Cheile Galbenei

Cheile Galbenei reprezintă una dintre cele mai cunoscute atracții naturale ale Munților Apuseni, care an de an atrag tot mai mulți vizitatori. Acestea se află pe teritoriul județului Bihor.

Abia în vara lui 2021 am văzut acest obiectiv și cum tot am amânat scrierea articolului aferent, am ajuns în situația de a-l scrie acum, doar pentru a nu-l mai amâna. 🙂

Traseul spre aceste chei este destul de sălbatic și anevoios. Pentru iubitorii de drumeții pornirea se face din Glăvoi sau chiar mai departe, din Padiș.

Se poate ajunge la chei și cu mașina pe un drum forestier care pornește de la vreo 2 km după Pietroasa cum se înaintează spre Boga. Acest drum duce către Cheile Jgheabului, Cantonul Păuleasa, Cantonul Silvic Luncșoara ca apoi să se ramifice și să puteți ajunge pe el în mai multe localități ca Poienița, Bubești, Cobleș, Arieșeni, etc.

Deoarece mie-mi plac drumețiile, am pus la cale de o ieșire cu câțiva prieteni, cu startul din Glăvoi. Dacă tot nu ajunsesem niciodată aici, era culmea să facem altfel.

Așadar, într-o zi frumoasă de iulie, am decis să parcurgem Circuitul Galbenei. Vremea se anunțase relativ frumoasă dar am avut parte de surprize, că așa e la munte, cu surprize.

Cum spuneam, Circuitul Galbenei are startul în Glăvoi. Până aici, exceptând ultimii 2,5 km e asfalt bun. Ultimii 2,5 km e cu pietriș și bolovani plus riscurile aferente.

Din cauza însă că drumul care leagă Doda Pilii de Padiș și Glăvoi e bombardat și nu a văzut asfaltul după trecerea Someșului Cald, clujenii trebuie să ocolească foarte mult și să treacă prin Beiuș, județul Bihor. În loc de 110 km faci peste 180. Asta dacă nu ești vreun temerar și nu-ți prea pasă de mașină. Bravo, autorități clujene. Not!

Revenind la Cheile Galbenei, după ce am ajuns în Glăvoi am făcut câteva poze cu telefonul că doar pe acesta îl aveam la mine, am luat pulsul zonei și apoi ne-am echipat, am discutat puțin cu salvamontistul de serviciu și am pornit pe traseu.

Glăvoi este o zonă superbă după părerea mea. Sunt foarte mulți care vin cu cortul sau chiar cu rulotele aici. Când am fost eu nu prea am văzut gunoaie, ceea ce e semn bun. Zona se prezintă ca o câmpie întinsă înconjurată de păduri de conifere. Merită vizitat. Acum 2 luni am fost iar pe aici pentru Cetățile Ponorului dar asta într-un alt articol. 🙂

Circuitul Galbenei este acesta: Camping Glăvoi – (opțional bifurcație spre Avenul Ghețarului și Piatra Galbenei) – Ghețarul Focul Viu – Poiana Florilor – Cheile Galbenei (Cascada Evantai) – Izbucul Galbenei – Avenul Borțig – Balcoanele Ponorului – Glăvoi.

Traseul este bine marcat cu Punct Galben și ca lungime are peste 19 km, deci e lung și destul de solicitant. Durata de timp necesară pentru acest circuit e undeva la 8-9 ore.

Ca dificultate e catalogat cu grad mare; se trece și prin apa cheilor sau opțional cățărare pe stânci, sunt și mai multe porțiuni cu lanțuri.

De asemenea, diferența de nivel este una considerabilă, de peste 1100 de metri. Un traseu pe care nu l-aș recomanda deloc începătorilor. Toți cei cu care am fost au fost rupți de oboseală la final.

Râd și acum căci pe drumul spre Glăvoi, doi dintre ei tot adormeau pe mașină că pornirea fusese pe la 5 dimineața. La retur n-au dormit, dar când am ajuns la locul de cazare eu tot vorbeam și ăștia erau toți prin lumea viselor. Efectiv mi-am dat seama că vorbeam singur de ceva timp. A doua zi dimineața eu m-am trezit iar pentru răsărit, restul rupeau paturile. 🙂

Revenind la traseu, noi am sărit peste devierile care ne duceau la Piatra Galbenei și Avenul Borțig, ceea ce regret acum. Pe ultimul l-am sărit din considerente de timp că voiam să ajungem pe lumină la Beliș, deci urma să ocolim toată partea vestică a Apusenilor și apoi o traversam pe centru, oblic. Aveam ditamai returul și ocolul de făcut. În plus, după Izbucul Galbenei ne-a prins o ploaie torențială de zile mari. Ciuciulete a fost puțin spus, cu tot cu pelerine. Dar a fost memorabil.

Prima noastră oprire pe traseu a fost la Peștera Ghețarul Focul Viu. Interesant nume…

În această peșteră se află un ghețar permanent. Volumul acestuia ar fi la circa 25.000 m³. este al treilea ca mărime de la noi după Ghețarul de la Scărișoara și cel de la Borțig.

Partea proastă este că această peșteră are un grilaj metalic care oprește accesul înăuntru. Mi-ar fi plăcut să pot intra. De la acest grilaj se vede bine însă vârful ghețarului și margini ale acestuia. Înăuntru este plin de resturi vegetale și trunchiuri de copaci căzuți pe deasupra. Spun deasupra deoarece cavitatea are un gol în tavan care permite acest lucru. Aspectul frumos este că lumina soarelui pătrunde prin această spărtură din tavan și iluminează ghețarul creând diverse jocuri de lumini pe suprafața acestuia. E un loc aparte, fără discuție.

