Costinești – Marea Neagră
Costinesti este de departe stațiunea cea mai vizitată de către mine. Am fost pe litoral aici, 11 veri, ca să pot înota în valurile Mării Negre. Fără doar și poate, Costinesti este stațiunea mea de suflet. Asta datorită atât diversității acesteia, cât și amintirilor plăcute de aici. Și pentru că recent am revenit din zonă, am zis să fac un scurt articol pe tema aceasta.
Celebritatea acestei stațiuni începe undeva prin anii ’60. Dintr-un sat de pescari stațiunea devine rapid un punct de interes pentru tineret, în special studenți. În ziua de azi când cineva menționează ’’stațiunea tineretului’’ se referă clar la Costinesti. Este știut pe larg acest fapt.
Pe timpul verii stațiunea geme efectiv de turiști. Tineretul este atras de viața de noapte, care este una foarte animată. Aici se află 2 discoteci cunoscute, Ring și Tineretului, unde țin regulat concerte trupe muzicale autohtone.
Intrarea în Mega Discoteca Tineretului.
Alt obiectiv este celebra epavă Evangelia. Epavă pe care m-am urcat și am sărit de câteva ori anii trecuți. Așa, de dragul istoriei. Nu mai recomand asta acum deoarece te poți tăia grav printre metalele contorsionate din cala epavei.
Evangelia a naufragiat în Costinesti în 1968. Se spune că ar fi fost naufragiată intenționat. Nu contează asta. Cert e că dacă treci prin zonă trebuie neapărat să-i faci o poză. Personal, vă recomand să vedeți răsăritul aici. O să-l țineți minte pentru totdeauna, vă asigur. Mai jos aveți o mostră ca să vă fac poftă. 😉
Alt simbol al Costineștiului este obeliscul. Obelisc care a fost distrus de către mare în 2005. Au fost inundații puternice iar simbolul a picat la datorie.
Foarte rapid s-a refăcut altul mai mare de către autorități. Nu se putea lăsa stațiunea fără atracția plajei. Acesta este situat central, pe plajă, nu departe de canalul ce leagă fostul lac din Costinesti, de mare. Lac care, înainte de 2005 nu comunica cu marea, din câte îmi amintesc. Poate mă lasă memoria, deși în 2002 am petrecut fiecare zi în Costinesti datorită faptului că-mi executam aici stagiul militar. Făceam ordine publică prin stațiune alături de un polițist, eu fiind la jandarmi. Interesantă perioadă și memorabilă. 🙂
Revenind la Costinesti ar mai fi de spus că din păcate marea înghite constant din malurile plajei. Plaje care acum 10 ani aveau 10-15 metri lățime, acum sunt inexistente. Plaja principală să zic așa, este cuprinsă între hotelul Forum și zona bărcilor pescarilor. Cam 1 km lungime de plajă. Se poate continua și după aceste bărci, dar e deja plaja destinată nudiștilor.
Ca și interese culinare, aici găsiți o ofertă vastă. Cred că în Costinesti sunt cele mai multe restaurante, localuri, autoserviri, baruri, buticuri, etc. de pe tot litoralul românesc. Efectiv sunt una lângă alta pe toate zona falezei. Aici găsești cam orice. Imposibil să pleci fără un suvenir acasă.
Dacă vă plac parcurile de distracții găsiți câteva atracții chiar lângă calea ferată. Au roți ce vă învârt cu viteze amețitoare, ciocane, mașinuțe, tir și alte cele.
Aici mă jucam eu cu aparatul foto. Îmi par superbe pozele făcute cu expunere lungă. Evident în anumite circumstanțe.
Pe plajă găsiți praștia umană care mie mi-a plăcut mult. Te face să te simți iar copil. De asemenea, se fac ture spre epavă cu barca, se pot închiria jet ski-uri pentru amatori. Prețurile aș zice că sunt accesibile, poate cu o ușoare creștere în ultimii ani. Cazări găsiți la tot pasul; oferta este extrem de diversificată.
Stațiunea Costinesti rămâne unul dintre cele mai căutate obiective turistice ale țării noastre.
Prin zonă se pot vedea următoarele:
– în apropiere: epava Evangelia, obeliscul, fostul lac, parcul de distracții, plaja 23 August, Tuzla.
– puțin mai departe: Stațiunea Vama Veche, Mamaia, Eforie Sud & Nord, Lacul Techirghiol, orașul Constanța și altele.
Activități ce se pot face în Costinesti:
– înot și plajă (evident), ture cu barca, jet ski-ul sau banana, pescuit, mers în discoteci & la parcul de distracții, cumpărături, poze și filmări, yoga, admirarea răsăritului, nudism, aerosol, etc.
No Comments