Peștera Porțile Bihorului sau cum m-am luptat cu o haită de câini

De Peștera Porțile Bihorului am auzit accidental de vreun an. Văzusem câteva poze pe internet și mi se păruse interesantă, inedită, așa că mi-am propus să o vizitez cu prima ocazie. În luna mai a acestui an am făcut o tură mai lungă prin sudul Apusenilor. Peștera Porțile Bihorului a fost unul din obiectivele văzute în această tură. Dar să vă detaliez povestea.

Pestera Portile Bihorului

Mă informasem cam puțin despre peșteră, adică aveam câteva notițe, vreo 2 poze cu telefonul și memorasem că traseul începe undeva înainte de Băița Plai. În linie dreaptă, e undeva pe la mijlocul distanței dintre Băița și Vârtop.  Inițial voiam să vizitez de fapt o cascadă, Sfânta Treime, al cărei traseu începe din Băița Plai. Mă rog, unul dintre traseele ce duc la cascadă.

Problema a fost că în zonă sunt depozitate deșeuri radioactive de la fosta mină de uraniu. Nenorocul meu a fost că în Băița Plai este o barieră și paznicul de acolo nu a vrut în ruptul capului să mă lase să trec. Nu am avut ce face, mai ales că începea și ploaia, așa că am zis că voi vizita cascada altădată dar pe alt traseu (dinspre satul Poiana).

M-am întors cu gândul că voi vizita Peștera Porțile Bihorului, al cărei traseu începea 2 km mai jos. Zis și făcut. Mă urc în mașină și îndată ajung la intrarea perimetrului minier din zonă. Am înțeles că s-ar extrage marmură de aici. M-am sfătuit cu paznicii de la mină și am fost îndrumat să ocolesc perimetrul prin pădure, pe marginea pârâului Crișul Băiței. Acesta e unul din brațele ce formează râul Crișul Negru.

Am luat pelerina pe mine deși  abia mai picura, sticla cu apă și o ciocolată. Traseul se anunța relativ scurt, de sub o oră la dus. Cărarea trece chiar pe malul pârâului și trebuie doar să urmezi cursul apei în amonte. Cărarea alternează cu porțiuni de pădure și drum cu asfalt pe alocuri.

Aspectul interesant și aventurier al acestei drumeții a fost dat de faptul că după circa 20 de minute am ajuns la un punct de control la marginea pădurii, unde au apărut brusc 5 câini măricei. Evident că nu aveam nimic la mine și la fel de evident că patrupezii lătrau de mama focului venind glonț spre mine. No, acu’ e acu’.

Prea multe alternative nu aveam, așa că am urcat rapid panta abruptă să mă afund în pădure. Câinii după mine. Super! Am luat ce am apucat la mână, lemne, pietre și am aruncat după câini căci aceștia nu dădeau semne că s-ar opri. Am fost surprins puțin că au urcat o bună bucată după mine prin pădure deși pe unde încercam să fug era chiar dificil de înaintat.

Nu m-au ajuns, nu că nu ar fi putut, ci probabil datorită faptului că nu mai erau pe teritoriul lor iar din 5 rămăseseră vreo 2. Când am mai văzut doar unul, deja eram relaxat. :))

După ce am scăpat de animale, mă gândeam cum să ajung înapoi pe marginea apei, la drumul minier, ca să pot găsi vreun marcaj. De asemenea, reflectam și la următoarea întâlnire cu câinii, deoarece trebuia să mă întorc tot pe acolo, zona fiind străjuită de munți împăduriți de o parte și de alta a văii.

Am reușit într-un final să cobor din pădure și să realizez că nu văd nici un marcaj nicăieri. Mă aflam în mijlocul minei și în mai multe locuri erau panouri cu ”Atenție, Pericol de explozie!” și ”Zonă periculoasă!”. Ptii, ți-a trebuit Peștera Porțile Bihorului, mă gândeam. Pe oriunde mă uitam doar stânci imense dislocate, două utilaje mari nefolosite, asta probabil deoarece era sâmbătă și panourile de care ziceam.

Pestera Portile Bihorului

Habar nu aveam unde mă aflam. După calculele mele Peștera Porțile Bihorului trebuia să fie pe aproape, dar efectiv nu mai aveam idee pe unde să o iau. Semnal nu era defel, pozele nu prea mă mai ajutau, ce să fac? Ceva ce urăsc. Să mă întorc. Nu-mi venea să cred că nu am putut ajunge la cascadă, că am fugit prin pădure de câini, că eram tot transpirat de la fugă mai ales că aveam pelerina pe mine. Nasol moment. Când simți că mai ai atât de puțin, dar trebuie să te întorci, e chiar aiurea. Mda.

Dar să vedeți ce aiurea a fost când am ajuns acasă și la ultima poză făcută aici în mină am realizat că Peștera Porțile Bihorului era la 100-150 de metri de locul unde mă aflam. Vai, vai, ce ”drăguț”. :)))

Pestera Portile Bihorului

Dar să continui. Îmi iau inima în dinți, urc înapoi prin pădure echipat cu o ditamai bâta, cu pietre prin buzunare și hotărât să cobor înapoi la cărare undeva în zona cu câinii. Nu aveam altfel cum, căci era imposibil de continuat doar prin pădure până la mașină.

De departe am auzit lătrăturile și nici nu m-am apropiat bine că 2 câini era în pădure, pe panta abruptă de care ziceam mai devreme. Pietre aruncate, bolovani alunecați în jos, lemne lovite, urlete și lătrături. Cam așa s-a derulat episodul doi din această aventură. Râd acum când scriu aceste rânduri dar momentele au fost intense și chiar nu știam cum se va încheia treaba. Nu mă tem neapărat de câini dar nu vreau să fiu mușcat dacă e posibil. Asta pentru a nu reface iar dozele de antirabic ca acum vreo 2 ani jumate.  Aha.

