Cluj-Napoca
Cluj-Napoca este orașul în care m-am născut și fără să fiu părtinitor, spun că acest oraș este unul dintre cele mai frumoase din România. Evident ocupă locul 1 în topul preferințelor mele. Acesta este situat aproximativ în centrul Transilvaniei, fiind împărțit în două de către râul Someșul Mic.
Orașul este dezvoltat, fiind al doilea atât ca mărime cât și ca populație, după capitală. Are în jur de 320.000 de locuitori la o suprafață de 129,5 km pătrați. Sunt totuși zvonuri cum că orașul ar găzdui în realitate peste 400.000 de oameni.
Acesta este renumit pentru cultura sa foarte bogată, fiind asaltat constant de către tineretul care dorește să se stabilească aici. De aceea orașul este denumit și capitala europeană a tineretului. Un titlu obținut în anul 2015.
Statuia lui Matei Corvin din Piața Unirii.
Prima datare a orașului Napoca este undeva prin anii 107-108, după cucerirea Daciei. Treptat, acesta se dezvoltă tot mai tare devenind în timp capitala Transilvaniei. Evoluția localității continuă până la ceea ce știm noi în prezent.
Prin oraș sunt numeroase obiective turistice, care de care mai atractive. Putem menționa aici Cetățuia, Parcul Central, Bastionul Croitorilor, Grădina Botanică, Sălile Polivalente, Cluj Arena, Muzeul Etnografic, Biserica Sfântul Mihail precum și numeroase vestigii.
Biserica catolică Sfântul Mihail. A doua cea mai mare biserică gotică din România.
Cluj-Napoca găzduiește mai mereu evenimente sportive, culturale, târguri, concerte și festivaluri renumite. Unul dintre cele mai în vogă este Untold. Acesta adună zeci de mii de persoane atât în Parcul Central cât și pe stadionul Cluj Arena. Acestea fiind locurile de desfășurare a festivalului de muzică. Electric Castle este de asemenea foarte apreciat, la capitolul muzică.
Putem menționa și celebrul TIFF (festival de film transilvănean), care se ține an de an în mai multe cinematografe, dar și în aer liber. Orașul este și un puternic centru universitar. Aici regăsim universități de elită. Cele mai importante sunt Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie, Politehnica.
Și pe plan sportiv orașul stă foarte bine. CS Universitatea Cluj a obținut de-a lungul timpului numeroase medalii la diverse discipline. E un club cu tradiție al orașului nostru. Suntem reprezentați bine și în fotbal, existând aici echipe cu renume (CFR Cluj, U Cluj). Recent a avut loc aici și Campionatul European de Gimnastică, unde ne-am descurcat admirabil. 🙂
Dacă sunteți în trecere pe aici, trebuie să știți că și viața de noapte e una extrem de activă. Orașul e plin de cluburi, pub-uri și alte locații unde se poate petrece excelent.
Dacă sunteți mai diurni, puteți merge la spa, paintball, bowling, călărie, și numeroase alte activități.
În Cluj-Napoca poți vizita:
– în oraș și în apropiere: Muzee, piețe, teatre, mall-uri, centre Spa, Parcul Central, Lacul Chios, Grădina Botanică, Cetățuia, Pădurea Hoia-Baci și multe altele.
– puțin mai departe: Barajul Tarnita, Băile Cojocna, Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Salina Turda, Cascada Ciucaș, Laguna Albastră, etc.
Activități ce se pot face în Cluj-Napoca:
– vizitarea diverselor obiective turistice, mers la cinema, la teatru, pe stadion sau prin parcuri, plimbări cu barca pe Lacul Chios. Mai antrenante : Paintball, jocuri Escape-room, hipism, planorism, parașutism și multe altele.
No Comments