Oslo, capitala Norvegiei

Oslo este capitala Norvegiei, unul dintre orașele unde am locuit o bucată de vreme. Oslo este un oraș interesant, plăcut dar aglomerat, scump și destul de complicat. Spun complicat, deoarece în Oslo sunt foarte multe tunele. Cred că e de departe orașul cu cele mai multe tunele dintre toate cele vizitate de mine, și am văzut multe. Fără Gps te rătăcești foarte ușor, mai ales la primele ieșiri prin oraș.

Oslo_Norvegia

Oslo este un oraș bogat, cu o cultură atractivă. Acesta e situat pe țărmul Mării Nordului. De mai multe ori s-a situat pe locul 1 în lume ca nivel de trai al oamenilor, ca și calitate a vieții. Dacă rețin bine, chiar și pe timpul crizei economice din 2008, Norvegia avea un excedent financiar colosal. Asta arată clar nivelul de trai de aici. Evident, că acest nivel costă, nu glumă. 🙂

Aventura_in_Romania

Norvegia nu este țară membră U.E., așadar vizitarea ei presupune deținerea unui pașaport valabil. Totuși, dacă mergeți cu mașina și nu cu avionul s-ar putea să nu vă controleze nimeni.  În aproape un an petrecut aici, am fost oprit abia de 2 ori de poliție. Asta datorită faptului că am condus mașini cu alte numere decât norvegiene. Probabil altfel nu aș fi fost oprit niciodată.

Nordicii sunt foarte amabili, buni cunoscători de limba engleză majoritatea. Dar sunt și foarte mulți polonezi, arabi, indieni și chiar români.

Dacă ajungeți prin Oslo și nu știți ce să faceți, vă zic eu. Aici sunt numeroase muzee, parcuri care sunt absolut impecabile, plaje, insule, lacuri și multe altele.

tari straine

Dacă vă plac parcurile de distracție, puteți da o raită prin Tusenfryd. Este cel mai mare parc de distracții din Norvegia. De exemplu, aici au un montagne russe care rulează rapid și foarte brutal pe o construcție complet din lemn. Adrenalină pură. Prețurile pe măsură. Dar sigur o să-l iubiți.

Oslo Norvegia

Dacă vă plac parcurile tradiționale și doriți o vedere panoramică asupra orașului, puteți vizita parcul Ekeberg. E o zonă frumoasă, aflată pe un deal despre care se crede că ar fi fost parțial scufundat sub ape, acum sute de milioane de ani.

Oslo_Ekeberg

Vizavi de acest parc chiar am văzut câteva picturi rupestre ce datează de peste 5 mii de ani. Ținând cont că sunt la exterior și la discreția vremii, mi se par interesante.

Ekeberg Park Oslo

Acest parc este plin de statui, ale multor artiști. Cred că sunt vreo 30-40 de toate. Unele mi s-au părut absolut fascinante.

Ekeberg sculpture

De exemplu, la acest chip sculptat, e greu să îți dai seama dacă e concav sau convex. Majoritatea celor întrebați mi-au zis convex, dar vă las pe voi să vă dați cu părerea, nu vă spun cum e. 🙂

Ekeberg Park Sculpture

De pe latura nordică sunt puncte de belvedere deosebite.

Dacă vă place natura puteți vizita fiordul. Oslo este practic înconjurat de mare, munte și deal. La mare o să găsiți și porțiuni de nisip, dar în special foarte multă stâncă. Sunt zeci de insule prin zonă. Vă recomand plaja Paradisbukta și Hvervenbukta.

Oslo_Norvegia

Sau puteți alege un lac, unde vă puteți scălda vara, căci în regiunea aceasta sunt 343 de lacuri! Eu ieșeam adesea la Lacul Skraperudtjern.Vara, aici este un loc ideal.

Puteți vizita palatul regal, care e și casa familiei regale. Palatul se poate vedea chiar în poza de la coverul acestui articol. E o altă zonă liniștită ce merită văzută. Plus că vă puteți face poze cu santinelele de aici. 🙂

Baraian Cristian

Sau primăria, care se află într-o clădire cu o formă mai neobișnuită, să zic așa.

Obiective turistice Oslo

Prin apropiere se află și clădirea unde se decernează premiul Nobel pentru pace.

Nobel Peace Center

Dacă vă plac reptilele ca și mie, puteți arunca o privire la Reptile Park-ul din centrul orașului. Sau dacă preferați flora, atunci puteți vizita grădina botanică universitară. Dacă rețin bine accesul era gratis aici. Plus că în incinta grădinii se află și Muzeul Natural de Istorie. Aici se plătește intrarea.

Botanical Garden Oslo

În sfârșit, este imposibil să nu vă acapareze acest oraș deosebit cu tot ceea ce are el mai bun și mai plăcut.

Am zis că merită să fac un articol general despre Oslo, deoarece mi-a lăsat o impresie bună. Având în vedere atașamentul meu față de Cluj-Napoca, asta chiar e ceva.

Atractii turistice Oslo

Dacă nu ați călătorit niciodată pe la scandinavi, să știți că aceștia sunt foarte punctuali de regulă și timpul este cel mai apreciat factor de care se poate ține cont. Nu banii, nu aspectul, nu alte criterii, ci timpul și seriozitatea. Sunt deschiși, primitori, educați și nu prea reci, cum se zvonește că ar fi. Dar probabil acesta este un aspect ce e în strânsă legătură și cu atitudinea vizitatorului.

Atractii turistice Oslo

Ca și modalități de transport prin oraș, dacă nu sunteți cu mașina, recomand metroul. La fel ca în multe alte capitale europene, metroul este cea mai bună alegere, apoi autobuzele. Prețurile sunt rezonabile.

Referitor la mâncare, aș zice că la multe produse prețurile sunt ca la noi. Gândindu-ne la ce salarii au nordicii, deducem că e relativ ok, asta dacă nu mâncați prin oraș des, că atunci o să scoateți bani din buzunar mai serios. Vă recomand călduros să vă opriți pe la magazinele arăbești de unde puteți lua mango de Pakistan. Cred că este cel mai bun fruct mâncat vreodată de mine. Sezonul acestuia e undeva între mai-august. Fructul e complet galben și e mai zemos și mai aromat decât alte soiuri de mango.

Cazările le cataloghez ca fiind scumpe. Dacă e vorba de hoteluri, sunt prețuri mari. Dacă ne referim la chirii, e la fel plus depozite și garanții.

Ultimul aspect de menționat, să vă îmbrăcați bine dacă nu e vară. În Oslo e destul de rece și ploios. Se simt din plin influențele Atlanticului.

Oslo

Alte detalii mai concrete într-un articol viitor.

Prin Oslo se pot vedea următoarele:

– Muzee: Muzeul Național, Muzeul Natural de Istorie, Muzeul Kon Tiki, Muzeul Vikingilor, etc.

– Parcuri: Ekeberg, Toyen, Frogner, Bygdoy.

– Fiordul, lacuri, plaje: Paradisbukta, Hvervenbukta, altele.

– Portul, Opera, Sediul Premiului Nobel pentru Pace, Teatrul Național, Palatul Regal, etc.

Activități ce se pot face în/la Oslo:

– vizitarea diverselor obiective turistice, mers la cinema, la teatru, pe stadion sau prin parcuri, plimbări cu barca pe mare, studierea culturii scandinave, a gastronomiei, a istoriei, plus multe altele, în funcție de timpul avut la dispoziție și de natura vizitei.

 

2 Comments
  • Ralu
    Posted at 19:21h, 12 august Răspunde

    Faină prezentare (text şi foto)! Mulţumesc!

Post A Comment

6 + four =