Vârful Parângul Mare

Pe Vârful Parângul Mare mi-am dorit de ani buni să ajung. De vreo două ori chiar am fost decis total și numai din cauza vremii nu am ajuns aici mai rapid. Dar în august 2018 s-au aliniat astrele perfect și nu am mai ratat ocazia. Că tot am pomenit de astre, excursia a fost mai plăcută și datorită faptului că am văzut Perseidele, planeta Marte și Calea Lactee pe un cer parțial senin și frumos care uneori se acoperea de nori. Dar să o luăm cu începutul. 🙂

Vârful Parângul Mare are 2519 metri altitudine și este cel mai înalt vârf din Munții Parâng. În România este pe locul al patrulea ca înălțime, după Moldoveanu, Negoiu și Viștea Mare, toate trei aflate în Munții Făgăraș.

Masivul Parâng seamănă foarte bine cu Retezatul. Salba de lacuri glaciare care îți încântă ochii te face să crezi că ești prin Munții Retezat. Cu ocazia asta, trebuie să spun încă o dată ca avem o țară absolut superbă. Avem nenumărate locuri deosebit de frumoase care abia așteaptă să fie văzute.

Traseul spre Vârful Parângul Mare este asemănător ca lungime cu ruta spre Moldoveanu. Acesta are o lungime dus-întors de aproximativ 27 de km. Atenție, vorbim de 27 de km de traseu de creastă. Deși nu e deosebit de dificil sau periculos, este foarte solicitant. Se poate face într-o zi tur-retur dacă te grăbești sau dacă nu ai bagaje grele. Evident, asta depinde de starea și condiția fizică a fiecăruia.

Traseul este marcat cu bandă roșie. Durata normală e undeva între 5-6 ore doar la dus dacă alegeți varianta dinspre Pasul Urdele. Cu ocazia asta aveți șansa să vă bucurați și de condusul pe cea mai înaltă șosea din țara noastră: Transalpina.

Eu am făcut traseul împreună cu fratele meu, Bogdan, care e destul de relaxat în privința timpilor de parcurs, condițiilor meteo și organizării. În plus, mă pot baza pe el total, indiferent ce se întâmplă. Căci pe munte se pot întâmpla destule.

Traseul pe scurt către Vârful Parângul Mare sună cam așa: Pasul Urdele – Vârful Iezer – Vârful Mohoru – Vârful Setea Mare – Șaua Piatra Tăiată – Vârful Leșul – Vârful Gruiu – Vârful Parângul Mare. Pe lung, îl dezvolt îndată. 🙂

Am pornit din Cluj-Napoca pe la amiază. Urma oricum să stăm 2 nopți în Parâng. Șofatul pe Transalpina a fost plăcut și vremea frumoasă până aproape de Pasul Urdele. Aici, chiar înainte de succesiunea binecunoscută de curbe, am oprit pe partea dreaptă unde am decis să ne instalăm cortul. Este loc aici pentru parcarea câtorva mașini și a cortului. Când am ajuns noi era în zonă o turmă de oi, câini, măgari. Te simțeai ca la țară; faină atmosfera. Treaba a fost că ne-am tot luat cu pozele, cu mâncatul, selectat bagaje, până s-a înnoptat de tot. Așa că, ne-a venit ideea să ne întindem în mașină, să nu mai instalăm cortul. Zis și făcut.

Eu am reușit să adorm tare greu. Plus că m-am trezit de câteva ori ca să studiez cerul. Seara se înnorase bine și la 2000 de metri te poți aștepta la ploi serioase, deși se anunțase vreme bună.

Spre dimineață, cerul era parțial senin, vedeam galaxia și speram ca noaptea următoare să fie și mai bine. Urma să ducem cortul cu noi și să campăm undeva după mijlocul traseului. Nu ne-am grăbit prea tare cu pornirea deoarece ceața a revenit în scurt timp. Am stat, am mâncat, ne-am pregătit tot bagajul și abia pe la vreo 8 am pornit pe traseu. Acesta este marcat foarte bine, dar dacă ceața e foarte densă, trebuie puțină atenție.

Am început să urcăm destul de bine spre Vârful Iezer (2157 m), prima urcare a zilei. Ceața nu ne-a ajutat ca să pozăm Pasul Urdele, care se vede excelent de aici. Abia vedeam la câțiva metri în față. Am reușit însă să facem poze la retur. Vă arăt una de la întoarcere.

