Cheile Râmețului, rezervație naturală

Cheile Râmețului reprezintă una dintre cele mai interesante și cunoscute zone ale Munților Trascău. Aflate în județul Alba, Cheile Râmețului sunt declarate rezervație naturală din 1995. Rezervația are o suprafață de 150 de hectare. Prima dată le-am vizitat parțial în copilărie, iar vara trecută le-am parcurs cap-coadă.

Accesul în chei se face ușor; se poate ajunge cu mașina destul de aproape de rezervație. Din Teiuș, chiar vizavi de Profi se merge pe drumul spre Stremț și Mănăstirea Râmeț (750C). După mănăstire se mai poate înainte cu mașina pe un drum de pietriș circa 4 km și se intră în rezervație. Aici după un scurt drum prin pădure ajungeți la intrare în chei propriu-zisă.

Cheile se parcurg în 2 ore, atât prin apă cât și cățărați pe stânci, cu ajutorul cablurilor și a suporților metalici instalați. Zona e frumoasă și merită văzută dar să fiți pregătiți să vă udați puțin. Sau mai mult, dacă aveți norocul meu. Vă detaliez mai jos la ce mă refer.

Cheile Râmețului pot fi parcurse de către cei ce cunosc traseul și pe creastă (Brâna Caprei), cam la fel cu Cheile Turzii sau Turenilor, doar că aici e mult mai abrupt și nemarcat. N-am făcut traseul de creastă, poate pe viitor.

Traseul care ne interesează e marcat cu cruce albastră. Acesta parcurge cheile și în capătul acestora se află satul Cheia. Aici am făcut un scurt popas să vedem locul unde s-a stabilit o familie din capitală, iubitoare de natură. Sunt destule povești despre ei pe net, cum au lăsat totul și au venit aici, fiind fermecați de zonă. Adevărul este că locurile acestea sunt superbe. Peste tot poți vedea creste calcaroase, piscuri și multă verdeață.

Dacă vreți să stați o noapte în zonă, familia respectivă primește turiști care pot fi cazați într-o casă țărănească pentru o experiență autentică. Eu zic că merită, oamenii sunt sociabili și dacă îi rugați puteți să vizitați și să pozați tot felul pe acolo.

Din satul Cheia, traseul cruce albastră duce la Peștera Huda lui Papară și mai departe în Sălciua, unde se poate vedea Bedeleul, peștera Poarta Zmeilor și Cascada Șipote.

Vă recomand parcurgerea cheilor vara, pe căldură, preferabil când e debitul apei cât mai scăzut. De asemenea, bocancii sunt ideali. Eu de vreo 3 ori am alunecat în tura asta, o dată m-am ales cu o contuzie serioasă la antebrațul stâng, de am crezut că am rupt vreun os. Iar ultima a fost direct în apă, ca la bazin. Să vă detaliez pățania.

Excursia din Cheile Râmețului a fost una din rarele ocazii când nu mi-am luat aparatul foto la mine. Oricum, indiferent de ce poze fac, le micșorez tare și le scad calitatea pe site deoarece se tot ’’preiau’’ de către binevoitori.

Ideea e că, înainte să ajung aici am avut un feeling să mă duc doar cu telefonul, deoarece Cheile Râmețului se parcurg și prin apă cum ziceam, te mai și cațeri și se mai alunecă. Deci e mai indicat fără aparat și bine am făcut deoarece la întoarcere, chiar la ieșirea din chei, surpriză!!! Eram pe ultima porțiune de stâncă scobită, curbată și alunecoasă. Deși aici erau suporți prinși în perete, ce credeți că mi-a trecut prin cap? Hai să mă duc mai repede că pot și fără să mă susțin. Greșit, total greșit. Un pas am făcut și, ca și când aș fi fost pe gheață, m-am tot dus frumos într-un plonjon de zile mari, unde era apa mai adâncă. Mai exact până-n gât, că așa e mai interesant. Nici nu cred că este altă porțiune mai adâncă prin Cheile Râmețului.

Că m-am udat complet nu a fost problemă, doar era cald. Partea nasoală e că aveam portofelul cu acte în ghiozdan iar telefonul în buzunar. De aveam aparatul foto la mine, eram aranjat. Aspectul comic, după plonjonul în apă, a fost că nu mă putem prinde de nimic, totul fiind super alunecos, peretele de piatră parca era dat cu vaselină. Mă aflam în apă și dădeam din labe ca un câine ce nu știe să înoate în speranța că se poate agăța de ceva. 😊 Acum râd că a fost comic…

Bineînțeles că erau mai mulți oameni, atât în fața mea cât și în spate. Ca să fie comedia completă. Norocul a fost că un băiat din față s-a autosesizat și s-a întors puțin și mi-a întins mâna să mă pot urca înapoi pe stânca alunecoasă. M-aș fi putut lăsa dus de val și aș fi ieșit probabil mai ușor dar mi-era de telefon și acte, să nu stea în apă prea mult. Am avut oricum noroc că actele nu s-au udat deloc, deci geanta de 30 de lei și-a făcut datoria cu brio. Telefonul, am aflat cu ocazia asta că rezistă câteva momente în apă. Pfuu!

Ce m-a surprins puțin, în capătul cheilor, sus pe un delușor, este o biserică mărișoară, zidită. Mă mir mereu cum cară oamenii atâtea materiale pentru a construi prin așa zone relativ greu accesibile…

Una peste alta, Cheile Râmețului trebuiesc vizitate. Combinația căldură-apă mi se pare binevenită mereu. Să aveți doar în vedere că traseul este unul cu anumite riscuri și necesită atenție sporită.

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Mănăstirea Râmeț, Cheile Mănăstirii, Pravului, Geogelului și Piatra Bălții.

– puțin mai departe: Piatra Cetii, Cascada Cetii, Poienile cu Narcise din Tecșești.

Activități ce se pot face în Cheile Râmețului:

– drumeții, poze și filmări, studiul florei și faunei locale, camping, relaxare.

În încheiere, acum citeam pe net ceva legat de Mănăstirea Râmeț care a mai suferit un incendiu chiar la scurt timp după trecerea mea pe acolo. Nasol; sper că e totul e ok, căci mănăstirea e un obiectiv important în zonă, iar măicuțele sunt super de treabă. Am stat la povești cu ele despre istoria zonei când am fost aici. Deci, dacă vizitați Cheile Râmețului puteți lega drumeția cu o vizită la mănăstire, e chiar în drum.

Cărări cu soare!