Cu bicicleta prin Hunedoara

De mult timp mă atrăgea zona Hunedoarei și o ieșire cu bicicleta pe acolo era pe listă. Obiectivele erau: Castelul Corvinilor, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Deva și Cheile Crăciunești.  Așa că într-o bună zi, prin iulie 2015, m-am apucat de bagaj. Aveam vreo 2-3 zile la dispoziție pentru această excursie.  Era o zi de marți. Trebuia gândită bine treaba pentru că nu aș fi pedalat foarte mult de data asta. Mă resimțeam la un genunchi. Nu m-aș fi dus nici cu mașina, mai ales că drumul spre un obiectiv de pe listă era oribil. Hmm. Ia să îmi împart eu excursia între tren și bicicleta. Zis și făcut. Hunedoara, venimmmm!

Mi-am pregătit bagajul, bicicleta și m-am interesat de mersul trenurilor. E puțin cam alambicată treaba cu trenurile în acest județ deoarece sunt și companii private de transport. Așa că și-au împărțit oarecum cursele și liniile între ele. Nu intru acum în detalii, dar am scos-o la capăt până la urmă cu un personal.  Trenul m-a lăsat în Simeria. Din Simeria m-am urcat pe bicicleta și m-am dus să vizitez Castelul Corvinilor. Nu-l văzusem niciodată, decât în poze. Impresionant castelul! Mai ales că este într-o stare foarte bună. Dacă rețin bine, e cel mai conservat castel medieval de la noi. Când am ajuns eu pe la amiază, se filmau ceva scene pentru un film indian. Pe podul de intrare era plin de lume. Dar era deschis publicului, fapt ce m-a bucurat. Foarte frumos castelul. Și zona, tot. Detalii despre castel într-un viitor articol. 🙂

La ieșirea din castel pe stânga, văzusem că era o expoziție de reptile. Am vizitat-o și aceasta. Un tip, nu-i mai rețin numele acum,  expunea o colecție bogată de reptile, în special șerpi veninoși. Clar, pasiunea mea. 😛

De aici am pedalat puțin prin orașul Hunedoara, m-am întâlnit cu un prieten, am servit masa iar apoi mi-am văzut mai departe la drum. Următorul obiectiv pe listă era Sarmizegetusa Regia. De mult voiam să o vizitez.

Seara urma să stau la cort cât mai aproape de resturile cetății. Problema a fost drumul de la Costești până la Grădiștea de Munte: acesta era oribil. Slavă cerului că acum este impecabil. Am aflat recent că s-a asfaltat din fonduri europene.

Eu, deja obosit de pedalat pe dealuri serioase, nu am fost prea încântat de cei aproape 20 de km de drum cu groapă lângă groapă. Fără exagerare. Cred că pe foarte scurte porțiuni reușeam să ating un 20 de km/oră. În rest 7-12 la oră. Foarte solicitant.

Când am ajuns pe lângă pensiunea Popasul Dacilor, am decis că voi pune cortul prin zonă. Mi-am găsit un loc neted, lângă pârâu și mi-am instalat cortul. Un duș am făcut la pensiune. M-a costat 5 lei. Cina servită tot aici, că eram lihnit și apoi somn.

Tot la ei am lăsat și bagajul a doua zi dimineața când am pornit spre Sarmizegetusa. Nu avea sens să-l car după mine, doar reveneam la ei. Pedalat iar vreo 6-7 km până sus la ruinele cetății. Am fost primul vizitator la Regia. Și mi-a plăcut tare mult atmosfera, câmpul de acolo… Detalii mai multe despre Sarmizegetusa Regia găsiți aici.

După ce am revenit, m-am pus pe pedalat înspre Orăștie. Aici am stat la o bere rece cu același prieten cu care mă văzusem în Hunedoara. La el am și rămas peste noapte.

O poză cu UM 0812 din Orăștie. Aici am făcut perioada de instrucție în armată în 2001-2002.  Chiar la etaj  🙂

În drum spre cazare ne-am mai oprit din pedalat ca să facem câte o poză. Așa de amintire.

A doua zi am vizitat puțin Deva cu amicul meu, tot pe bicicletă. Am trecut puțin pe lângă cetate. Nu aveam timp să urc ca să fac poze de aproape. Sus la ea nu mai fusesem din 2009. Sunt curios dacă și cum au amenajat  cetatea la interior.

Apoi am mers împreună spre Cheile Crăciunești. Zonă frumoasă și aici. Memorabilă și pățania mea cu bicicleta. Mai ales că nu am luat bani cu mine. Ce isteț… Vă povestesc.

Am făcut în decursul unei ore… 6 pene. Toate la roata față. Nu am avut ultimii 15 ani atâtea pene, dar într-o oră!? Și aceeași roată? Absolut incredibil. Doar 3 petice avea prietenul meu. Le-am folosit pe rând din 5 în 5 minute. Dar apoi s-a fisurat valva. Pe jantă într-o secundă din nou.  Am apelat la un service mare de camioane, găsit chiar în apropiere. Rezolvată treaba, pedalat vreo 10 minute și din nou pe jantă. Serios???  :))))

Mă înfundă râsul acum, dar chiar nu era de râs. Am mai umflat roata odată la un compresor de la domn ce meșterea ceva la o casă. Pedalat vreo 2-3 minute și din nou pe jantă. Nu mai avea sens să încerc. Așa că prietenul meu s-a tot dus. Eu am continuat să merg pe lângă bicicletă iar el a mers acasă după mașină. Doar nu ați crezut că m-a lăsat acolo de izbeliște? 🙂

Pe drum încercasem să fac autostopul, dar nimeni nu a oprit. Pentru că se lucra la drum, un domn cu o remorcă mică înainta încet spre podul de peste Mureș. Acesta se îndrepta spre Deva, că l-am întrebat încotro merge și dacă mă poate lua, dar fără bani mi-a zis un sec “Nu”. Să fie sănătos! Iar mie, învățătură de minte: ia mereu bani cu tine!

Memorabilă cum spuneam, deoarece m-am ales și cu arsuri între picioare. Echipat cu pantaloni de ciclist, zi de iulie în amiaza mare, vă dați seama ce căldură era. Asfalt proaspăt turnat pe drum. Cred ca erau 40 de grade.  Apă ioc. Un vis, nu alta!  🙂

A durat cam o oră până ce amicul meu s-a întors și m-a luat cu mașina. Ne-am oprit direct la un magazin cu piese de bicicletă. Aici am primit cadou o cameră nouă de la prietenul meu. Dar am păstrat-o și cea spartă. Așa de “dragul” amintirii.

A doua zi am luat trenul, că pe bicicletă nu mai puteam și am revenit acasă. Vorba aia: nicăieri nu-i ca acasă. Mare adevăr.

Să nu uit. În excursia asta am folosit bicicleta fratelui meu. Ghinionistă bicicletă. Chiar ieri a făcut el pană spre Fânațele Clujului. :))))

Ne auzim la următoarea aventură. 😉