09 ian. Tură scurtă pe Vârful Buscat
Pe Vârful Buscat am fost de atâtea ori încât nici nu mai rețin. Bă pe jos, ba cu bicicleta , ba chiar cu mașina. Deoarece ultimele 2 luni n-am ieșit nicăieri din cauza unor probleme de sănătate, mi-am zis zilele trecute să dau o fugă cu mașina până pe Vârful Buscat să văd și eu zăpadă. Se pare că în oraș nu o mai prea vedem deși e mijlocul iernii.
Am ajuns pe la amiază în zona pârtiei, am parcat mașina și am admirat puțin zona. Era tot așa cum o știam dintotdeauna, adică superbă. 😊
Vârful Buscat e foarte cunoscut și se ajunge super rapid la el. Pentru un clujean ce vrea o evadare scurtă în natură, aici e perfect. Bine, în zona pârtiei e aglomerat, dar sunt trasee destule de făcut.
Mi-aș fi dorit să prind un apus mișto, dar nu a fost să fie de data asta. Am ocolit vârful pe la bază, am făcut câteva poze și apoi am urcat pe acesta. De vreo 2 ani se construiește chiar pe vârf un local, ceva terasă, unde se poate servi una, alta. Era mai frumos mai demult fără aglomerările astea antropice de peste tot, dar ne adaptăm.
Când am ajuns pe vârf sufla un vânt de-ți înghețau toate cele. M-am tot plimbat prin zonă și am făcut poze. Se pare că muncitorii de aici au abandonat munca din cauza frigului. :)))
Spre după-masă am coborât și am zis să fac o pregătire cu mașina pentru următoarele drumeții. Mai concret, să-mi montez lanțurile pe roți și să urc așa iar până pe vârf ca să văd cum se comportă mașina în pantă, pe zăpadă. Mi-am propus să mă duc prin Călimani, Giumalău și am văzut zone cu zăpadă serioasă. Așa că e bine să fiu pregătit și să pot acționa în caz de nevoie.
Revenind, am urcat pe Buscat cu mașina fără vreo problemă deși era porțiuni și cu gheață. Gheața interesantă era însă la terasa de care spuneam. Formele gheții mi se par fascinante.
Am stat pe vârf până la înserare dar cerul era super înnorat și nici vorbă de vreun apus pitoresc. Ținând cont că n-am avut efectiv nici o formă de activitate fizică ultimele 2 luni, m-am declarat oricum mulțumit.
Deși am fost îmbrăcat bine, vântul era destul de puternic și rece. Inițial voisem să merg până pe Vlădeasa, dar acolo mi-a zis salvamontul ca e cod roșu, viteza vântului atingând aproape suta de km pe oră. Vârful Vlădeasa se vede în poza de mai sus.
Despre Vârful Buscat am mai scris, acum doar l-am menționat deoarece e un loc foarte accesibil oricui. Evident, pe lângă natură, atracția iarna este pârtia de ski. Clujenii care au chef de ski, de natură și încă n-au fost pe aici (și nu numai) pot trece pe listă locul.
Vă las câteva poze de pe Buscat iar eu mă duc sa-mi pregătesc bagajul pentru următoarea ieșire mai serioasă un pic. 😊
An nou fericit să aveți cu toții!
No Comments