Salamandra comună sau cel mai frumos amfibian de la noi

Salamandra comună, numită și salamandra de foc este un amfibian foarte des întâlnit în România. Eu de mic copil am văzut zeci. Dar în ultima vreme parcă s-au rărit. Probabil asta se datorează distrugerii habitatului acestora.

Salamandra

Creatura este ușor de observat dacă ți-e în drum și aș zice eu, superbă. Coloritul acesteia îmi pare deosebit de viu. Salamandra este neagră cu pete galbene. Evident că aceste pete galbene sunt de fapt un semnal de alarmă pentru potențialii prădători ce ar încerca să o atace. Amfibianul secretă o substanță toxică în caz de pericol. Pentru toate vertebratele, toxinele salamandrei sunt periculoase. Dacă se întâmplă totuși să o atingeți, e recomandat să vă spălați apoi pe mâini. Dar e recomandat să nu interferați cu animalul la un mod așa de personal. Probabil că marea majoritate mai pun mâna pe animale când le văd în natură, dar e bine să nu le deranjăm prea mult.

Salamandra comuna

Salamandra trăiește în pădurile umede, zone cu pârâuri, lacuri, cascade mici. Marcajul galben de pe corpul vietății despre care vorbeam este ca o amprentă. Acesta diferă de la animal la animal. Nu există două identice. În poza de mai jos sunt 4 salamandre, ca să puteți vedea deosebirile.

Salamandra

Pielea salamandrei este mereu umedă datorită mucusului produs de glandele pielii animalului. Hrana acesteia este compusă din diverse insecte, larve, viermi și altele. Deci practic vorbim de un mic prădător. 🙂

Reproducerea acestora este interesantă. Masculul așează pe pământ un spermatofor, care este de fapt o capsulă cu spermatozoizi. Apoi își freacă bărbia de femelă și îi blochează calea acesteia pentru a o determina să stea cu cloaca deasupra spermatoforului. Femela absoarbe această capsulă și astfel începe procesul de fertilizare a ouălor. Totul are loc în interiorul femelei. După ce ies larvele din ouă, femele le depune în apă pentru a se putea dezvolta.

Salamandra de foc

Dimensiunea salamandrei este relativ mică. Rareori depășește 20 de centimetri cu tot cu coadă. Cea mai mare pe care am văzut-o eu a fost în zona Băilor Herculane și avea cam 20 de centimetri. Era chiar pe mijlocul străzii, la amurg, aproape de barajul lacului Prisaca. Am apucat să o văd și am reușit să frânez mașina la timp.

M-am dat jos și am tras rapid câteva cadre. M-a fascinat cum se deplasa. Lent, cu pauze dese, unduindu-și corpul într-o parte și alta. Foarte asemănător cu un crocodil. Am apucat să o și filmez puțin până a dispărut în iarba de la marginea șoselei. Un animal chiar interesant.

Salamandra de foc

Salamandra comuna

Și acum scriind acestea, mă gândesc la ce faună superbă și bogată avem în țara asta.

Salamandra este un animal nocturn de regulă, dar poate fi văzută după ploi și ziua, în special dimineața sau seara. Numele de salamandră de foc  este doar o exagerare a mitului din jurul animalului, cum că ar trăi dacă este aruncată în foc sau chiar ar stinge focul. Sincer nici nu-mi pot imagina cine ar face așa ceva.

Salamandra comuna

Dacă zăriți pe undeva salamandra, admirați-o, faceți-i poze și priviți-o cum se îndepărtează.  Personal, mă bucur de orice vietate întâlnită în cale. 🙂

 

7 Comments
  • Stefan
    Posted at 21:29h, 24 septembrie Răspunde

    Am intnit una ieri seara in zona Bușteni in padure la ora 22 noaptea cand ne straduiam sa coboram muntele de la cabana Malaiesti. Superba

  • Robert
    Posted at 22:32h, 30 septembrie Răspunde

    Astăzi 30.09.2022 în Caciulata, valcea

  • RIV
    Posted at 21:11h, 28 septembrie Răspunde

    Nu am mai văzut salamandra de foarte mulți ani. În schimb, am văzut, filmat si fotografiat, serpi( unii chiar foarte ciudati cu excecrente”aripioare in zona capului),gusteri si șopârle, cu habitatul pe marginea canalului. C- voda- Cta sud/Agigea si Ovidiu ,spre Midia.

    • Cristi
      Posted at 17:51h, 06 octombrie Răspunde

      Excrescente in zona capului!?? Sigur erau serpi? Trimite niste poze pe pagima de Fb a site ului sa vedem ciudatenia.

  • Ben Demsa
    Posted at 21:18h, 03 septembrie Răspunde

    Peste 10 salamandre am zarit si eu astazi. Pe o arie destul de restransa.

    • Cristi
      Posted at 20:19h, 09 septembrie Răspunde

      Super. Esti norocos tare. Anul asta n-am vazut niciuna. E drept ca nici n am cautat.

  • Zahiu Tamara
    Posted at 20:23h, 25 ianuarie Răspunde

    Foarte frumoase cuvinte!Sper ca tu și toți iubitorii de natură să mai întâlniți acești frumoși amfibieni,oriunde ați merge în România(cu excepția Dobrogei)!😀

Post A Reply to Zahiu Tamara Cancel Reply

three + 6 =