Cheile Crăciunești

Cheile Craciunesti reprezintă o zonă frumoasă, pe alocuri sălbatică, pe care am vizitat-o acum două veri. Acestea sunt cunoscute pentru trasele de alpinism și cățărare. Îmi dorisem de ceva timp să ajung pe aici, deoarece știam că sunt șanse să văd vipere cu corn (Vipera ammodytes). Asta mă interesa pe mine. Și am văzut. Vă povestesc îndată ce și cum.

Cheile Craciunesti

Cheile Craciunesti se află în județul Hunedoara, în sudul Munților Metaliferi, pe valea râului Căian. Mai exact, acestea sunt situate între localitățile Crăciunești și Băița, la aproximativ 20 de km de Deva. Drumul până aici este relativ acceptabil. În prima parte este chiar perfect, dar prin zona de sate s-ar putea reface.

Cheile Craciunesti

Pentru a ajunge aici, procedați așa: după Deva cum vii dinspre Orăștie, pe E673, se virează dreapta peste Mureș și se intră pe E79. Înainte de Bejan, se face dreapta spre Păuliș, pe drumul județean 706A. Se ține acest drum până la ieșirea din Crăciunești. Aici se află cheile. Acestea fac parte din Rezervația Măgurile Băiței. Zona este frumoasă, cu pereți verticali, stâncării, grohotișuri și pădure.

Cheile Craciunesti

Pereții  din Cheile Craciunesti au înălțimi de până la 150 de metri altitudine și de multă vreme sunt escaladați de către pasionații de alpinism. Din ce citisem acum vreo 3-4 ani despre ele, am reținut că traseele sunt însă incomplete și învechite. Oricum pentru mine nu conta acest aspect deoarece eu mă aflam într-o excursie cu bicicleta și voiam doar să pot poza o viperă cu corn. Majoritatea pozelor ce le-am făcut au fost cu telefonul, eu uitându-mi aparatul acasă, deci calitatea slabă, dar vă puteți face o idee despre chei.

Cheile Craciunesti

Punctul de plecare a fost de lângă Deva. În chei efectiv, am ajuns pe la amiază. Era o căldură și un aer uscat ce mă făcea să cred că nu am absolut nici o șansă ca să găsesc ce căutam. Pentru că sunt pasionat dintotdeauna de reptile, speram să observ o viperă cu corn. Țin minte că la un moment dat, mi-am lăsat bicicleta pe marginea cărării și am intrat puțin printre arbuști și stâncărie. Nici nu am făcut câțiva pași printre bolovani, că am și observat un cap mic de viperă ce ieșea curios de sub o piatră. Am făcut câteva poze cum am putut mai bine și m-am bucurat de moment.

Vipera cu corn

Vipera ammodytes

Singurele animale ce erau mai active, chiar și pe stâncile încălzite de soare, erau șopârlele.  În poza de mai jos e un exemplar de șopârla de ziduri (Podarcis muralis).

Soparla de ziduri

În zonă se află câteva peșteri și o carieră de piatră, dar nu am umblat prea mult pe acolo. Eram cu un prieten și pentru că mai aveam și alte obiective în ziua aceea, nu am petrecut decât vreo 2 ore în chei. Întoarcerea spre Deva a fost însă  plină de ghinion; pățanie pe care am descris-o aici. 🙂

Cheile Craciunesti

Una peste alta, Cheile Craciunesti trebuiesc cercetate pe îndelete. Doar timp să ai. Prin chei se poate campa cu cortul, dar mai mult ca sigur vă puteți găsi cazare și prin satele învecinate.

Cheile Craciunesti nu prea au parte de reclama pe care o merită. Nefiind prea cunoscute, puțini turiști se deplasează prin zonă, exceptând alpiniștii. Dacă aveți ocazia să treceți pe aici, opriți-vă puțin și admirați natura. Mie mi s-au părut atât de liniște cheile; acestea își așteaptă tacit turiștii să-i calce potecile.

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Muzeul Aurului din Brad, Orașul Deva.

– puțin mai departe: Castelul Corvinilor, Geoagiu Băi, Cheile Glodului, Madei, Cibului.

Activități ce se pot face în Cheile Craciunesti:

– drumeții, campare, relaxare, poze și filmări, observarea faunei și florei specifice.

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
Peștera Porțile Bihorului sau cum m-am luptat cu o... De Peștera Porțile Bihorului am auzit accidental de vreun an. Văzusem câteva poze pe internet și mi se păruse interesantă, inedită, așa că mi-am propu...
Vârful Bihor, acoperișul Carpaților Occidentali Vârful Bihor, Bihorul Mare sau Curcubăta Mare cum mai este denumit, este cel mai înalt vârf al Munților Apuseni, parte a Carpaților Occidentali, cu o ...
Cascada Capra Cascada Capra este cea mai accesibilă cascadă din Munții Făgăraș și a doua ca mărime, după Bâlea. Accesul facil, dacă te afli pe Transfăgărășan în zon...
Horse safari sau cum m-a dat calul de pământ în Tu... Horse safari a fost una din excursiile opționale făcute în Turcia. Am citit despre ea pe malul mării unde mergeam la plajă și am zis: ia să vedem ce e...
No Comments

Post A Comment