Într-un final am reușit să cobor la drum, după o veritabilă luptă cu prietenii omului, asta scrisă fără exagerare. De aici în 20 de minute am fost la mașină. Frustrat și nemulțumit de acest traseu, am părăsit locul și dinspre Băița am luat-o spre Vârtop, unde mă aștepta alt obiectiv: Groapa Ruginoasă.

Dar credeați că s-a terminat povestea? Articolul e despre Peștera Porțile Bihorului. 🙂

După circa 8 km de condus pe DN75, în dreptul stației Punct de Sprijin Măgura, mă opresc să-mi schimb hainele ude și mă uit după oameni. Eram curios să-i întreb despre Peștera Porțile Bihorului. Gândul negăsirii ei nu-mi dădea pace. Și o doamnă ce locuia acolo îmi spune că traseul pe triunghi roșu începe chiar de aici, de după casa dânsei. Whaaat!!!???

Pestera Portile Bihorului

Nici nu știam dacă să mă bucur că pot ajunge în sfârșit la peșteră că eram obosit și nervos. Dar m-am adunat rapid și am pornit pe traseu. De menționat că, din zona Băiței până aici doar urci. Așa că mă gândeam cât o fi de coborât înapoi la peșteră și apoi de urcat. Nu a fost mult. Cam în 30-35 de minute am ajuns la ea. Dar m-am grăbit maxim. La dus doar am coborât până am ajuns iar la mină. Doar că de data aceasta vedeam marcajul triunghi roșu. Chiar după intrarea în perimetrul minier faci dreapta și după ce treci de o casă părăsită o vezi ascunsă de vegetația înaltă.

Pestera Portile Bihorului

Pestera Portile Bihorului

Portalul peșterii  are undeva la vreo 10 metri diametru și o adâncime de 15 metri. Spun asta pentru că urmează un prag apoi care îți lasă impresia de a doua intrare. Probabil de aici și numele de Peștera Porțile Bihorului.

Pestera Portile Bihorului

Pragul are circa 3-4 metri iar la baza lui se află o mică acumulare de apă. Totuși, prin bunăvoința cuiva se poate urca și trece de prag cu ajutorul scării de lemn din poză. Sunt de asemenea și câteva mânere metalice înfipte în stâncă.

Pestera Portile Bihorului

Pestera Portile Bihorului

După trecerea pragului, avem o sală circulară iar apoi spre dreapta, peștera continuă cu o altă sală înaltă de vreo 25-30 de metri și fără tavan. Practic aici este un aven  la care accesul facil e pe la baza lui. În aven e plin de bolovani, lemne și un ditamai trunchiul de copac. Pentru cei care nu știu, simplu spus, avenul este o peșteră verticală.

Pestera Portile Bihorului

Peștera Porțile Bihorului este spectaculoasă și acum că mă uit la poze îmi dau seama ce bine era de aveam un obiectiv foto wide sau chiar un fish-eye să pot cuprinde într-o imagine cât mai mult. Vă faceți voi o idee. Dar dacă vă atrage locul și vreți să-l vizitați, vă recomand un obiectiv foto fish-eye.  🙂

Pestera Portile Bihorului

Pestera Portile Bihorului

De surse de lumină nu aveți nevoie deoarece Peștera Porțile Bihorului este luminată bine. După cum spun unii pe internet, Peștera Porțile Bihorului este un fenomen carstic interesant al Apusenilor. Mie mi s-a părut interesantă, iar faptul că am avut parte de așa aventură ca să o văd, fără discuție, memorabilă.

Pestera Portile Bihorului

Returul l-am făcut pe mod turbo până la mașină, cu o singură oprire să culeg câteva frăguțe.

Pestera Portile Bihorului

A fost o zi super plină și aventuroasă. De dimineață fusesem în Cheile Crăciunești, apoi la Muzeul Aurului din Brad, urmat de Peștera Urșilor, acum Peștera Porțile Bihorului și ulterior Groapa Ruginoasă și Cascada Vârciorog. Dar despre acestea din urmă, în alte articole că deja m-am întins.  🙂

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Groapa Ruginoasă, Pârtia Vârtop.

– puțin mai departe: Cascada Sfânta Treime, Cascada Vârciorog, Vârful Bihor.

Activități ce se pot face la/în Peștera Porțile Bihorului:

– drumeție, observarea faunei și florei endemice, poze și filmări.

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
Vârful Bihor, acoperișul Carpaților Occidentali Vârful Bihor, Bihorul Mare sau Curcubăta Mare cum mai este denumit, este cel mai înalt vârf al Munților Apuseni, parte a Carpaților Occidentali, cu o ...
Cascada Capra Cascada Capra este cea mai accesibilă cascadă din Munții Făgăraș și a doua ca mărime, după Bâlea. Accesul facil, dacă te afli pe Transfăgărășan în zon...
Horse safari sau cum m-a dat calul de pământ în Tu... Horse safari a fost una din excursiile opționale făcute în Turcia. Am citit despre ea pe malul mării unde mergeam la plajă și am zis: ia să vedem ce e...
Cetatea Enisala Cetatea Enisala este singura cetate din România cu nume de origine turcă. Enisala sau Yeni Sale înseamnă sat nou, în limba turcă. Construită de neguță...
No Comments

Post A Comment