Vârful Dara, Munții Făgăraș
Vârful Dara este cel mai mic vârf din cele 14 piscuri de peste 2500 de metri din România. Mă rog, la limita inferioară a topului, cu fix 2500 de metri. Voiam de mult timp să ajung aici, dar am tot amânat. Sunt enorm de multe locuri frumoase și interesante în țara asta și ca să le vizitezi e nevoie de mult timp liber.
Totuși, anul trecut pe la mijlocul lui septembrie am zis că urc pe Vârful Dara și pe fratele lui, Hârtopul Darei, dar despre care scriu separat să nu fac un articol prea lung. Și pentru că sunt 14 vârfuri, pe data de 14 septembrie anul trecut, am ajuns aici. Glumesc, în 14 era weekend-ul când fratele meu putea să vină cu mine. Merg deseori singur prin drumeții dar pe traseele foarte lungi, solicitante sau periculoase e bine să fiți măcar doi. Nu se știe niciodată…
Partea nasoală a fost că, nu știu cum am reușit, am tras o răceală serioasă chiar în săptămâna cu pricina. Eu mă răcesc foarte rar, dar când o fac, e pe bune. Zilele premergătoare excursiei am stat cu medicamente puternice ca să-mi revin cât de cât. Traseul spre Vârful Dara este unul foarte lung, peste 30 de km dus-întors din stațiunea Sâmbăta de Sus. Plus cu ce ne-am mai învârtit pentru cazare și pentru poze, am ieșit undeva la aproape 48.000 de pași în ziua aceea. Adică 35-40 de km, ceea ce, ținând cont că vorbim despre munte, e o ditamai distanța. Dacă mai zic că prin creastă abia mai respiram din cauza răcelii… Oh, o plăcere, nu alta. 😊) În fine, a fost frumos, mi-a plăcut, deci a meritat.
Traseul spre Vârful Dara, cum spuneam, începe din Sâmbăta de Sus. Se poate ajunge aici și dinspre Moldoveanu sau pe varianta din sud dar detalii nu o cunosc.
Dacă aveți o mașină cu gardă la sol mai înaltă, se poate urca până lângă podul aflat câțiva kilometri în amonte de păstrăvăria de pe Valea Sâmbetei. Marcajul este triunghi roșu până sus în Fereastra Mare a Sâmbetei, care reprezintă a doua și ultima porțiune solicitantă a traseului.
Drumul spre păstrăvărie și spre podul unde se poate lăsa mașina e drum forestier, pietros, spre final cu bolovani mai mari. Dacă vă place drumeția și e timp frumos, eu vă recomand să parcurgeți tot traseul pe jos. Vă puteți delecta cu frumusețea și sălbăticia pădurii, a pârâului Sâmbăta și dacă aveți noroc e posibil să vedeți animale mai deosebite. Eu am văzut un jder pentru prima dată, dar n-am apucat să-l pozez.
De la pod, pădurea parcă e mai interesantă, sau mie cel puțin, așa mi s-a părut. Am avut și masă cu băncuțe pentru popas la un moment dat, dar noi n-am oprit decât la Cabana Valea Sâmbetei, loc unde unii aleg să și campeze. E loc și de cort, sunt locuri și în cabană. Mâncarea este excelentă și oamenii super faini. Am servit aici niște clătite de nota 10!
De la ieșirea din pădure, se vede această cabană precum și șaua Fereastra Mare a Sâmbetei. Pozele sunt elocvente. Traseul până aici nu e solicitant și nici periculos. E ca o plimbare mai susținută.
Până la cabană am făcut vreo 3 ore cu o mică pauză. De la cabană se poate urca pe versantul din spatele acesteia până la vechea chilie a părintelui Arsenie Boca. Aici, în munți se retrăgea părintele când trăia. Ruta durează conform indicatorului, 40 de minute. Eu n-am urcat că scopul era Vârful Dara și retur la mașină, pe lumină, dacă se putea.
După un scurt popas la cabană și câteva poze cu niște măgăruși tare simpatici, am pornit la drum că urma prima porțiune mai solicitantă a traseului. O urcare mai abruptă, urmată de una mai domoală și ulterior ultima abruptă tare care ne-a scos chiar în Fereastră. Indicatoarele zic că faci 2 ore până aici de la cabană, dar noi am scos o oră și jumătate. Ținând cont de răceala mea și că respiram greu, m-am simțit chiar mândru. Pe moment, că apoi, deși drumul devine iar ca o plimbare, m-am simțit stors dintr-o dată și fără suflu. Am făcut o scurtă pauză în Fereastră dar destul de repede am avut nevoie de încă una scurtă și apoi mi-am revenit. Probabil datorită aerului mai tare, efortului mai intens cât și faptului că eram departe de condiția mea obișnuită, mi se descărcase ’’bateria’’ mai rapid. 😊
Am avut noroc cu fratele meu, căci bagajul cu apă, mâncare, pelerine și ce mai aveam, l-a cărat el. Un domn, nu alta. 😊 Eu n-am avut nici măcar aparatul foto în drumeția asta, pozele toate fiind făcute cu telefonul.
Revenind, din Fereastra Mare a Sâmbetei, traseul urmărit este cel de creastă. Marcajul este bandă roșie.
De aici, se poate ajunge pe Vârful Moldoveanu în 5 ore. Pe Vârful Dara am ajuns în sub 3 ore cu pauze de poze, de admirat. Traseul spre vârf nu presupune pasaje dificile sau prea solicitante.
După ce trecem de Vârful Iezer, pe care nu urcăm, mai înaintăm puțin și ne apropiem de o mică creastă de unde se poate admira Lacul Urlea, lac aflat la 2170 de metri altitudine.
Dacă tot vorbim de altitudine și lacuri, după câteva minute se pot admira din creastă lacurile aflate la cea mai mare altitudine din țara noastră. Acestea sunt lacurile Mioarelor, Geamănul de Sus, Geamănul de Jos, Taberei și Mușetescu.
Ce mi s-a părut mișto, deși din cauza norilor nu se vedeau foarte bine, se pot desluși de aici și Vârfurile Moldoveanu, Viștea Mare, chiar și Negoiu, Lespezi și Cornul Călțunului. Practic, crema vârfurilor făgărășene.
În plan îndepărtat, pe centru, de la stânga la dreapta: Lespezi, Cornul Călțunului și Negoiu. Cei care știu vârfurile le vor recunoaște ușor.
Vârful Moldoveanu, pe centru printre nori.
De aici până pe Vârful Dara e o ’’aruncătură de băț’’. De menționat că, la nici 300 de metri de Vârful Dara se află Vârful Hârtopul Darei. Cred că e lesne de înțeles că oricine vine aici, ajunge și pe Hârtop. Ar fi culmea să nu bifăm ambele vârfuri dacă ele ni se oferă la pachet. 😊
Hârtopul e în stânga, Dara e în drepta.
În concluzie, Vârful Dara a fost pentru mine al 11-lea vârf din cele 14 menționate. O drumeție foarte lungă, aș zice un traseu mediu spre greu ca dificultate din cauza distanței. Bine, clar că pe munte e indicat să vii sănătos, pregătit de efort intens și susținut.
Să aveți în vedere că în creastă nu sunt surse de apă. Deci să vă aprovizionați bine.
No Comments