Vârful Buscat, Munții Apuseni
Varful Buscat este un unul dintre cele mai cunoscute vârfuri din Munții Apuseni. Acesta are o înălțime de 1676 de metri și este destul de aproape de alt vârf cunoscut, Muntele Mare, care e al treilea cel mai mare vârf din Carpații Occidentali, după Bihor și Vlădeasa.
Varful Buscat este foarte accesibil, deoarece nu presupune mult efort urcarea lui. Se află la 60 de km de Cluj-Napoca și la doar 3 km de stațiunea Muntele Băișorii. L-am urcat de mai multe ori, deoarece îmi place acest loc. Nici nu mă pot decide ce anotimp prefer aici, vara sau iarna. Ambele au frumusețea lor. Cea mai recentă vizită a fost la început de 2018. Am fost prin zonă de mai multe ori atât cu mașina cât și cu bicicleta. Aici, pe Varful Buscat, iarna te poți bucura de pârtia de ski, iar vara de traseele de mountain bike. Mă rog, dacă aveți bicicleta echipată corespunzător, iarna e o plăcere. 🙂
De pe Varful Buscat aveți o panoramă superbă de 360 de grade asupra împrejurimilor. Pe vreme senină, de aici se poate vedea chiar Masivul Făgăraș. L-am văzut de câteva ori foarte clar. O dată, în drumeția la Piatra Cântătoare, am prins o vreme super senină și s-a văzut departe tare. Pozele sunt de vis în acel articol.
Se văd însă clar Platoul Bedeleu și Munții Trascăului cu Piatra Secuiului. Asta pentru că aceștia sunt doar la un județ distanță.
Fiind iarnă acum când scriu acest articol, menționez că pârtia de ski are de fapt 3 trasee de lungimi și dificultăți diferite. Există și telescaun aici, centru de închiriere echipament și chiar o mică porțiune pentru iubitori de săniuș. Dacă vă e foame se poate servi masa la localul de la baza vârfului. Vă recomand vinul fiert de acolo. 🙂
Atât vara cât și iarna se poate ajunge aici cu mașina. De la bază se ajunge pe Varful Buscat în 7-10 minute. Deci un traseu foarte scurt. Dacă se pleacă din stațiune, 3 km mai jos, durata e undeva la vreo oră, doar dus. Mă rog, depinde de fiecare cum merge. Peisajele sunt superbe iarna.
Din zonă se pot face diverse trasee montane. Mai mult ca sigur cel mai parcurs, este cel spre Muntele Mare. De la Varful Buscat până pe Muntele Mare traseul vă ia cam 2-2.5 ore. Dar e relativ lejer și foarte frumos. Plin de brazi peste tot, jnepeni, diverse animale, flori și aer curat.
Pentru a ajunge pe Varful Buscat, eu fac următorul traseu. Pornire din Cluj-Napoca, via Florești – Luna de Sus – Săvădisla – Liteni – Băișoara – Stațiunea Muntele Băișorii – Varful Buscat. Cu mașina e drum de o oră și jumătate.
Prin zonă se pot vedea următoarele:
– în apropiere: Muntele Mare, Stațiunea Muntele Băișorii.
– puțin mai departe: Scărița Belioara, Băișoara, Valea Ierii.
Activități ce se pot face la/pe Varful Buscat:
– drumeții montane, ski, snowboarding, mountain biking, relaxare, poze și filmări, participarea la diverse concursuri, observarea faunei și florei specifice.
Coni
Posted at 14:39h, 04 februarieConfirm eu: de pe Buscat se vad muntii fagaras. Eram in luna martie la schi si era foarte senin. Muntii Fagaras se vedeau evident, undeva in planul indepartat cu crestele acoperite de zapada; o creasta impunatoare si intinsa. Am intrebat un salvamontist care mi-a explicat ca intra-adevar vedeam muntii Fagaras, iar mai in dreapta se vedeau bine si muntii Retezat si Godeanu (wow!).
Cristi
Posted at 23:07h, 09 februarieDa, sunt convins si eu ca i-am vazut clar. Chiar am o poza pe pagina de Facebook, la cover, unde se vad Fagarasii de pe Varful Magura (826 de metri parca), la 10 km de Cluj-Napoca.