Izvoarele Barcăului

La Izvoarele Barcăului n-am fost niciodată până luna trecută. Îmi spusese de locul acesta o cunoștință, dar am tot amânat vizitarea lui. Zona e pitorească și mă bucur că am decis să o vizitez până la urmă.

Izvoarele Barcaului

Știam că după circa 100 de metri de la Izvoarele Barcăului se află o cascadă frumoasă care merită pozată după topirea zăpezilor sau a ploilor abundente. Eu n-am prins-o la debit masiv cum văzusem în unele poze, dar totuși am fost plăcut surprins de frumusețea acesteia.

Izvoarele Barcăului

Cascada Izvoarele Barcăului

Izvoarele Barcăului

Să vă dau însă câteva detalii despre drum și localizare.

Izvoarele Barcăului se află la ieșirea din satul Tusa, județul Sălaj, sat aflat la circa 90 de km de Cluj-Napoca. Acestea sunt parte integrantă a rezervației peisagistice Tusa – Barcău, zonă a Munților Plopiș (Șes), aflată aproape la confluența județelor Cluj-Bihor-Sălaj. Barcăul este un afluent al Crișului Repede.

Izvoarele Barcăului

Aici suntem la ieșirea din Tusa. Pe dreapta, se vede cărarea dintre copaci care duce la cascadă.

Traseul spre Izvoarele Barcăului este scurt și ușor. După ieșirea din satul Tusa, de la șosea în 10 minute sunteți la cascadă. Cărarea coboară pe sub o coastă, prin pădure și vă scoate fix la căderea de apă. Marcaje n-am văzut deloc.

Izvoarele Barcăului

În stânga este izbucul efectiv iar în dreapta, cascada mare.

Și drumul de la Ciucea de pe E60 (că eu pe aici am venit) până la Tusa este superb. Sunt o mulțime de serpentine, plin de mesteceni peste tot și case răsfirate pe dealuri. Ai practic panoramă după panoramă. E o plăcere și condusul prin locurile acestea.

Izvoarele Barcăului

Izvoarele Barcăului

Izbucul Barcăului, cum mai e denumit, izvorăște timid de la baza unei stânci aflată la marginea unei poieni care te invită la relaxare. De jur împrejur este pădure, dar eu n-am avut ocazia să o văd înverzită. Când am fost aici, deși era mijloc de aprilie, copacii erau încă neînverziți. O să mai revin poate la vară.

Izvoarele Barcăului

Ideea e că, la fel ca orice cădere de apă, locul acesta e indicat a fi vizitat după topirea zăpezilor sau după ploi serioase. Chiar mai bine ar fi în timpul ploilor. De ce zic asta? Deoarece cascada mare care se află 100 de metri mai jos de izvor, are debitul influențat masiv de aceste aspecte. Așadar, eu am ales mijlocul lunii aprilie pentru a veni în zonă tocmai pentru a beneficia de un debit mai serios al cascadei.

Izvoarele Barcăului

Izvoarele Barcăului

Cascada mare formată pe Izvoarele Barcăului este o cădere de apă de circa 8-10 metri înălțime, cu nenumărate șuvoaie care curg rapid și zgomotos pe tuful calcaros acoperit de mușchi. Acest tuf calcaros mi-a amintit de alte cascade frumoase de la noi cum ar fi Beușnița, Clocota, Șipote și altele. Dar și căderile mici de apă dintre izbuc și cascada mare merită admirate. Se pot face poze frumoase aici.

Izvoarele Barcăului

Izvoarele Barcăului

Deoarece aveam trepiedul la mine am făcut multe poze cu timp mai lung de expunere. Zic asta ca să nu mai spună unii că sunt trucate pozele. Să știe ce să caute pe Google pentru a înțelege fenomenul. Unele poze sunt făcute cu telefonul deoarece n-am fost atent la bateria aparatului și aceasta a cedat la datorie. 🙂

Izvoarele Barcăului

Mie mi-a plăcut zona și cu siguranță o să revin la Izvoarele Barcăului, dar când e verdeață și pe ploaie, ca să am ce admira.

Izvoarele BarcăuluiPentru că e prima dată când am fost prin Munții Plopiș la Izvoarele Barcăului  nu vă pot face alte recomandări, dar vă pot ura cărări cu soare sau orice vă doriți voi!

No Comments

Post A Comment

7 + 12 =