să nu îndrăgești Retezatul. Cu siguranță mai venim aici.
Cele 2 zile au trecut repede și, după ce am lăsat refugiul cum l-am găsit, ne-am dus la stână după ’’căluți’’. Am mulțumit pentru binefaceri și încărcați din nou ne-am pornit la coborât.
După cum se vede în poze, drumul era super. Ai creste împădurite de-o parte și de alta, ai râul care curge neîntrerupt, verdeață peste tot și cer senin.
Iar ca tacâmul să fie complet am văzut pe cărare și o capră neagră. Mereu mă uit după capre negre când sunt pe munte, dar de data asta nu văzusem nimic. Nu m-aș fi așteptat să o văd chiar pe drum. Era la 10 metri de noi și stătea. Dintr-o dată a zbughit-o în pădure și dusă a fost. Momente frumoase…
Coborârea am făcut-o rapid doar pe anumite porțiuni. Ne mai opream să mai scoatem telefonul pentru câte o poză de amintire. Era mult prea frumos ca să nu ne bucurăm de natură. Bagajul ne-a incomodat puțin și la coborâre, dar cine îl mai băga de seamă!?
De menționat în final că, după ce am ajuns la mașină și ne-am lăsat bicicletele, nici n-am pornit bine că am desprins scutul iar. La coborâre e mai nasol ca la urcare, deoarece sunt șanse mai mari să dai cu botul mașinii de pământ. Mda. Așa că, m-am mai dat jos de încă 3 ori să reprind scutul. Întâmplări ce doar mă fac să mă bucur că voi schimba curând mașina. Una cu gardă la sol mai mare, logic. 🙂
Pentru doritorii ce vor să ajungă la Stâna de Râu, drumul se prezintă relativ nasol în prezent. Excursia noastră e din vara trecută, dar am citit recent pe pagina Parcului Național Retezat că se recomandă mașini cu gardă mai înaltă. De aici se pot face numeroase trasee care de care mai spectaculoase.
No Comments