Vârful Bihor, acoperișul Carpaților Occidentali
Vârful Bihor, Bihorul Mare, Cucurbăta Mare sau Curcubăta Mare cum mai este denumit, este cel mai înalt vârf al Munților Apuseni, parte a Carpaților Occidentali, cu o altitudine de 1849 de metri. E oarecum impropriu spus vârf, deoarece e mai degrabă un mic platou, asemănător cu Vlădeasa și Muntele Mare (locurile 2 și 3 ca înălțime).
Denumirea de Curcubăta Mare (uneori Cucurbăta Mare) vine de la forma rotundă, bombată ca un bostan a vârfului.
Îmi doream de multă vreme să ajung pe Vârful Bihor, dar mereu îmi modificam planurile cu altceva mai atractiv din punctul meu de vedere. Totuși, în luna mai a acestui an, am zis că e momentul să fac un tur mai serios prin sudul Apusenilor. Așadar nu puteam rata sub nici o formă Vârful Bihor. Cu drumeția pe acest vârf am bifat practic toate cele 3 vârfuri mari ale Occidentalilor.
Pentru a ajunge la startul traseului, eu am fost cazat cu o seară înainte în Vânvucești, circa 2 km depărtare de Arieșeni (pe DN75). Am pornit dimineața devreme spre Arieșeni și cam la jumătatea distanței (deci circa 1 km) am virat stânga spre Casa Nadia, pe drumul forestier 255. Marcajul folosit pentru a ajunge pe Vârful Bihor este bandă albastră.
Este un traseu lung dar fără obstacole majore. Acesta se poate face cu orice mașină cu gardă la sol puțin mai înaltă. Eu am urcat cu mașina circa 2, poate 3 km și am tras pe dreapta deoarece frecam mașina pe dedesubt. Bine, eu am un Peugeot 407 care e destul de jos și mai face și balans la frânare. În sfârșit, m-am echipat cu bocanci, bețele de trekking, apă și puțină mâncare și am luat-o la picior.
Am mers puțin pe drumul forestier, deoarece la un moment dat am observat că banda albastră o ia în dreapta printre brazi și tufe. Dacă aș fi continuat pe drum, traseul cred că îmi lua mai mult, deoarece are vreo 11-12 km. Deci ai ce galopa. Așa am ales varianta mai scurtă, dar mai solicitantă.
Inițial voisem să urc pe Vârful Bihor pe bicicletă, la fel ca pe celelalte vârfuri menționate mai sus. Nu a fost să fie deoarece nu luasem bicicleta cu mine din cauza obiectivelor făcute anterior în această excursie. Ar fi fost prea complicată treaba.
Diferența de nivel este de circa 900 de metri din Arieșeni. Dacă optați pentru bicicletă pregătiți-vă bine că vă cam stoarce. Mai este, dar nu știu detalii, un traseu pentru bicicletă, pe bandă roșie.
Ca durată de timp, traseul vă ia doar la urcare undeva la 4-5 ore în mod normal. Asta dacă îl faceți cap coadă pe jos. Eu cred că am scutit o oră cu mașina în cei 3 km parcurși. Iar pentru că am luat-o direct pe munte în sus, mi-am calculat că am făcut fix 2 ore până pe Vârful Bihor. De menționat însă, că am făcut o singură pauză de vreo 10-15 de minute. Asta deoarece am găsit o viperă berus și trebuia să o pozez neapărat. 🙂
Surse de apă nu sunt pe traseu, dar se poate lua de la stația meteo de pe vârf.
Zona este superbă, cu dealuri și creste împădurite, dar am remarcat că acestea încep să fie defrișate. Pozele vorbesc de la sine.
Pe lungimea traseului se pot observa clar diferența între vegetația de deal și cea alpină. Deja de pe la 1600-1700 de metri brazii dispar și fac loc jneapănului. Vipera menționată am găsit-o chiar într-o tufă de jneapăn. De fapt, pe cărarea pe care înaintam îmi tăiase calea o viperă berus melanică (complet neagră). Spre nemulțumirea mea, nu am apucat să o pozez dar cum era sfârșit de mai, m-am gândit că poate găsesc și altele pe la împerecheat. Abia am făcut câțiva metri printre jnepeni că ce-mi văd ochii? O altă reptilă melanică stătea de zici că mă aștepta chiar pe mine. Frumos moment pentru un iubitor de reptile…
Revenind, de aici, de pe la 1700 de metri altitudine, traseul devine relativ ușor, deschis și nici nu am realizat bine că am și fost sus și m-am intersectat cu drumul forestier care ocolise mult comparativ cu mine.
