Lacul Podragu, Munții Făgăraș

Lacul Podragu este un lac glaciar din Munții Făgăraș, la care am ajuns în drumeția mea spre Vârful Moldoveanu. Acesta este situat în căldarea Podragu, la altitudinea de 2136 de metri. Are o adâncime de aproximativ 16 metri și o suprafață de circa 3 hectare. Lacul Podragu este al doilea cel mai mare lac din Munții Făgăraș, după Lacul Bâlea.

Lacul Podragu

Lacul Podragu este alimentat de un izvor principal, dar și de precipitații. În zona alpină, precipitațiile cad în cantități mari. Din câte am auzit, lacul ar fi populat cu păstrăvi. Lacul Podragu are o culoare deosebită, un verde albăstrui, uneori foarte intens, care îți trezește admirația. Zona căldării, de asemenea, este superbă, peisajul fiind absolut pitoresc.

Lacul Podragu

În zona lacului se poate campa cu cortul. De regulă, aici opresc cei care pleacă sau vin dinspre Vârful Moldoveanu. Cine nu are cort, contra cost, se poate caza la grup, la Cabana Podragu. Aceasta se află în proximitatea lacului. Eu am optat pentru cabană când am trecut pe aici. La cabană se poate și mânca, prețurile fiind puțin mai mari decât la oraș. Acest aspect se datorează faptului că totul se aduce la cabană cu ajutorul măgarilor, deci e de înțeles. Cabana este închisă iarna. În spatele acesteia există însă un refugiu, care se poate folosi.

Cabana Podragu

La Lacul Podragu se poate ajunge prin mai multe părți. Unele trasee pornesc din Arpașu de Sus, Victoria și Cabana Turnuri. Dar cel mai cunoscut și mai frumos este cel din Șaua Podragului, pe marcaj triunghi roșu. Din șa se fac 15-20 de minute până la lac. Zona lacului este folosită des ca popas de cei care fac traseul Lacul Bâlea-Vârful Moldoveanu. Mulți care vin de la Bâlea aleg să petreacă noaptea aici, iar a doua zi să plece cu forțe proaspete spre cel mai înalt vârf din România.

Lacul Podragu

Deci dacă doriți să faceți niște trasee superbe, prin Făgăraș aveți chiar multe de văzut. Vârfuri spectaculoase, lacuri glaciare, cascade și alte atracții care merită orice efort. 🙂

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Lacurile Podragel, Podul Giurgiului, Lacul Bâlea, Vârful Moldoveanu, Vânătarea lui Buteanu, Transfăgărășanul, Cabana Turnuri, altele.

– puțin mai departe:  Vârful Negoiu, Lacul Călțun, Cascada Bâlea, Cascada Capra, Vârful Dara, etc.

Activități ce se pot face la Lacul Podragu:

– relaxare, camping, poze și filmări, trasee montane.

No Comments

Post A Comment

18 − 2 =