Muzeul Aurului de la Brad

Muzeul Aurului de la Brad este unul dintre cele mai interesante obiective vizitate de mine anul acesta. Deși am trecut pe lângă Brad de câteva ori, niciodată nu am oprit deoarece nu știam de existența acestui muzeu deosebit.  Totuși, după ce am aflat de el, l-am trecut pe listă și odată cu una din incursiunile mele prin sudul Apusenilor, i-am călcat pragul.

Muzeul Aurului Feriga

Ursul_Muzeul_Aurului

Muzeul Aurului de la Brad este unic în Europa, prin colecția impresionantă de artefacte aurifere dar și alte minerale de mare valoare.  Aspectul interesant este că minereul aurifer de aici a fost scos la suprafață exact așa cum este expus. Și ai de ce te minuna, căci poți vedea aur în forme de șopârle, urs, vultur, pene și alte structuri care mai de care mai inedite. Eu, sincer, am fost fascinat de colecția de aici.

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului

Exponatele din Muzeul Aurului de la Brad aș zice că sunt absolut incredibile și din câte am înțeles au o valoare inestimabilă. Fiind primul vizitator al zilei, o doamnă ce intuiesc că era ghid, mi-a spus câte-n lună și-n stele despre acest muzeu. Aspect ce m-a putut doar bucura. Curățenia e exemplară iar vitrinele sunt de nota 10. 🙂

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului de la Brad are o istorie veche de peste 100 de ani,  prima atestare a acestuia fiind o semnătură a unui vizitator pe un document. Sunt câteva hârtii cu diverse înscrisuri și citate chiar în vitrina de la intrarea în muzeu. Practic, de cum ajungi în fața clădirii, ești luat prin învăluire și transpus în lumea mineritului de odinioară. Mișto…

Muzeul Aurului Brad

Majoritatea exponatelor de aur au fost extrase din Munții Apuseni, dar sunt destule  minerale aduse de prin toate colțurile lumii. Acesta e doar un alt aspect ce-mi sugerează bogăția și frumusețea acestei țări. Printre mineralele ce pot fi admirate aici sunt: turcoaz, cuarț, pirită, diamant, cupru, cristale și multe altele.

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului

Pe lângă minerale, sunt expuse și obiecte ce fac dovada încercării omului de a extrage aurul din cele mai vechi timpului.  Sunt tot felul de instrumente metalice și din lemn care se foloseau la spălarea nisipului riveran în speranța găsirii metalului prețios.

Muzeul Aurului

Pentru că am vizitat nu demult Muzeul de Mineralogie din Cluj-Napoca de 2 ori, vizita la Muzeul Aurului de la Brad a fost oarecum o refamiliarizare cu rocile pământului. Eram super curios să văd și eu cu proprii ochi formele mult lăudate ale aurului aflat aici. Adică totuși, vorbim despre unul dintre cele mai spectaculoase muzee de genul din lume. Bine, știu că toate astea sunt doar vorbe, dar pozele pot confirma cât de cât realitatea. Ca să mă credeți, trebuie să vedeți personal acest loc. Sigur o să vă placă. Sunt ferm convins.

Muzeul_Aurului_Balerina

Muzeul Aurului

Ca idee (dar să nu vă vină idei crețe :))),  cele mai scumpe exponate sunt Șopârlele. Despre acestea, mi s-a spus că au o valoare de circa 3 milioane de euro. Uau! De aș găsi și eu o șopârlă de asta, în loc de sutele de gușteri văzuți de-a lungul timpului. 😛

Muzeul_Aurului_Soparla

Pe lângă formele pure ale aurului, sunt și numeroase exponate ce conțin aur combinat cu diverse minerale.

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului

Dintre acestea, multe au fost descoperite și identificate la noi în țară pentru prima dată în lume. Alt punct important ce m-a făcut să apreciez și mai tare acest loc. Muzeul Aurului de la Brad are peste 2.000 de exponate. Dintre acestea, 6 sunt așezate la loc de cinste, în vitrine noi și frumos aranjate.

Muzeul Aurului

Muzeul_Aurului_Romania

Valoarea muzeului este, după cum spuneam mai sus, inestimabilă. Acest lucru se datorează faptului că minereurile, pe lângă greutatea lor (în jur de 5 kg de aur), sunt efectiv unice, adevărate opere de artă. Dacă ne gândim că acestea au fost create natural în adâncul pământului, parcă înțelegem mai profund de ce este așa.

Muzeul Aurului

Muzeul Aurului de la Brad este un simbol al orașului Brad și totodată al României. Un loc pe care îl recomand cu căldură oricărui care trece prin zonă și nu numai. Apropo de căldură, singurul minus e că muzeul nu are climă. Deci, dacă îl vizitați vara, să știți doar că e puțin mai cald înăuntru. Probabil că în timp se va rezolva și acest mic inconvenient. Pe mine nu m-a deranjat defel. Când te afli în fața istoriei nu mai contează aspectele acestea adiacente și minore, de altfel.

Muzeul Aurului de la Brad se află pe strada Independenței nr. 3. Obiectiv turistic marcat prin multe semne de la intrarea în oraș.

Programul de vizitare:

Miercuri – Duminică, deschis între 9-17. Luni și Marți e închis.

Preț intrare:

– 15 lei adulții;

– 10 lei elevii, studenții și pensionarii;

– 5 lei copiii sub 14 ani.

Aspect plăcut, nu există taxă foto, deci vă puteți descărca aici bateriile aparatelor foto sau ale telefoanelor. 😛

Prin zonă mai puteți vizita:

– în apropiere: Muzeul Etnografic Brad, Cheile Crăciunești, Țebea, Gorunul lui Horea.

– puțin mai departe: Roșia Montană, Detunatele, Cetatea Devei, Castelul Corvinilor.

Acest loc m-a impresionat plăcut: Muzeul Aurului de la Brad este cu adevărat un muzeu de… aur.

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
Cascada Vânturătoarea Cascada Vânturătoarea este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă de pe Valea Cernei. Personal, prefer din zonă Cascada Fecioara Maria, care ...
Cele 14 vârfuri de peste 2500 de metri din România... Munții Carpați sunt mândria țării noastre, aceștia fiind pomeniți de nenumărați scriitori, poeți și iubitori de natură. Sunt munți frumoși care se înt...
Cheile Madei Cheile Madei sau Măzii, cum spun unii, sunt chei mai puțin știute comparativ cu alte chei din țara noastră. Acestea se află între satele Mada și Balșa...
Crovurile din Mehedinți Crovurile din Mehedinti reprezintă unul din cele mai frumoase locuri ale Văii Cernei. Pentru mine chiar unul dintre cele mai spectaculoase locuri din ...
No Comments

Post A Comment