Nici nu ne-am încălzit bine că am și început să coborâm. Sunt și porțiuni de plat pe traseu care te mai ajută la moral. Per total, traseul spre Vârful Parângul Mare este format dintr-o suită de urcușuri și coborâșuri.

A urmat Vârful Mohoru (2337 m), care se ocolește puțin. De aici am văzut pentru o clipă prima dată în depărtare Vârful Parângul Mare. Fericire!!! Și atât, căci negura învăluia constant masivul.

Vârful Parângul Mare e culmea centrală din plan îndepărtat.

De sub Mohoru, traseul devine relativ lejer. În jur de vreo oră se poate merge ca la plimbare. Sunt zone cu iarbă, pe alocuri plate, până în apropierea indicatorului ce duce spre cel mai cunoscut lac din masiv: Gâlcescu.

Vârful Mohoru

De la marcajul acesta se poate coborî într-o oră la lac și se poate campa. Mulți vin pe Parâng doar până aici din ce am văzut și vorbit pe traseu. Au fost mulți cu care ne-am intersectat în cele 2 zile dar puțini au urcat pe Vârful Parângul Mare.

Indicatoarele de pe traseu nu cred că spun timpii prea serios. Cică până la intersecția aceasta faci o oră, dar noi am scos aproape 2 ore. E drept că aveam rucsacii plini dar și majoritatea cu care am vorbit pe traseu au făcut 1,5-2 ore până aici. Mai departe, până la lac, mai durează aproape o oră, deci te îndrepți lejer spre 3 ore. Și înspre Vârful Parângul Mare, de aici ar trebui să ajungi în alte 2 ore, dar majoritatea fac 3 și 4 ore. Mda, probabil timpii ăștia sunt pentru cei foarte grăbiți și fără pic de bagaj. Către 5-6 ore e mult mai realist.

Am stat poate vreo 5 minute în zonă, gândindu-mă dacă să pun cortul aici sau nu. E un platou destul de mare, plin de iarbă, perfect pentru cort. Acasă mă gândeam și la posibilitatea coborârii la Gâlcescu și retur, dar simțeam că vreau să fiu mai sus noaptea, să am doar cerul deasupra mea iar căldarea unde e lacul, nu-mi lăsa feeling-ul ăsta. Așa că am pornit mai departe.

A urmat Vârful Setea Mare (2365m), probabil (i se spune așa) din cauză că chiar te apucă setea pe aici. :)) Să știți că pe traseul de creastă nu sunt surse de apă, exceptând un izvor marcat cu pietre între Șeile Piatra Tăiată și Ghereșu.

Se coboară 10 minute din creastă până la el. Noi nu am coborât din cauză că aveam apă destulă. Unii mai însetați beau apă direct din lacuri dar asta e la alegerea fiecăruia. Și eu am băut de mai multe ori și am fost în regulă. Lacurile de munte la asemenea altitudini sunt foarte curate.

Lacul Zănoaga Mare

Șaua Piatra Tăiată a fost următorul punct, unde ne-am și oprit să mâncăm câte ceva. De aici se poate admira Lacul Zănoaga Mare. În plus, am avut parte de o surpriză, pe lângă peisajele spectaculoase care ni se perindau prin fața ochilor. La altitudinea de peste 2200 de metri am observat pe cărare o broască. Nu aș fi crezut că e posibil la așa înălțimi să vedem amfibieni. Din păcate era rănită, parcă tăiată cumva și nu mi-am putut da seama ce animal ar fi fost în stare să-i facă asta. Poate vreo pasăre răpitoare. Am lăsat-o în plata Domnului și ne-am continuat drumul spre Vârful Parângul Mare pe care abia așteptam să ajung.

Vremea nu prea ținea cu noi. Sufla vântul destul de bine și pe alocuri parcă era cam rece. Partea proastă e că pantaloni nu aveam decât scurți. Nu știu ce am avut în cap de nu am luat și pantaloni lungi cu mine. Voi să nu faceți așa! Aveam în rest de toate, dar mă gândeam ce friguri o să rabd noaptea dacă ies la pozat. Și noaptea a fost crâncenă… Dar să revin.

