Peștera Bolii

Peștera Bolii este una din peșterile vizitate de mine vara aceasta. Știam că peștera este amenajată și nu durează mult să o vizitezi.

Aventura in Romania

Peștera Bolii este o peșteră relativ mică, dar interesantă. Aceasta se poate parcurge pe toată lungimea ei, deși este curs de apă permanent aici.

Peștera Bolii

Pârâul care trece prin peșteră se numește Jupâneasa.

Peștera Bolii

Sunt foarte puține peșteri la noi în România care se pot parcurge integral. Peștera este aproape în întregime iluminată exceptând  capătul peșterii, dar și acolo se vede ieșirea. Parțial cel puțin, asta dacă nu vreți să vă udați când înaintați.

Peștera Bolii

De aici se poate zări viaductul construit acum un secol și jumătate pentru tunelurile căii ferate Simeria-Petroșani. Viaductul a fost construit din blocurile de piatră ale Cetății Bănița. Rămășițe de ruine ale cetății sunt pe dealul din apropiere, dar traseul e destul de abrupt și nu prea mai e mare lucru de văzut.

Peștera Bolii

Peștera Bolii se află în nordul orașului Petroșani, la 6 km de acesta și este inclusă în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Pe drumul E79, cum mergeți dinspre Petroșani spre Bănița, la circa 5 km se virează dreapta spre satul Arsuri. De la intersecție până la peșteră sunt 6-700 de metri. Găsiți indicatoare peste tot. De asemenea, sunt și locuri de parcare.

Intrarea în Peștera Bolii se face printr-un portal înalt de vreo 10 metri. Galeriile peșterii sunt destul de spațioase. Peștera are o lungime de 466 de metri, trecerile peste apă făcându-se pe podurile special amenajate.

Peștera Bolii

Primul pod este iluminat mișto, după cum se poate vedea din poze. Numele lui este chiar Podul Luminii. Am făcut puține fotografii, majoritatea cu telefonul. Tot urmăresc în ultimul timp să fac mai puține poze și să mă bucur mai mult de peisaje.

Peștera Bolii

Podul Luminii

Cică ar fi și ceva specii de lilieci în Peștera Bolii dar eu n-am văzut, deși m-am uitat după ei.

Peștera Bolii

Peștera Bolii

Pe pereții peșterii pot fi zărite și diverse urme/desene din paleolitic. De-a lungul timpul aici s-au aflat și multe urme ale vieții omenești din timpuri mai recente, geto-dacice, romane, slavone și române.

Peștera Bolii

Peștera Bolii

Despre această peșteră se știe de mult timp, pe vremuri ținându-se diverse concerte/ evenimente aici. Cred că și în perioada asta de Crăciun e ceva eveniment. Aspectele acestea sunt datorate acusticii bune din peșteră.

Peștera Bolii

Peștera se poate vizita zilnic, iarna fiind indicat totuși să vă interesați din timp de orarul de vizitare. Sâmbăta și duminica între 09:30- 16.00 e mai sigur să veniți aici. Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulți, restul categoriilor având reduceri.

Peștera Bolii

Prin zonă mai puteți vizita și:

– în apropiere: Cheile Băniței, ruinele Cețății Bănița, orașul Petroșani.

– puțin mai departe: Munții Parâng, Retezat, Rezervația de Zimbri de la Hațeg, Fundătura Ponorului, Sarmizegetusa Regia, Sarmizegetusa Ulpia Traiana și altele.

Activități ce se pot face lângă/la Peștera Bolii:

– participare la diverse activități, drumeții, speo-turism, poze și filmări.

Dacă îți plac articolele mele sau le consideri folositoare, mă poți urmări și pe pagina de Facebook (nu uita de Like :P). De asemenea, avem și un grup dedicat unde poți posta și tu poze, clipuri, impresii, articole sau întrebări cu și despre țara noastră dragă. Te aștept.

 

No Comments

Post A Comment

20 − 3 =