Munții Măcin – Culmea Pricopanului

Posted at h in Munți, Toate articolele by 0 Comments

Muntii Macin sunt cei mai vechi munți din România. Aceștia datează de pe vremea orogenezei hercinice. Ca așezare, Muntii Macin se află în Dobrogea, la o aruncătură de băț de orașul Măcin. Dinspre vest se poate ajunge aici trecând cu bacul Dunărea pe la Brăila.

Îmi aduc aminte și acum de la liceu, că profesoara mea de geografie a discutat mult despre ei. Sunt munți deosebit de frumoși cu înălțimi mici, de câteva sute de metri altitudine. Cel mai înalt vârf de aici este Țuțuiatu, cu altitudinea de 467 de metri. Deci traseele de aici se pot face relativ lejer și de către copii, dar să nu subestimați căldura.

Ce trebuie menționat de la început este că ar fi bine să-i vizitați ori primăvara ori toamna. Vara aici este foarte cald și secetos. Din câte știu apă pe traseu se poate lua de la Fântâna de Leac. Alt aspect este că sunt foarte multe căpușe. Ce înseamnă aceasta puteți citi aici, în articolul despre căpușă.

Eu i-am vizitat la sfârșit de august și am suferit puțin din cauza căldurii. Dar a meritat. 🙂

Orașul Măcin.

Am campat chiar lângă păduricea de la poalele munților. Cam 100 de metri mai sus de mănăstirea Izvorul Tămăduirii. A fost interesant că am avut parte de peripeții cu mașina. S-a desfăcut scutul la motor, era deja noapte, deci chin să-l leg cu bride. Lanterne, telefoane, cuttere. Totul efectuat pe manele de alea urâte de la niște oameni ce erau la grătar. 🙂

Râd și acum de clipele alea. Râd și de prejudecata mea. Spun asta pentru că oamenii care inițial simțeam că mă irită s-au dovedit a fi super de treabă. În final am interacționat cu ei, am povestit, am râs. M-au invitat la masă, la o bere rece. Chiar m-au surprins cu starea lor plăcută. Dar nah, așa e omul, aude o manea și gata te-a judecat. Hmm… Le mulțumesc cu această ocazie. Mai ales că a doua zi m-au sunat să mă întrebe dacă nu cumva am nevoie de ceva, să le zic fără rușine, că mă servesc. Uau! Tot respectul și aprecierea.

Tot de aici încep și două trasee cunoscute: Culmea Pricopanului și traseul Jijiei. Am ales să fac Culmea Pricopanului. Așa că am urcat pe bandă albastră spre vârful Caramalău și Vraju. Traseul are cam 8 km lungime și este considerat din punct de vedere peisagistic cel mai frumos din Muntii Macin. Sunt nenumărate formațiuni stâncoase deosebite, ce le puteți vedea doar prin zonele astea.

Sus sunt niște puncte de belvedere excelente. Se pot admira mănăstirea, pădurea care adăpostește celebra țestoasă dobrogeană, orașele Măcin, Brăila și chiar porțiuni din Dunăre.

Muntii Macin au trasee geoturistice, unde se poate observa lejer diversitatea geologică și biologică a acestora. Pe lângă interesanta și cunoscuta rotunjime a stâncilor, care îți oferă priveliști chiar deosebite, dacă ai noroc poți vedea țestoase, șerpi, păsări foarte frumoase, ca dumbrăveanca și alte minunății.

Pe durata întregului traseu m-am uitat după țestoase dar efectiv nici urmă. Dezamăgire la capitolul acesta. Totuși, după ce am revenit la mașină, am zis hai să mai aruncăm o privire prin pădure. Nu prea aveam speranțe sincer, dar vorba aia: speranța moare ultima. 🙂

Nici nu am intrat bine în pădure că ce-mi văd ochii? O minunăție de broască țestoasă dobrogeană! Micuță, drăguță, cu o carapace de toată frumusețea. Au curs pozele în neștire. În primul minut nu a contat poziție sau reglaje. Doar click-uri. Apoi datorită faptului că reptila părea grăbită să plece, am tras câteva cadre mai pe gustul meu și o filmare scurtă. Nu ne vedem toată ziua cu acest monument al naturii.

Satisfăcut fiind de această întâlnire mai mă învârt câțiva pași prin zonă, când ce văd iar? O altă țestoasă. De data această una adultă care nu mai era așa grăbită.

Ce clipe. Mereu îmi par ca fiind efectiv magice întâlnirile de genul. E ceva aparte când te vezi in the wild cu vreun animal pe care îl cauți și speri să-i faci poze. Pe traseu am mai avut norocul să văd și o subspecie de gușter și frumosul clopoțel dobrogean.

După toată treaba asta, m-am simțit super recunoscător pentru ziua minunată avută și mi-am luat rămas bun de la Muntii Macin. Ne mai întâlnim noi. Poate mai curând decât sperăm. Eram totuși grăbit căci mă aștepta Delta Dunării.

Singurul aspect neplăcut care l-am sesizat a fost cariera de piatră de la poalele munților. Aceasta mușcă total nepotrivit din acest loc deosebit. Ținând cont că vorbim totuși despre un parc național nu-mi prea explic ce păzesc autoritățile… Mda.

Încă ceva, să nu uit; se achită o taxă la intrarea în parc. Eu nu am știut de aceasta și nu am plătit. Este modică, doar 6 lei. Se poate plăti la sediul APNMM, din Tulcea sau Măcin și la rangerii rezervației.