Vârful Hășmașul Mare, drumeție de februarie

Pe Vârful Hășmașul Mare am ajuns pentru prima și unica dată în februarie anul trecut pe la sfârșitul lunii. Voiam o drumeție rezonabilă undeva mai departe de casă și am decis că acest munte e perfect. În zonă se află cunoscuta cabană Piatra Singuratică și astfel am reușit să rămân peste noapte acolo. A fost o decizie bună deoarece m-am bucurat de un apus și un răsărit de vis, totul în relaxare și voie bună. De asemenea, am putut urca și pe stânca Piatra Singuratică, care îți oferă un punct de belvedere de vis.

Hășmașul Mare se mai numește și Hăghimașul Mare și este punctul cel mai înalt din Munții Hășmaș, cu ai săi 1792 de metri altitudine. Munții Hășmaș sunt grupă montană a Carpaților Orientali, mai exact a Carpaților Moldo-Transilvani.

Munții sunt situați în județele Harghita și Neamț, vârful aflându-se în Neamț din ce am văzut pe hărți. Aici e și o arie protejată datorită bogăției naturale atât din punct de vedere botanic cât și faunistic. Totuși, în drumeția aceasta n-am reușit să văd nici un animal. Poate vin într-o vară prin zonă, ca să văd ce noroc am atunci și să mă bucur de verdeață. 🙂

Drumul din Cluj-Napoca până în Bălan, de unde începe traseul, este destul de lung – aproape 300 de km doar dus. Șofatul e însă o plăcere, deoarece șoseaua e super și sunt o mulțime de zone cu serpentine, păduri, creste, tot ce trebuie. Ruta aleasă de mine: Cluj-Napoca – Luduș – Sovata – Sândominic – Bălan.

Chiar din cauza acestui drum lung am decis să rămân peste noapte la Cabana Piatra Singuratică. Am dat de oameni ospitalieri acolo, cu bun simț și care ne-au gătit o mâncare excelentă. Să vă detaliez…

După ce am ajuns în Bălan, ultima localitate unde am și lăsat mașina, ne-am echipat rapid și am pornit pe traseu.

Știam de la cabanier că ruta pe marcaj triunghi roșu este cea folosită. Mai este o rută pe bandă albastră parcă, dar nu am luat-o în calcul.

Traseul către Vârful Hășmașul Mare începe ușor, deși sunt indicatoare din start cu ’’Atenție, urși!’’, care îi pot pune în alertă pe unii. Zăpada era destul de tare, pe alocuri fiind gheață, aspect care uneori necesita puțină atenție.

Deoarece am avut rucsacul plin, plus aparatură foto, trepied și altele, am înaintat mai lent ca de obicei. Eram cu fratele meu, căci cu el îmi place să merg când nu urc singur pe munte.

Vremea era superbă, numai bună de drumețit. 🙂

Ca și durată, până la zona unde începe urcușul mai serios când se și intră în pădure, am făcut vreo 50 de minute. Evident, ne-am tot oprit să admirăm zona. De aici, până la cabană am mai făcut încă o oră. A fost solicitantă bine porțiunea aceasta, deoarece era gheață sub zăpadă și alunecam des. Recomand niște colțari pentru zonele de genul. Noi n-am avut și ne-a transpirat bine urcarea, nu glumă.

Cabana Piatra Singuratică se prezintă foarte bine. Cabanierul și soția acestuia sunt oameni respectuoși și cu bun simț. Cred că 30 de lei am plătit pentru o noapte de cazare. Am avut lemne de foc, loc de uscat un tricou și evident, mi-am dus sacul meu de dormit. Doamna ne-a și gătit, dar noi am rugat-o cu câteva ore înainte asta. Asta e condiția pentru a servi masa acolo, să anunțați din timp. Chiar a fost un alt tip seara la cabană și era să rămână fără mâncare. Ne-am oferit noi să o împărțim cu el că era destulă, iar el s-a oferit să contribuie la plată. Toată lumea a fost mulțumită.

Cabana se află la cota 1504 metri altitudine și zona aici este superbă, după cum se vede în poze. Chiar lângă cabană se află grupul de stânci pe care mulți urcă pentru a admira totul de la înălțime. Iar în partea opusă e un alt loc la 2 minute de mers de cabană, unde vi se deschid niște perspective memorabile. Aici am venit la pozat la apus și la răsărit. De aici am tot stat și admirat Bucegii care se văd pe timp senin excelent, asta deși se află la o distanță foarte mare de Munții Hășmaș.

Revenind, după ce am ajuns la cabană și am schimbat câteva vorbe cu oamenii, ne-am lăsat majoritatea lucrurilor din rucsacuri acolo și am pornit spre Vârful Hășmașul Mare. Vremea era de vis, dar cum se întâmplă uneori pe munte, aceasta s-a stricat rapid pentru o scurtă perioadă de timp.

Nici n-am pornit bine prin spatele cabanei și s-a lăsat o ceață de nu mai vedeai mare lucru. Habar n-aveam pe unde să o luăm.

Apropo de spatele cabanei, aici la vreo 5 minute de mers se află izvorul de unde vă puteți lua apă de băut.

Nu știam cât va ține ceața, dacă se va retrage sau nu, dar noi am înaintat. Voiam să ajungem pe Vârful Hășmașul Mare ca să vedem cum e acolo.

Urcarea a fost mai ușoară ca pe porțiunea de dinaintea cabanei. Zăpada era bătătorită bine, în puține locuri ne-am afundat. Dacă părăseai traseul te puteai afunda până în genunchi și chiar până la șold în unele locuri. Am făcut teste, de asta zic.