De la ghețar am mers mai departe la Poiana Florilor iar apoi dacă rețin bine, a urmat o coborâre până la intrarea în Cheile Galbenei. Aici se află un pod pe unde trece drumul forestier menționat la început ca rută alternativă.

De aici traseul devine solicitant deoarece apar porțiuni cu lanțuri și cabluri pentru mâini și picioare cu ajutorul cărora se pot parcurge cheile. E nevoie de atenție sporită pe acest tronson.

Cheile Galbenei sunt spectaculoase și tehnice, dar destul de scurte. După cum se vede în poze se trece și printr-un tunel la care se ajunge urcând abrupt o pantă stâncoasă și alunecoasă. Pe vremea rea acest traseu este nerecomandat. Iarna este interzis. E lesne de înțeles de ce.

După ieșirea din tunel am ajuns iar pe firul apei și apoi într-o clipă la Cascada Evantai. De la începutul cheilor și până la cascadă nu e mai mult de 300 de metri în linie dreaptă.

Cheile Galbenei au însă ca lungime aproape un km. Asta vine de la pod până în zona Izbucului Galbenei. Cheile Galbenei sunt de fapt un canion îngust în care regăsim numeroase jgheaburi și marmite create de Valea Galbenei.

Totul culminează cu un tunel creat de ape care apoi ies zgomotos afară formând bine cunoscuta Cascadă Evantai. Am intrat și eu în acest tunel cât s-a putut fără echipament special, dar mi s-a părut riscant că totul era ud. Apa trece repede printre stâncile și bolovanii din tunel iar semiîntunericul făcea riscantă această porțiune. Pentru temerarii care au la ei costum de neopren, corzi, hamuri și așa mai departe, parcurgerea tunelului devine interesantă.

Evident, aici deasupra cascadei am făcut o binemeritată pauză. Înainte să urc aici nu știu ce am isprăvit că am reușit să alunec pe o piatră si am căzut în apă. Mă rog doar bocancii și pantalonii s-au udat. Eu, cu cea mai mare experiență din grup, doar eu m-am udat. Ireal. De fapt, dacă stau să-mi amintesc nu e prima oară când pic sau alunec în apă. Îmi vine în gând acum alunecarea chiar de la finalul excursiei din Cheile Râmețului. Acolo am picat în apă complet. Amintiri frumoase… 🙂

După ce ne-am delectat ochii cu minunățiile locului am pornit iar la drum, căci parcurgea canionului se anunța solicitantă.

De aici cărarea urcă abrupt tare pe grohotiș, pământ și stâncă. Noroc că zona este prevăzută cu lanțuri.

Înaintarea prin aceste zone te pune la muncă serios. Totuși, pentru că unii parcurg Cheile Galbenei în sens invers față de cum îl parcurg majoritatea, aici mai e timp de câte o pauză, de câte un selfie. Unii coboară pe lanțuri, alții le urcă, care cum.

Consider că părțile abrupte e mai indicat să le faci pe urcare căci la coborâre gravitația te încurcă maxim. Cu asta îmi amintesc ce coborâre am făcut în Piatra Craiului pe la Lanțuri cu rucsacuri mari în spate…Eh, ce amintiri…

În timp ce urcăm și iar urcăm putem admira jgheaburile și marmitele de care spuneam mai devreme. Valea Galbena a modificat spectaculos natura prin această zonă.

Dar cum orice lucru frumos are și un final, așa și Cheile Galbenei. Deși de fapt aici e începutul, că doar Izbucul Galbenei se află chiar aici. Dar eu repet, e mai indicat să parcurgeți cheile din aval spre amonte.

Izbucul Galbenei drenează apele care curg prin Peștera Cetățile Ponorului și nu numai. Mare parte din apele Padișului și a sistemului Zapodie din Groapa de la Barsa ajung aici. Izbucul Galbena formează aici în capătul cheilor un mic lac de circa 7 metri în diametru. Acesta e chiar la baza peretelui stâncos, după cum puteți vedea în poza de mai jos.

De la Izbuc în 5 minute se ajunge la marcajele care ne indică durata traseului spre Avenul Borțig. Devierea durează circa o oră doar dus.

Deoarece începuse să picure am decis că e totuși mai înțelept să mergem mai departe. Bună decizie, că în scurt timp turna cu găleata.

După circa o oră eram deja la Balcoanele Ponorului. Balcoanele vechi nu mai există. Văzusem mai demult diverse poze pe net. Acum se poate admira dolina uriașă a Ponorului în toată splendoarea. Complexul carstic de aici e celebru în lumea speologilor. Eu vara aceasta am coborât la Cetățile Ponorului și am putut admira de aproape această capodoperă a naturii.

De pe buza versantului se poate admira totul de sus, dar din nou, cu atenție că poate fi pericol de alunecare în gol.

Zona este spectaculoasă și acum parcă regret că n-am avut aparatul foto cu mine. Deși prin zone de chei de regulă prefer ca la prima ieșire să nu risc aparatura inutil. O să revin prin zonă, căci merită.

De la Balcoane am ajuns destul de repede în Glăvoi. Eram uzi leoarcă dar nu ne păsa. Oboseala se simțea bine, dar a meritat.

Cheile Galbenei sunt deosebite și dacă stați bine la capitolul condiție fizică, vi le recomand.

Surse de apă nu rețin să fi văzut pe traseu dar pe unele hărți e menționat un izvor în Poiana Florilor. N-am avut nevoie și n-am băgat de seamă să fi văzut vreunul.

În final, excursia prin Cheile Galbenei a fost memorabilă. Este un traseu solicitant mai ales pe vreme rea, cu porțiuni tehnice, dar frumos. Dacă se va rezolva și cu infamul drum spre Padiș, va fi super. Numai bine!