Șarpele de alun, o reptilă inofensivă
Șarpele de alun este unul dintre cei mai mici șerpi neveninoși din țara noastră. De-a lungul timpului am văzut destule exemplare prin diverse zone ale țării și pentru că lumea îi tot confundă, am zis că e momentul bun pentru un articol.
Numele său științific este Coronella austriaca, la noi fiind denumit simplu șarpele de alun. Nu l-am văzut prin aluni, deci nu știu de unde denumirea aceasta. 🙂
Șarpele de alun, ca orice altă reptilă și animal de fapt, își are rolul său bine determinat în ecosistem. În plus, reptilele sunt ocrotite în România. De aici rezultă că trebuie să protejăm șerpii, nu să-i omorâm. Chiar am avut cazuri când diverși cunoscuți de ai mei mi-au adus exemplare salvate pe care le-am eliberat înapoi în natură.
În cazul de față frica nu este justificată defel, deoarece vorbim de o reptilă ce nu e mai groasă decât degetul arătător și care va fugi din calea omului mereu, dacă are ocazia.
Șarpele de alun se găsește pe aproape tot întinsul țării. L-am văzut în zona Clujului, în zona Cazanelor Dunării, prin Munții Vlădeasa, prin sud-estul țării. Este un șarpe destul de comun dar discret, care, cu puțin noroc, se poate vedea atât la câmpie cât și la altitudini mai mari. Preferă zonele mai uscate, însorite, dar poate fi zărit și prin locuri pietroase, cu stâncării de la marginea pădurilor.
La fel ca majoritatea șerpilor neveninoși, șarpele de alun este constrictor. Acest lucru înseamnă că își sufocă prada încolăcindu-se în jurul ei, după care o înghite întreagă. Hrana îi este compusă din diverse șopârle și alți șerpi tineri, mai rar alte mici rozătoare și păsări. Unii susțin că șarpele de alun ar fi imun la veninul viperelor și că acestea ar face parte din meniul său. Nu am avut ocazia să asist la așa ceva deci nu știu cert, dar e posibil.
După cum se vede și în pozele ce le am cu acest șarpe, vorbim despre o reptilă mică, ce rar depășește 60-70 de cm. Cel mai mare exemplar văzut a fost de maxim 70 de cm și probabil vreo 150-200 de grame. Capul șarpelui este oval, ochi cu pupila rotundă, corp subțire ce se termină cu o coadă mai scurtă decât la restul șerpilor neveninoși, dar mai lungă ca la vipere.
Șarpele de alun are un colorit maroniu, gri-maroniu spre negricios pe spate, pe burtă fiind cărămiziu sau gri. Pe spate poate avea diverse puncte sau linii mai închise la culoare. Din această cauză poate fi confundat de necunoscători cu vipera comună. Dacă nu știți cum să identificați șerpii din România și vreți să fiți siguri că-i recunoașteți, citiți articolul acesta! Mai jos, un exemplar mort, probabil călcat de vreo mașină.
Este un șarpe cu caracter ușor defensiv care poate să muște dacă e încolțit. Deși de-a lungul timpului m-am intersectat de mai multe ori cu acest șarpe, rareori am fost mușcat. Uneori nici nu mi-am dat seama până n-am văzut 2-3 picături de sânge foarte, foarte mici. Mușcătura acestuia este inofensivă, ba chiar s-ar putea să nici nu o băgați de seamă, la fel ca mine. Șarpele de alun are dinți extrem de mici ce nu vă pot face nici un rău. O zic din proprie experiență, eu fiind mușcat de șerpi mult mai mari. 🙂
La fel ca toți șerpii din țara noastră și șarpele de alun hibernează peste iarnă. Toamna poate fi zărit până prin octombrie, iar primăvara iese din hibernare la sfârșit de martie-început de aprilie, depinde de vreme.
Reproducerea are loc ca la majoritatea șerpilor, în lunile aprilie-mai. Ouăle eclozează în interiorul femelei, aceasta născând puii vii. Numărul puilor variază între 4 și 15. Aceștia au o lungime de aproximativ 12-15 cm.
Șarpele de alun are numeroși dușmani, fiind vânat de diverse păsări răpitoare, de dihori, viezuri, vulpi și din păcate de om. Spun de om, căci unii omoară acest șarpe fără motiv, în plus acesta mai cade pradă și șoferilor care îl calcă uneori.
No Comments