Până pe Vârful Hășmașul Mare am făcut cam o oră și jumătate. Trag concluzia că vara se face sub o oră.

Locurile sunt foarte frumoase de aceea ne-am tot oprit pentru poze, chiar și pe ceața care a fost cu noi vreo jumătate de ceas. Dar după ce aceasta s-a dus, a fost vis. Exact cum ne doream, așa a fost vremea: senin și cu super vizibilitate spre depărtări.

Brazii de pe traseu era încărcați bine cu omăt și plini de țurțuri de gheață, semn că sunt temperaturi serioase prin zonele astea.

În apropierea vârfului, la vreo 200 de metri, se află o cruce mare de metal. Aici am stat puțin să așteptăm ca grupul din fața noastră să coboare de pe vârf.

După ce și-au terminat oamenii treaba, am parcurs rapid distanța care ne despărțea de destinația dorită: Vârful Hășmașul Mare, bine te-am găsit!

Ce peisaje aici! Ce zi senină și ce vizibilitate! Absolut memorabil totul. Ne-am pozat de ne-am plictisit. Evident că acum mi-e greu să aleg pozele pe care să le folosesc în articol, dar nah, așa e când te ia valul.

Se vedea Ceahlăul perfect, cu vârfurile Toaca și Ocolașul Mare. Se zăreau excelent și Munții Călimani, cu vârfurile Bistriciorul, Negoiu Unguresc și Pietrosul Călimanilor pe care am fost vara trecută. Se vedeau Vârful Giumalău (am fost și pe el), Munții Bistriței, Suhard și porțiuni din Cheile Bicazului. În partea opusă se puteau desluși Munții Bucegi, Piatra Craiului (am urcat și pe ăștia doi ?, în pozele cu răsăritul se văd și mai clar) și alții. Absolut remarcabil.

Mie mi se pare fascinant când mă duc iarna pe vreun munte și pot zări diverse vârfuri aflate la 100, 200 de km depărtare pe care am urcat. Stau și tot admir fără să mă satur de frumusețea munților. Recent am văzut Făgărașii de pe Muntele Mare din Apuseni într-un mod cum nu credeam că se pot vedea de la așa distanță: super clar, limpezi, cu posibilitate de a identifica majoritatea piscurilor de acolo. Incredibil!

Vârful Hășmașul Mare este reprezentat de piramida de lemn care se vede în poze. Placa metalică cu numele și altitudinea e cam ruginită, ar trebui schimbată. Și da, tricolorul e la loc de cinste și el.

Deși era senin, era destul de frig iar vântul sufla bine. Totuși, chiar și așa am stat cam 45 minute pe vârf. Până ne-am săturat de frig și apoi am coborât agale.

Sunt câteva porțiuni interesante pe traseu. Una din ele seamănă cu Piatra Craiului prin stâncile colțuroase ale masivului. Alta e chiar Piatra Singuratică de care am mai spus, pe care vă recomand să urcați numai cu echipamentul potrivit. Eu am urcat dar a fost riscant, deoarece au fost porțiuni cu gheață sub zăpadă și se aluneca tare. Ținând cont că se urcă pe verticală pe alocuri și cablurile sunt cu întreruperi, e clar că n-a fost prea înțelept din partea mea asta.

Pentru că zăpada era neatinsă în unele locuri, m-am simțit inspirat și am scris numele iubitei pe suprafața ei. Nu ca alții care scrijelesc copaci, pereți și monumente, aspect ce sper să nu-l mai văd prin drumețiile mele.

La retur am făcut cu tot cu pauze de alte poze, undeva la vreo 2 ore. Cam dublu decât normal, dar așa ne-a tihnit. Și ceața a revenit pentru ă scurtă perioadă. Dar ne-am bucurat și de ea.

Seara cum ziceam, gazda ne-a gătit un gulaș de zile mari. Mult și bun, la preț decent. Apoi am ieșit la pozat culorile apusului. Am avut parte de niște culori de neuitat. Efectiv stăteam și nu-mi venea să mă opresc din pozat. A fost foarte frumos apusul.

După ce s-a lăsat întunericul și frigul așa la modul serios, am mai ieșit din cabană să văd stelele și apoi ne-am băgat la somn.

Trebuia să dormim că ne trezeam și la răsărit. În plus eram obosiți căci ne trezisem pe la 4 dimineața când am pornit din Cluj.

Răsăritul a fost și el pe măsura apusului. Parcă a fost și mai senin ca ziua precedentă. Bucegii se vedeau și mai clar. Cred că și Ciucașul se vede de aici.

Am avut parte și de o mare de ceață la altitudine mai joasă. Din zonele astea izvorăște Oltul și trece chiar pe la poalele muntelui, aspect care contribuie masiv la formarea ceții. Una peste alta, a meritat să ne trezim deși frigul din dimineața aceea a fost crunt, nu alta.

Apoi, după o altă tură de odihnă și încălzire, am ieșit din nou afară că se anunța o zi senină și frumoasă. Așadar, am urcat pe Piatra Singuratică să iau pulsul locului. Apoi ne-am luat rămas bun de la gazde, ne-am făcut bagajul și am pornit către casă, că ne așteptau ceva kilometri…

Poate reușesc să revin la vară pe Vârful Hășmașul Mare, că mi-a plăcut mult zona și traseul nu e dificil deloc. Până atunci, cărări cu soare să aveți!