Peștera Ghețarul de la Scărișoara
Peștera Ghetarul de la Scarisoara sau Peștera Scărișoara, cum i se mai zice, este o foarte cunoscută peșteră din Munții Apuseni. Acest aspect se datorează în primul rând ghețarului permanent ce se află aici. Un ghețar subteran care este pe primul loc ca mărime în România.
Peștera este situată pe teritoriul comunei Gârda de Sus (comună situată pe valea Arieșului), județul Alba, la altitudinea de 1165 de metri. Lungimea totală a acesteia este de 720 de metri cu o adâncime maximă de 105 metri.
Data descoperirii acesteia nu se știe, dar primele informații legate de ea apar în anul 1861.
La Ghetarul de la Scarisoara se ajunge relativ ușor deoarece drumul este asfaltat până la intrarea pe traseu. Mai exact până în cătunul Ghețari, căci de aici începe traseul. Acesta este foarte scurt din câte îmi amintesc. Vreo 15 minute de mers pe jos, lejer. Se merge prin pădure până la intrarea în aven. La început de 2024 am fost iar pe aici și am filmat în 4K drumeția. Se poate vedea pe canalul meu de Youtube clipul cu Peștera Scărișoara. Să vedeți ce cadre spectaculoase cu gheață am în clip…
Avenul este o peșteră pe verticală. O coborâre de circa 48 de metri, cu o deschidere maximă de 60 de metri. Cu adevărat impresionantă! Pe marginile avenului sunt scări amenajate care vă duc până jos la intrarea în peșteră. Rocile avenului sunt formate din calcare de vârstă jurasică.
Accesul în peșteră se face prin portalul înalt de 24 de metri și lat de 17, pe niște podețe de lemn și metal. Accesul pe gheață era interzis când am fost eu. Evident, se achită și o taxă modică pentru a vizita peștera.
Peștera Ghetarul de la Scarisoara este împărțită în mai multe sectoare. Sala Mare, Biserica sau Catedrala, Rezervația Mare și Rezervația Mică, Culoarul Coman și Palatul Sânzienei. Planșeul peșterii este format din ghețarul de care vorbeam. Acesta are un volum de peste 12 000 de metri cubi cu o grosime medie de 16 metri, maximă de până la 356 de metri.
Ghetarul de la Scarisoara se prelungește din Sala Mare formând o formațiune deosebită, Biserica, care este principala atracție a peșterii. Îți vine parcă greu să crezi că gheața are asemenea forme.
În rezervații apar stalagmite de gheață atât permanente cât și care se topesc în timpul verii. Chiar și așa acestea se refac în aceleași forme pe durata iernii.
Accesul în peșteră se face cu ghid autorizat cu un orar între orele 10 – 18. Nu știu dacă e nevoie de un număr anume de oameni pentru a coborî aici, deoarece când am fost eu erau destul de mulți. Se pare că este vizitat serios Ghetarul de la Scarisoara. Personal mi s-a părut extrem de interesant.
Un aspect remarcabil ar fi că cercetătorii pot descifra o serie de date din studiul calotei de gheață. De exemplu cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4 000 de ani. Uau! E tot ce pot să spun despre asta.
Fauna și flora peșterii este foarte slab reprezentată. Se subînțelege de ce. În schimb avenul oferă subiecte de studiu bogate. Peștera Ghetarul de la Scarisoara este declarat monument al naturii din anul 1938.
Dacă treceți prin zonă, care e puțin spus pitorească, să nu ratați acest obiectiv turistic. De asemenea să nu uitați să vă îmbrăcați. Temperatura medie aici este de -2 grade C. Limitele sunt între -14 și +5 grade C.
Prin zonă se pot vedea următoarele:
– în apropiere: Peștera Pojarul Poliței, Peștera de sub Zgurăști, Poarta lui Ionele, Cheile Ordâncușei, Avenul din Șesuri.
– puțin mai departe: Cheile Galbenei, Valea Arieșului, Avenul de la Tău, Arieșeni, Vârful Bihor.
Activități ce se pot face la/lângă Ghetarul de la Scarisoara:
– relaxare, camping, drumeții montane, poze și filmări, altele.
No Comments