Vulcanii Noroiosi

Vulcanii Noroiosi sunt o rezervație aparte din județul Buzău, pe care  voiam demult să o văd  Cu atâtea minunății ce le are țara asta nici nu se putea altfel. Așa că i-am vizitat cu prima ocazie ivită. De menționat că aici mă refer  strict la Pâclele Mari și Pâclele Mici.  Vulcani asemănători sunt și prin Beciu și la o scară mult mai mică, chiar și prin alte zone.

Judetul Buzau

Vulcanii Noroiosi sunt de fapt niște mici cratere pline de noroi lichid sau vâscos ce erup constant. Acest fenomen se datorează gazelor naturale ce ies la suprafață și aduc cu ele apă freatică amestecată cu argilă.

Paclele Mari

Vulcanii Noroiosi

La fiecare vulcan noroiul  lichid este aruncat în exterior sub diverse forme și viteze. Spectacolul este chiar interesant.

Vulcanii Noroiosi Paclele Mari

Evident că la fel  ca lava, acest noroi ulterior formează conul vulcanului și mai departe se prelinge peste tot. Formele ce reies astfel, alături de zona deșertică creează un aspect selenar. Peste tot sunt dune de pământ, urme de ploi torențiale și stepă. Un ținut atipic. S-ar putea turna un film western aici.

Paclele Mari Buzau

Ca să ajung  la Vulcanii Noroiosi, eu am luat-o prin Buzău, pe DN10, spre Berca și Policiori. Ce nume interesant acest Policiori… De aici am făcut dreapta pe 220A încă vreo 2-3 km.  Într-o curbă mare apare un indicator cu denumirea rezervației. Dacă facem dreapta ajungem la Pâclele Mici (la nici 200 de metri), iar tot înainte ajungem la Pâclele Mari (600-800 de metri). Nu se pot rata.

Eu le-am vizitat ambele, începând cu Pâclele Mari.  Cam pe dos denumirea ținând cont că vulcanii noroiosi de aici sunt de fapt mai mici ca cei din Pâclele Mici.

Aventura in romania

Rezervația e situată la altitudinea de 322 de metri. Aceasta are undeva la 22 hectare și pentru a o vizita trebuie achitată o taxă modică. Elevii plătesc 1 leu, studenții 2 lei iar adulții 4 lei. Există și parcare în zonă, atât cu plată cât și gratis. Cea gratis este la 100 de metri depărtare de prima.

După ce pășești în interiorul rezervației, vulcanii noroiosi apar răzleți pe ici și colo. Fiind prima dată în zonă, am mers glonț la cel mai mare să văd minunăția. Inedit pentru mine. Nu mai văzusem așa ceva. Noroiul parcă clocotește în craterele vulcanilor.

Aventura in Romania

Unii sunt la nivelul solului, fără con, alții puțin mai înalți. Cum ziceam mai sus, noroiul  la unii e vâscos și bolborosește lent. La alții e aproape apă. Nu m-am putut răbda să nu bag degetul într-unul. Mă tot întrebam oare o fi cald, o fi rece? Habar nu aveam. Dar am aflat și acum știți și voi: e rece noroiul. 🙂

Paclele Mici

Cu curiozitatea satisfăcută am trecut la pozat. Nu pot să vă arăt aici toate pozele și oricum acestea nu pot reda frumusețea și ineditul zonei. Trebuie vizitată rezervația. Eu am prins o zi frumoasă și deși era weekend nu erau foarte mulți oameni. Probabil asta și datorită drumului relativ prost din Berca până aici. Nu prea îmi explic de ce autoritățile nu fac mai multe pentru obiectivele acestea. Căci sunt chiar mulți străini ce ne vizitează meleagurile astea. Nu cred că a existat vreun loc prin țara asta unde să nu fi dat de străini.

Revenind, drumul prost se compensează puțin cu pitorescul locului. Dealuri frumoase, pline de cătină, cu copii desculți, de-ai locului, care te îmbie să cumperi cătina culeasă de ei.

De la Pâclele Mari m-am dus la cele mici. Aici taxele sunt la fel. Suprafața de aici e undeva în jur de 16,5 hectare, iar altitudinea e de 341 de metri. De unde se lasă mașina se urcă vreo 5 minute până la intrarea în rezervație. Pe dealul din stânga cum se urcă, se poate vedea scris cu pietre albe Vulcanii Noroiosi. Ca la Hollywood. 😛

Aleea vulcanilor

Jos lângă parcare e un chioșc unde se poate sta la un suc rece. La 38 de grade câte am prins eu, era imperios necesar să mă răcoresc.

Zona seamănă foarte mult cu anterioara, așa că las pozele să vorbească de la sine.

Baraian Cristian

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Babele de la Ulmet, Bisericile Rupestre Aluniș, Focurile Vii.

– puțin mai departe: Lacul Siriu, Cascada Cașoca (Pruncea), Lacul Vulturilor (Lacul fără Fund).

Activități ce se pot face la Vulcanii Noroiosi:

– recreere, poze și filmări, achiziții suveniruri.

 

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
Munții Măcin – Culmea Pricopanului Muntii Macin sunt cei mai vechi munți  din România. Aceștia datează de pe vremea orogenezei hercinice. Ca așezare, Muntii Macin se află în Dobrogea, l...
Cu bicicleta spre Vârful Muntele Mare Cu bicicleta spre Vârful Muntele Mare. Așa s-ar rezuma titlul acestui articol. Și pentru că iarna se apropie cu pași repezi, să ne amintim de zăpadă. ...
Cascada Duruitoarea, mândria Ceahlăului Cascada Duruitoarea este una dintre cele mai spectaculoase și cunoscute căderi de apă de la noi. Deși nu este nici cea mai înaltă și nici cu debitul c...
Cheile Dobrogei sau întâmplări din trecut întipări... Cheile Dobrogei reprezintă o arie naturală protejată din Podișul Casimcei, județul Constanța. S-a decis protejarea lor datorită avifaunei prezente aic...
Tags:
No Comments

Post A Comment