Vârful Trescovăț, Munții Almăjului

Vârful Trescovăț – drumeție memorabilă printre țestoase bănățene și vipere cu corn. Acesta ar fi fost titlul mai potrivit pentru acest articol, dar din considerente de lungime l-am simplificat. Scriu acestea deoarece am avut norocul să văd 5 țestoase într-o singură zi, o viperă cu corn și nenumărate șopârle. Remarcabil a fost că toate aceste reptile le-am observat pe sau chiar lângă potecă. O să detaliez puțin mai jos despre asta.

Umblu de vreo 10 ani prin zona Cazanelor Dunării dar până anul trecut nu urcasem pe Vârful Trescovăț. Îmi doream de mult timp să fac acest traseu, însă fiind atât de multe locuri superbe prin zonele astea efectiv nu am apucat. Așa că, primăvara trecută am pus la cale cu fratele meu o drumeție pe Vârful Trescovăț, să ne putem lăuda și noi că l-am urcat.

Vârful Trescovăț are o altitudine de 755 de metri, face parte din Munții Almăjului, grupă a munților Banatului, la rândul lor parte din Carpații Occidentali. Vârful Trescovăț este mai atipic, acesta fiind de fapt un rest vulcanic masiv, mai simplu spus, rămășițe de lavă întărită. În literatura de specialitate poartă denumirea de neck vulcanic.

Traseul spre Trescovăț începe chiar de la șosea, de la 6 km de Svinița în amonte (DN 57), chiar de lângă Popasul Turistic Stariște sau La Cabana Pescarilor, cum mai e denumită. Chiar la ei în curte am rămas o noapte cu cortul și o altă noapte am luat o cameră pentru a ne putea spăla și încărca aparatură, telefoane. Sunt oameni de treabă aici, prietenoși și primitori. Am aflat cu ocazia asta că sunt destul de mulți sârbi prin zonă. Alt loc excelent pentru cazare și masă tradițională găsiți la pensiunea Lili, 400 de metri mai departe spre Berzasca.

Pe un indicator văzusem dată ca durată a traseului 5 ore iar pe altul 8 ore.  Dacă mergeți foarte  bine îl faceți clar și în 5 ore. Pentru frumusețe și admirație alocați-vă însă timp mai mult, căci merită.

Traseul, fiind un circuit de fapt, te scoate la circa 3,5 km mai sus de popas. De aici se continuă pe șosea până la punctul de început. Evident, ruta poate fi făcută și invers. Ca și distanță traseul complet are undeva la vreo 14-15 km.

Ca și durată, la tur am făcut 3 ore și jumătate, cu multe pauze de poze și mâncat. La retur, deși am tot pozat țestoase și alte vietăți și plante, am făcut doar 2 ore și jumătate până la șosea.

Ultimii 3,5  km de șosea nu i-am mai calculat că a fost mai mult plimbare agale decât drumeție.

Diferența de nivel este 675 de metri, predominant urcare până pe vârf, ultima porțiune fiind doar puțin mai accentuată. Traseul figurează ca fiind de dificultate ușoară-medie. Cam asta e și părerea mea.

Marcajul spre Vârful Trescovăț este triunghi roșu. Totuși, acesta nu e prea bine marcat, cel puțin anul trecut nu era. Este o porțiune la un moment dat într-o poiană unde se intersectează câteva poteci și marcajul nu se prea vede.

Eu am prins și vegetație abundentă și m-am bazat pe orientarea în teren. Nu folosesc hărți în drumeții și nici aplicații. Uneori m-am și rătăcit dar doar pentru scurtă durată, căci mi se zice că mă orientez bine în teren. Totuși, acum vreo 2 luni am descoperit aplicația Osmand, care mi se pare numai bună. Știu că sunt aplicații multe dar de dragul aventurii, eu prefer să procedez așa. Asta nu înseamnă că nu studiez traseele acasă înainte de a le parcurge. Dar e fain să ai parte și de surprize, plăcute pe cât posibil.

