Vârful Nimăiasa, plimbare după brândușe
Vârful Nimăiasa este un vârf mai puțin cunoscut, din masivul Vlădeasa, pe care am ajuns o singură dată, în perioada brândușelor.
Inițial, voisem să mă duc până la Piatra Tâlharului dar nici vremea nu fusese strălucită, chiar plouase puțin. Pe deasupra nici nu eram într-o formă foarte bună, ținând cont că traseul dus-întors e destul de lung. Chiar și acum în timp ce scriu, mă gândesc cum să ajung pe valea Sâmbetei că e vremea brândușelor și eu sunt în recuperare după o entorsă la un genunche. Mda…
Perioada brândușelor la noi în țară este de pe la mijlocul lunii aprilie până la sfârșit de mai, depinde de zonă, vreme, altitudine. În zona munților Vlădeasa, perioada începe de la sfârșit de aprilie. Văzusem pe la alții diverse poze cu brândușe multe din zonele acestea și-mi propusesem și eu să ajung pe aici. O altă zonă despre care am scris, numai bună de potecărit după brândușe, e în munții Gilăului pe Vârful Bătrâna.
Traseul spre Vârful Nimăiasa este unul destul de accesibil, fără porțiuni prea solicitante sau periculoase. Ca și lungime, este undeva la 6 km doar dus și e marcat parțial cu Punct Albastru mai sus de zona refugiului Salvamont Răchițele. Cam o treime de traseu, aproape de vârf, n-am văzut vreun marcaj dar este o potecă pe care cred că se mai merge cu atv-urile probabil. Deoarece această porțiune face o buclă mare, eu am luat-o pieptiș pe nemarcat prin pădure. De obicei mă orientez bine și și acum a fost lejer doar că pădurea era plină de bălți, zăpadă topită care menținea mușchiul foarte apos. M-am cam udat la picioare căci nu eram cu bocancii impermeabili. Dar să vă detaliez ruta.
Eu am intrat pe traseu dinspre est, din zona Cascadei Vălul Miresei. Mă rog, de la locul de unde e bariera că accesul motorizat este interzis mai departe.
Cum de regulă pornesc devreme în drumeții de multe ori, am ajuns la cascadă pe la 8:30 dimineața. Din Cluj-Napoca fac cam o oră și jumătate maxim până la barieră. De aici se merge pe Valea Stanciului și în 15 minute de mers lejer ați ajuns.
Cascada, după cum se poate vedea în poze, avea debit mare și se prezenta superb. Am stat și am admirat-o pe îndelete. Fiind singur de multe ori pe trasee, asta mă face să mă simt mai special cumva, e totul mai personal, mai intim. Ador natura…
După o pauză destul de lungă am pornit iar pe drumul forestier care ocolește cascada și înaintează spre refugiul Salvamont Răchițele. Aici m-am întâlnit cu vechi cunoștințe, oameni faini, cu care am rămas la povești lungi la retur. Ne-am salutat și am schimbat câteva vorbe că așa e frumos pe munte. 🙂
Am continuat apoi drumul și am văzut și marcajul Punct Albastru cum ziceam. Imediat după refugiu drumul se bifurcă și pe Punct Roșu și Cruce Roșie, doritorii pot urca pe vârful Lespezi. Eu am mers tot înainte pe Valea Stanciului.
Mai departe am ajuns la zona unde apare și stâlpul cu indicatorii de timp și marcaje pentru cabana și vârful Vlădeasa și circuitul Pietrelor Albe. Mi-am amintit perfect tura cu bicicleta pe care am făcut-o pe vârful Vlădeasa în urmă cu 8 ani. Ce vremuri…
Pe marginile drumului zăpada era încă în strat generos. Asta e din cauza desăpezirii drumului că se tot aruncă zăpada în același loc și evident, ea se topește greu atunci.
Drumul continuă încă vreo 30-45 de minute până la pârâul cu marginile betonate din poza de mai jos. Aici, pentru Vârful Nimăiasa se virează stânga.
