Castelul Bran, între legendă și realitate

Castelul Bran este cel mai vizitat castel din țara noastră. Pe lângă faptul că are o istorie zbuciumată,  în jurul acestuia  s-a țesut celebra legendă a contelui Dracula. Bineînțeles că această poveste este doar un mit, dar chiar și așa, Castelul Bran atrage numeroși turiști. Turiști care vin, de altfel, din toate colțurile lumii.

Castelul Bran

Construcția a fost ridicată în secolul al XIV-lea de către sașii din regiunea Brașovului în urma permisiunii regelui maghiar Ludovic cel Mare.  Locul ales a fost pasul Rucăr-Bran, pe o stâncă abruptă, datorită potențialului strategic.  Astfel,  Castelul Bran oferea o vedere perfectă spre împrejurimi. Aproape toate cetățile din evul mediu și chiar de pe vremea dacilor de fapt, au fost ridicate pe diverse dealuri special alese și serveau ca fortărețe.

Castelul Bran

În scurt timp construcția capătă o importanță foarte mare care se menține mult timp după domnia lui Vlad Țepeș. Aici se colectau vămile celor care tranzitau zona, iar castelanul  avea putere destul de mare, căci era ales chiar de principii Transilvaniei.

O legătură cu Vlad Țepeș o reprezintă atacul acestuia asupra Brașovului, moment în care domnitorul  trece prin Bran. Acțiunile sale sângeroase sunt descrise ulterior de către sași ca tiranice. Portretul lui Vlad Țepeș rămâne în istorie adânc întipărit în mințile oamenilor. Evident, datorită celebrei metode de tragere în țeapă a răufăcătorilor și a dușmanilor.

Vlad Tepes

Celebra carte Dracula, care ne-am putea gândi că face referire la Castelul Bran în narațiunea sa, nu are nici o treabă cu Vlad Țepeș. Totuși majoritatea lumii știe despre poveștile cu vampiri și  astfel Branul este cunoscut ca și castelul contelui Dracula. Personajul este pur fictiv, mai ales că celebrul scriitor al cărții, Bram Stoker nici nu a vizitat vreodată România. Acesta auzise despre istoria lui Țepeș de la un amic ungur și de aici a ieșit cartea știută. Personal chiar mi-a plăcut, căci am citit-o de 2 ori. V-o recomand. 🙂

Castelul Bran

Revenind la Castelul Bran, acesta a suferit modificări, adăugiri și recondiționări de-a lungul timpului. Ba a explodat magazia de pulbere, ba a distrus furtuna acoperișul castelului, ba s-a construit ceva. Mie mi se pare interesant că pe la mai multe cetăți am citit ca le exploda depozitul de pulbere, armament, ghiulele și ce mai era pe vremuri. Probabil erau prea instabile ori nu se depozitau în condiții optime.

Castelul Bran

În timp Castelul Bran își pierde importanța comercială și strategică iar din 1920 acesta este făcut cadou de către brașoveni, reginei Maria a României. Regina îl va restaura și astfel castelul devine reședință regală. Se amenajează în jurul castelului două iazuri, o casă de ceai și un parc, care se pot vedea și azi. De asemenea se montează un lift care va ajuta regina să ajungă în parc. Se cobora prin fântâna din interiorul castelului, aceasta având legătură cu un tunel secret, astfel scurtându-se distanța parcursă.

Castelul Bran

La moartea reginei, proprietatea rămâne ca moștenire principesei Ileana, dar regimul comunist o obligă pe aceasta să părăsească România în 1948, castelul intrând în proprietatea statului. Acesta a funcționat ulterior ca și muzeu.

În anul 2006 Castelul Bran e retrocedat familiei regale. Timp de încă trei ani, castelul va fi administrat de Ministerul Culturii, iar din 2009 acesta rămâne definitiv Arhiducelui Dominic, Arhiducesei Maria Magdalena și Arhiducesei Elisabeta. Aceștia trei fiind nepoții direcți ai reginei Maria.

Castelul Bran

În prezent Castelul Bran este deschis publicului larg. Se pot vedea aici arme, mobilier, costume, armuri și altele. Din afișul de la poalele dealului, am citit că s-ar face și tururi private cu tema Dracula. Chiar a dormit aici un cuplu canadian de Halloween în urma unui concurs câștigat de aceștia. E clar că legenda ce înfășoară Branul nu va muri probabil niciodată.

Bran Castle

Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic al Brașovului. De la Brașov la Bran sunt doar 30 de kilometri. La castel se ajunge foarte ușor dacă porniți din Brașov, pe DN73.

Castelul Bran

Pentru vizitarea castelului, consultați orarul.

Program de vară (1 Aprilie – 30 Septembrie)

Luni: 12 – 18
Marți–Duminică: 9 – 18

Program de iarnă (1 Octombrie – 31 Martie)

Luni: 12 – 16
Marți–Duminică: 9 – 16.

Preţul biletului:

Adulți: 35 Lei
Seniori (65+): 25 Lei
Studenți: 20 Lei
Elevi: 7 Lei
Grup elevi (>20 pers.): 5 lei.

Intrarea este liberă pentru persoanele cu dizabilități. Nu se plătește taxă de filmare și fotografiere decât în regim profesional.

Scara secreta

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Muzeul Bran, Cetatea Râșnov, Dino Parcul, Munții Piatra Craiului, altele.

– puțin mai departe: Orașul Brașov, stațiunile Azuga, Bușteni, Predeal, Sinaia, Castelul Peleș, etc.

Activități ce se pot face la Castelul Bran:

– Vizita acestuia, poze și filmări, achiziții suveniruri, tururi speciale.

 

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
Muntele Ceahlău, Vârful Toaca – partea II Varful Toaca este cel mai înalt vârf de pe Muntele Ceahlau pe care se poate urca. O idee mai înalt decât Varful Toaca este Ocolașul Mare, cu 1907 metr...
Muntele Ceahlău, Vârful Toaca – partea I Muntele Ceahlau este unul dintre cei mai frumoși munți din România. M-am îndrăgostit efectiv de acest masiv la prima vizită. Voiam de ceva timp să-l v...
Capra neagră, bijuteria munților Capra neagra (Rupicapra rupicapra) este un animal protejat de lege din munții noștri, declarat monument al naturii. În prezent efectivele de capra nea...
Salina Turda, o minunăție subterană Salina Turda este  unul din obiectivele turistice de mare importanță ale României. Aici vin și foarte mulți străini. Eu am vizitat-o de 3 ori până în ...
No Comments

Post A Comment