Revenind la traseul nostru, am pornit dimineața pe la vreo 9 fără ceva. Nici n-am intrat bine pe traseu că am văzut o mulțime de flori, care de care mai frumoase.

De fapt, atracțiile de pe această rută sunt reprezentate de flora și fauna bogată ce o regăsim aici. Influențele mediteraneene se simt din plin, clima temperat continentală specifică țării noastre fiind mai blândă în zona asta.

Găsim aici pinul de Banat, cerul (stejar sălbatic), gârnița (stejar maghiar), carpenul, mojdreanul (frasin de munte), macul, linarița, orhidee, ciumărea și multe altele.

Din faună amintim lupul, mistrețul, căpriorul, gușterul, vipera cu corn, țestoasa bănățeană și altele.

Înaintarea e una lejeră, în urcare lină pe lângă case de-a localnicilor. După vreo jumătate de oră am ajuns într-o poiana superbă, plină de verdeață și flori galbene.

De aici deja apar puncte de belvedere asupra defileului Dunării. Se vede pe alocuri și Vârful Trescovăț, ca un trapez inconfundabil.

La un moment dat se trece pe lângă niște case părăsite și se intră în pădure. Pe traseu am văzut mai multe case părăsite. Mereu mă întreb cu ce transportau oamenii materialele de construcții prin așa locuri cu păduri, poieni, pante…

Vârful Trescovăț se vede în toată splendoarea lui. Se distinge perfect fațada sudică, stâncoasă, cu nuanțe de cărămiziu în contrast puternic cu vegetația care încearcă să-l acapareze. Sunt peisaje de vis pentru mine. Chiar și fratele meu, care nu e așa de ahtiat după munte, recunoaște frumusețea locului. Vizavi se vede muzeul sârbesc Lepenski Vir.

Mergând mai departe și fiind flămânzi, simțim cum foamea își face simțită prezența. Decidem să ne oprim puțin și să dăm stomacului ce i se cuvine.

Nici nu mai știu ce am avut de mâncare exact dar știu perfect ce s-a întâmplat după ce ne-am ridicat. Abia am făcut câțiva metri și iată prima surpriză pe ziua asta: lângă cărare, la baza unui copac mă aștepta o țestoasă bănățeană: ’’Mă pozezi omule, sau ce faci?’’.

Bucurie mare pe capul meu. Câți ani am căutat-o. Câte zeci de drumeții am făcut prin sud-vestul țării. Și uite că e în fața mea și numai că nu mă strigă… Oprire iar, admirație, poze peste poze. Nu mă mai săturam să o văd.

Ne-am declarat mulțumiți de întâlnire și ne-am continuat drumul mai departe. Nici nu visam că o să mai văd și alte țestoase la coborâre. Dar deocamdată avem încă de urcat. Tot urcăm și ne dăm seama că traseul face un oarecare ocol pe muchia dreaptă a Trescovățului, pentru a putea avea acces spre vârf din spatele muntelui.

Ajungem la un moment dat la o intersecție de cărări. Aici virăm stânga 90 de grade pe ultima porțiune de pantă care ne duce în 10 minute pe Vârful Trescovăț. Suntem sus!

Aici avem parte de panorame absolut superbe! Dunărea a străbătut impresionant Carpații… Stăm și admirăm natura, fluviul, cerul. Avem parte de o vreme excelentă. Până acum drumeția a fost perfectă. Evident, la fel ca și verbul, va fi mai mult ca perfectă puțin mai încolo.

Ne facem și nouă poze aici, să avem amintiri. Vedem câteva șopârle, fluturi, diverse flori.

Se vede bine malul sârbesc, muzeul vecinilor, unde aș fi putut opri în urma cu 2 ani dar nu știu de ce n-am făcut-o… Vârful Trescovăț l-am pozat însă și de pe malul sârbesc când am trecut pe lângă muzeu.

Nu ne mai săturăm de admirat peisajul. Fluviul se întinde pe o porțiune considerabilă în fața noastră. Suntem binecuvântați, clar. Fac poze și cu aparatul și cu telefonul și mai ales cu ochii. Tot defileul Dunării e mai mult decât spectaculos. Chiar acum când scriu acest articol, planific următoarea revenire aici, probabil după mijlocul lunii mai.