Pe alocuri m-am oprit să mai fac câte o poză. Spre vârf însă, am grăbit puțin pasul deoarece apăreau nori negri. Mi se părea că mă paște o ploaie de zile mari.
Când am ajuns în dreptul bornei ce semnaliza Vârful Bihor cu ai săi 1849 de metri, deja picura. Releul montat aici sus era în ceață densă. Nasol, căci cu doar 2 minute înainte era parțial senin și îl puteam zări clar. Asta e de reținut, căci pe munte vremea se poate schimba la minut.
Partea cu adevărat interesantă a fost că nu consultasem buletinul meteo pentru ziua în curs. Așa că, fiind un traseu mai scurt de o zi, mi-am spus că nu mai iau cu mine pelerina și pantaloni lungi. Mare greșeală. Să nu faceți ca mine.
Pe lângă faptul că m-am procopsit cu 3 căpușe, ceea ce chiar nu mi-a prea plăcut, m-a și udat ploaia ce începea să curgă tot mai serios. Am mai prins furtuni pe munte, cu ploi torențiale și fulgere puternice, dar asta e ceva ce vrei să eviți cu orice preț, dacă poți.
Așa că mi-am analizat opțiunile rapid. Fie mă întorceam pe același traseu și mă uda la piele, fie pe drumul forestier în speranța găsirii unei mașini care să mă ducă până la mașina mea. Văzusem cu 5 minute înainte 2 mașini care staționau 300 de metri mai jos de vârf.
Am pornit grăbit spre acestea dar nici una nu mai era acolo. Great! Așa-mi trebuie, mă gândeam în sinea mea. Că uneori nu mă învăț minte. Știu atâtea și uneori aleg să le ignor. Bun. Dar cum lamentările nu aduc nimic bun, am zis că continui pe drum că cine știe. Și nu mică mi-a fost mirarea când, după câteva sute de metri, văd o mașină mică ce oprise pentru o clipă.
Să zic că erau 200 de metri între noi și cum observat că mașina a pornit spre vale iar ploaia se transforma în grindină am luat-o la sănătoasa. Cred că mi-am doborât recordul la 200 de metri. :)) Am ajuns mașina din urmă și cu toată jena l-am rugat pe șofer, care mai era cu 2 femei înăuntru, să mă ia și pe mine. Acesta era un tânăr de circa 20-25 de ani la care nu îi mai rețin numele, dar vreau să scriu aici: Mulțumesc încă o dată!
Am avut noroc chior cu faza asta căci vremea s-a stricat atât de rău încât credeam la un moment dat că rămân pe munte cu tot cu mașină. O grindină mare și deasă ce s-a așezat pe pământ ca zăpada. Apa curgea torente peste tot. În calea ei mătura și drumul forestier. Cred că am parcurs cei 7-8 km într-o oră. Așa ploaie rar am prins. Acum, că scriu aceste rânduri, mă gândesc ce m-ar fi udat și ce friguri aș fi răbdat de nu mă luau oamenii în mașina lor…
Singura poză cu vremea superbă din timpul coborârii. :))
Așa ca amintire, drumeția pe Vârful Bihor e memorabilă. Peste ani îți amintești râzând de experiențele de genul. Asta cu condiția ca acestea să se încheie totuși relativ bine.
Munții Apuseni, în zona aceasta, sunt frumoși, cu nenumărate culmi domoale, Vârful Bihor oferind priveliști încântătoare. Vreau să revin în viitor pe acest traseu. Update: am revenit la o tură de iarnă aici. 🙂
Sper că cei fără experiență să tragă niște concluzii bune din trăirile mele și să fie pregătiți mereu dacă merg pe munte. 🙂
Prin zonă se pot vedea următoarele:
– în apropiere: Cascada Vârciorog, Cascada Pătrăhăițești, Arieșeni, Lacul Tăul Mare.
– puțin mai departe: Ghețarul de la Scărișoara, Groapa Ruginoasă, Peștera Poarta lui Ionele, multe altele.
Activități ce se pot face la/către Vârful Bihor:
– relaxare, camping, drumeții, mountain biking, observarea faunei și florei de pe traseu, poze și filmări, ski (iarna), altele.
No Comments