Am înaintat până după Vârful Leșul. Aici este o zonă mai dreaptă, un alt platou unde se poate pune cortul. Dacă sunteți în zone cu vânt puternic vă recomand să vă faceți o mică cazemată din bolovani să nu aveți surprize noaptea. Eu așa am procedat.

Lacul Ghereșul

Ne-am dat rucsacii jos că eram deja obosiți de atâta cărat și am instalat cortul. Cerul era senin pe alocuri și cum noaptea dormisem puțin, parcă îmi venea să mă întind pentru un pui de somn. M-am pregătit însă pentru vârf că nu știam cum și dacă ține vremea cu noi. Am lăsat toate bagajele în cort și am pornit mai departe. Speram ca măcar pe vârf norii să nu fie prezenți.

Traseul de aici încolo este mai mult decât spectaculos. Lacurile Mândra și Roșiile fac din această porțiune una de basm. Am făcut nenumărate poze să am amintiri cât mai mult cu frumusețea Parângului.

Lacul Mândra

Ca și timp am făcut până pe Vârful Parângul Mare încă o oră și jumătate. Asta nu înainte de a-mi trece prin cap și celebra întrebare ’’încă n-am ajuns?’’ De ce zic asta? Păi traseul înainte de ultima urcare, coboară puțin și face un ocol. La un moment dat aveam impresia că am ratat marcajul. Apoi am început să urcăm iar și după vreo jumătate de ceas (cred) văd linia orizontului aproape de mine, ceea ce-mi dă impresia că ajung pe vârf într-o clipă. Nu, nu… După câțiva zeci de pași apare o altă porțiune ce trebuie urcată. Episodul se repetă, eu cred că acum ajung și vine o altă porțiune. Oarecum, ultima urcare pare că are vreo 2-3 praguri care te pot induce în eroare. Bine, treaba e simplă în realitate. Urci până ajungi, atât că uneori oboseala și dorința de a ajunge pe vârf îți joacă feste. 🙂

Ultima urcare de altfel e și cea mai solicitantă. După ce ai ajuns aici obosit, mai trebuie să te cațări și pe toate lespezile de piatră ce sunt împrăștiate pe versant. Dar în final îl vezi și știi că a meritat tot efortul. Vârful Parângul Mare se înalță mândru în fața ochilor. Eu simt doar bucurie și mă opresc să asimilez frumusețea locului. Sunt încântat că am reușit să ajung pe cel de-al patrulea vârf ca altitudine din România . Vârful Parângul Mare este unul din greii Meridionalilor și traseul spre acesta trebuia să fie mai solicitant pentru a te face să-i apreciezi valoarea. 😛

Mă uit primprejur și pe ce-mi cade privirea? Nici nu am observat că mai e cineva în apropiere. Un domn manca liniștit și lângă el avea o bicicletă. Dar să nu vă gândiți că era o bicicletă de munte. Era ca o semicursieră din aceea veche. Am fost surprins să văd că a urcat-o până aici. A avut ce împinge la ea. L-am salutat evident, și am intrat în vorbă cu dânsul. Aveam undeva în jur de 50 de ani. Omul venise prin altă parte, pe Valea Jiețului și urcase și pe Vârfurile Gemănarea și Cârja (ambele peste 2400 de m). Admirabil de-a dreptul, din punctul meu de vedere.

După o pauză de vreo 30 de minute în care am admirat priveliștea și am fost recunoscători pentru vremea bună ne-am luat la revedere de la Vârful Parângul Mare și am pornit spre locul de campare. Nu ne-am mai întâlnit cu nici un alt turist pe drum. Am mai pozat lacurile, crestele îndepărtate și norii care reveneau iar.

Lacul Roșiile

Când am ajuns la cort era destul de rece. Am mâncat și ne-am pus la somn devreme din cauză că voiam să mă trezesc să fac poze noaptea. Platoul unde am campat a fost perfect pentru studierea cerului. Aici, cum am spus mai sus, am avut pe alocuri parte de cer senin și curat. Mai curat ca în Delta Dunării sau chiar în Sahara, unde m-aș fi așteptat să fiu dat pe spate. 😛

Singura problemă a fost frigul. Erau doar 2 grade, resimțite 0 și eu eram în pantaloni scurți. 2 ore a fost maximul cât am rezistat. A fost crunt, căci vântul parcă trecea prin mine efectiv. Ștergeam continuu obiectivul foto că se aburea în câteva secunde. Norii se deplasau pe cer cu o viteză de zici ca era timelapse. În 30 de secunde aveai ba cer super senin, ba abia zăreai 2-3 stele și tot așa. Nu-mi venea să cred.