Am făcut altă pauză lungă aici căci am văzut primele brândușe și câțiva ghiocei dantelați. Ghiocelul dantelat se numește de fapt lușcă. Unii le mai spun și ghiocei bogați, asta n-am idee de ce. Cert este că sunt niște flori superbe, deosebite. Și da, seamănă foarte tare cu ghioceii normali dar sunt specii și genuri diferite deși provin din aceeași familie. Dar și eu folosesc tot prima denumire. În fine.
După ce m-am bucurat iar din plin de frumusețea naturii am pornit pieptiș pe munte în sus până am intrat în pădure. Din când în când aruncam câte o privire în spate.
Pe o potecă ce am mers o bucată scurtă de timp era relativ uscat. Când am luat-o așa ’’alandala’’ am ajuns la niște zone care musteau efectiv de apă pe oriunde te întorceai. Am reușit să mă ud puțin la picioare dar în scurt timp am ieșit din pădure către golul alpin. Evident, pentru cei care cred că nu se știu orienta, vă recomand să nu vă abateți de la traseele marcate.
Și au apărut și brândușele dar nu în numărul în care mă așteptam. Erau destul de răzlețe.
Dar peisajele erau frumoase căci mi se deschideau panorame către Vârful Vlădeasa, Muntele Mare, Pietrele Albe. Păcat că între timp a și plouat puțin.
În stânga se poate distinge stația meteo de pe Vlădeasa.
În plan îndepărtat, fix pe centru se află cupola albă de la unitatea militară de pe Muntele Mare.
Pietrele Albe.
M-am tot plimbat prin zona vârfului, m-am relaxat, am mâncat și pur și simplu mă uitam în depărtări. Practic aveam timp berechet că tocmai luasem decizia ca acesta să fie punctul final pentru ziua respectivă. Fără stres, fără grabă, totul văzut și simțit plenar.
Vârful Nimăiasa are 1589 de metri altitudine. Și acesta e impropriu spus vârf că mai degrabă seamănă cu un deal. De fapt, multe vârfuri din Apuseni sunt așa tip deal. 🙂
Am făcut și câteva poze cu aparatul mai artistice deși majoritatea sunt făcute cu telefonul. Nu știu de ce fac poze așa multe cu telefonul că sunt clar mai slab calitative, probabil din obișnuință. Acum că am ’’răsfoit’’ prin pozele pe care le am, îmi dau seama că nu am poze cu Vârful Nimăiasa. Am în schimb o droaie cu Vlădeasa și Pietrele Albe. Dar pentru că am venit pentru flori mai mult, pun poze cu flori că de astea am.
Peste 2 ore am stat prin apropiere de Vârful Nimăiasa. Cu siguranță aș fi avut timp să mă duc până la Piatra Tâlharului. Mai ales că la întoarcere am stat aproape 3 ore în povești la refugiu Salvamont. Asta e, pe data viitoare.
La retur am ales să cobor pe unde am venit pentru a evita zonele mlăștinoase prin care fusesem și am ales să merg pe poteca pe unde erau și urmele de atv-uri sau jeep-uri. Nu mică mi-a fost însă mirarea că aici era ditamai zăpada. Poate din poze nu pare dar pe alocuri intram în ea până aproape la fund. Aceasta era predominat tare dar la 100 de kg inevitabil te mai afunzi când prinzi câte un gol. Am avut o porțiune de asta de vreo jumătate de km cred.
Jos, aproape de Valea Stanciului, am găsit alte câteva pâlcuri de ghiocei dantelați. Mă minunez cum străpung ei frunzele moarte de pe sol și stau așa falnici deși sunt atât de gingași și finuți.
Pe la ora 4 am ajuns la refugiu.
Cam pe la 7:30 eram în Călățele să pot admira apusul. Aici, Vârful Vlădeasa se vede perfect și am avut noroc de culori frumoase la apus. După ce s-a întunecat, am șters-o către casă.
No Comments