Coborârea o facem primele 10 minute pe unde am venit, la intersecția menționată. De acolo virăm stânga și ne avântăm în necunoscut. Mă rog, să sune pitorească și descrierea că peisajul chiar era.

Mergem puțin prin pădure și ieșim în scurt timp la o poiană. Iarbă verde, flori galbene, câte un copac ici și colo. Natura la superlativ!

Ne continuăm drumul și intrăm iar în pădure. Aici avem parte de surpriza a doua. Mă rog, eu, că fratele meu nu e așa pasionat de reptile ca mine dar îmi place să cred că se bucură și el de minunile naturii. O țestoasă ne aștepta de data aceasta fix, dar fix pe cărare. Era pregătită de poze, mai pregătită ca prima.

Evident, eu mă execut, ba în genunchi, ba pe burtă să o pot poza cum îmi doresc. Destul de relaxată reptila…

Ne continuăm bucuroși drumul când surpriză din nou: o a treia țestoasă, tot pe cărare. Deja e noroc fără jenă, dom’le. :))

Poze, admirat, uitat, tot tacâmul. Pornim la drum iar. Surpriză: a patra țestoasă – Dumnezeule, cât noroc pe capul meu! Nici nu visam așa ceva. Țineți cont că am făcut multe zeci de drumeții în zonele astea cu dimineți trezit la 4 și pe traseu de la 5 și n-am reușit să văd vreo țestoasă până chiar cu o zi înainte pe Ciucarul Mare. Dar acum, aici, asta e a patra deja! Uau…

Alte poze; mulțumiți și cu o stare de recunoștință pornim iar la drum, când uluire totală: a cincea țestoasă! Extraordinar! Sincer, nici în cele mai îndrăznețe vise n-aș fi văzut atâtea țestoase.

Și mergând mai departe după toate aceste țestoase, ce putea încununa drumeția cel mai bine? O viperă cu corn fix pe potecă. Efectiv nu-mi venea să cred ce zi abundentă din punct de vedere erpetologic am avut. Să mă aștepte vipera chiar așa? Nu era speriată, nici nu s-a mișcat până n-am făcut câteva cadre.

Vipera confunda bine cu terenul. Asta o zic ca și atenție pentru cei care nu vor să se întâlnească cu ea: viperele se camuflează foarte bine. Să fiți atenți pe unde călcați în zone de genul. Dar să nu uitați niciodată: dacă ocoliți șerpii și doar un metru este arhisuficient pentru a fi în siguranță. Ei de regulă se vor retrage din calea omului.

Ne mai oprim din când în când pentru o poză și pentru a vedea locul de unde am coborât.

După circa 2 ore și jumătate ajungem la șosea, unde ne așteaptă cei 3,5 km până la mașina aflată la popasul turistic.

Pentru un iubitor de reptile ziua a fost cum ziceam, mai mult ca perfectă. Să nu mai zic că pe șosea am mai văzut mulți gușteri și vreo 3 șerpi de apă, din care unul melanic (adică negru pentru necunoscători) care era cocoțat pe parapetul metalic de pe marginea șoselei. Din păcate și un șarpe rău (Dolichophis caspius) călcat de mașină. La ăștia n-am noroc nicicum. Până acum vreo 4 sau 5 am văzut, toți călcați. Păcat căci unii nu realizează că șerpii sunt folositori omului prin ținerea rozătoarelor sub control și îi calcă intenționat; știu cazuri concrete…

De la șosea n-am mai ținut cont de timp că era încă devreme. Ne-am plimbat agale, deși spre final a început să picure puțin.

Una peste alta, drumeția pe Vârful Trescovăț a fost memorabilă din toate punctele de vedere. Au fost de toate, peisaje deosebite, munte, apă, flori, animale, tot ce își dorește un iubitor de natură. Mă pun să-mi fac itinerariul pentru excursia de care ziceam, că vreau să stau vreo săptămână prin zonele astea.

Cărări însorite să aveți!