La un moment dat stăteam pe vine ghemuit cu telecomanda într-o mână și tremuram fără să mă pot opri cum n-am tremurat în viața mea. Zici că eram băgat în priză. Dar merita, căci în clipele când era senin puteam vedea perfect Calea Lactee, planeta Marte, Perseidele, Pleiadele, avioane care treceau pe deasupra. Mi s-a părut magic efectiv. De asta și înduram cu stoicism frigul care-mi intra până în măduva oaselor. Acum râd când scriu aceste rânduri, dar nu am respectat iar muntele și sper să fie ultima oară. Ca norocul că nici măcar nu m-am răcit defel după aventura asta.

Ca să nu uit, dacă vreți să vedeți Perseidele (bucăți de meteoriți ce trec prin constelația Perseidelor) luna august e cea mai bună. Eu am fost aici la momentul perfect. Plus că era lună nouă, ceea ce înseamnă cer negru cu stele foarte luminoase, perfect pentru observarea Căii Lactee. În poza de mai jos cred e că Novaci orașul luminos ce se vede. Am tot studiat harta și el e fix pe direcția în care mă aflam atunci.

În fine, a doua zi ne-am trezit relaxați, fără grabă și fără vreun chef să ieșim din cort. Vremea era nasoală. Ceața totală, frig și umezeală. Cred că a durat vreo 2, 3 ore până ne-am spălat pe față, am mâncat, am strâns totul și ne-am pornit la drum. Oarecum nici nu mai conta cum era vremea că scopul fusese atins. Mă rugam totuși să nu plouă.

Pe la jumătatea traseului soarele a început să iasă dintre nori. Am văzut și ceva răpitoare mare dar nu am apucat să o pozez. Părea că vremea devine bună, stabilă și așa a și fost.

Ne-am mai oprit doar după Vârful Setea Mare, pe platoul de unde se coboară spre Gâlcescu. E o zonă frumoasă aici și lacurile din căldare se văd perfect. Pe lângă Gâlcescu mai pot fi văzute lacurile Vidal, Pencu și Păsări. Căldarea toată e plină de piatră și jnepeni. Superbă de-a dreptul. Mai mult ca sigur că într-o zi o să revin să petrec măcar o noapte și aici.

Am fi putut coborî în tura asta la Gâlcescu, dar nu mai aveam mâncare și apă pentru încă o zi. Ne-am pornit la drum mai departe, pe traseu întâlnind o mulțime de oameni. Am vorbit cu mai mulți și majoritatea veneau doar până la lac. Nu mă mir deloc, căci zona este minunată, după cum am tot repetat.

Spre finalul traseului am avut vreme bună ca să zărim și Pasul Urdele. Aici îmi doresc să revin pentru o tură foto de noapte.

În concluzie, Munții Parâng sunt pentru mine de neuitat. De la crestele deosebite, lacurile superbe, la dificultatea traseului, toate fac din acest masiv un loc memorabil. Fără doar și poate, masivul este unul din munții ce mi-au intrat la inimă.

Dacă vreți să urcați pe Vârful Parângul Mare eu vi-l recomand cu tot dragul. Dar vă sugerez să faceți traseul acesta în 2 zile. Așa aveți timp pe îndelete de poze, șanse mai mari de vreme bună, plus că nu vă epuizați inutil. Peisajele sunt absolut pitorești aici și asta e cel mai bun remediu pentru minte și suflet.

Să fiți atenți la echipamentul minim necesar, hrană destulă și apă ca să nu aveți probleme. Încă ceva, pentru a ajunge pe Vârful Parângul Mare sunt mai multe variante. Ori dinspre Transalpina, ori pe Valea Jiețului ori dinspre Parângul Mic. Poate or mai fi și altele dar nu știu eu de ele. Pe mine m-a atras cel dinspre Transalpina.

Prin zonă se pot vedea:

– în apropiere: toată salba de lacuri glaciare, Transalpina, Parângul Mic.

– puțin mai departe: Defileul Jiului, Lacul Vidra, Peștera Muierii.

Activități ce se pot face la/în zona Vârful Parângul Mare:

– trasee montane, poze și filmări, recreere.