Cascada Beușnița, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița

Cascada Beusnita este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din țara noastră. Aceasta se află în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița (Munții Aninei) din județul Caraș-Severin, un super județ din punct de vedere al naturii.

Cascada Beusnita

La Cascada Beusnita se ajunge relativ ușor, dinspre Reșița – Oravița – Potoc – Podul Bei (trăiască google maps). Traseul are startul la Podul Bei, loc de unde începe și intrarea în Cheile Nerei. Marcajul este bandă galbenă până în zona Lacului Ochiul Beiului iar de aici bandă albastră până la cascada mare. Ca durată e undeva la 2 ore de mers în plimbare. Se poate înainta și cu mașina până la păstrăvărie, dar vă recomand mersul pe jos. În felul acesta vă bucurați de natură în toată splendoarea ei.

Cascada Beusnita

Ca să specific de la început, denumirea Cascada Beusnita se referă de fapt la cea mai mare cascadă dintre cele formate pe Valea Beușniței care se varsă în Pârâul Bei, care la rândul lui se varsă în Nera în zona Podului Bei.  Sunt mai multe căderi de apă de la câțiva centimetri până la vreo 15 metri  înălțime.

Cascada Beusnita

Cascada Beusnita

De asemenea, repet ca la fiecare articol despre cascade, vă sugerez să o vizitați primăvara după topirea zăpezilor și ploi abundente, altfel s-ar putea să fiți dezamăgiți. Vara, de multe ori, Cascada Beusnita este aproape complet secată. O mai puteți vizita iarna, când uneori îngheață complet, lucru care trebuie să-l fac și eu deoarece am văzut poze deosebit de frumoase cu acestă cascadă.

Cascada Beusnita

Cascada Beusnita

Pe traseul spre Cascada Beusnita puteți vedea și Cascada la Văioaga, o altă cădere de apă de pe Pârâul Bei, care e doar un preludiu pentru următoarele atracții din zonă.

Cascada la Vaioaga

Pe cărare puteți să vă întâlniți cu diverse animale, în special reptile. Eu am văzut nenumărați gușteri, salamandre, șerpi și multe altele.

Salamandra comuna

Următoarea atracție de pe traseu este Lacul Ochiul Beiului, un lac de o frumusețe aparte. Toată zona aceasta de fapt are o frumusețe și o sălbăticie de basm. Dacă aș putea aș vizita-o cel puțin anual.

Baraian Cristian

De la Ochiul Beiului în 20-30 de minute sunteți la Cascada Beusnita.  Aceasta seamănă cu cascadele Șipote și Clocota, toate fiind formate pe o structură de tuf calcaros. Apa plină de calcar se depune încet, în timp, pe orice urmă de vegetație, mușchi în special, dând naștere acestui tip de cascadă. Practic, înălțimea cascadelor de acest fel crește constant pe toată existența lor.

Am vizitat de 2 ori Cascada Beusnita, ambele dăți primăvara și am avut norocul să fiu singurul spectator al său, fără alți turiști. De fapt, așa și îmi place în majoritatea locurilor, să fiu singur. Așa mă pot relaxa, regăsi și poza ce și cum vreau. 🙂

Cascada Beusnita

Cascada Beusnita este de o mare importanță turistică și peisagistică, o frumusețe naturală de care ne putem bucura oricând. Să sperăm că pentru mult timp, deoarece am văzut la o emisiune tv că zone împădurite a parcului, au început să fie defrișate serios. Putem doar să sperăm că pagubele sunt minime și că se oprește acest lucru.

Aventura in Romania

Prin zonă se pot vedea următoarele:

– în apropiere: Cascada La Văioaga, Lacul Ochiul Beiului, La Tunele, Cantonul Damian, Cheile Nerei.

– puțin mai departe: Lacul Dracului, Cascada Șușara, Cascada Bigăr, Cheile Minișului, Cheile Carașului, altele.

Activități ce se pot face la Cascada Beusnita:

– relaxare, observarea faunei și florei locale, poze și filmări.

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
Cascada Vânturătoarea Cascada Vânturătoarea este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă de pe Valea Cernei. Personal, prefer din zonă Cascada Fecioara Maria, care ...
Muzeul Aurului de la Brad Muzeul Aurului de la Brad este unul dintre cele mai interesante obiective vizitate de mine anul acesta. Deși am trecut pe lângă Brad de câteva ori, ni...
Cele 14 vârfuri de peste 2500 de metri din România... Munții Carpați sunt mândria țării noastre, aceștia fiind pomeniți de nenumărați scriitori, poeți și iubitori de natură. Sunt munți frumoși care se înt...
Cheile Madei Cheile Madei sau Măzii, cum spun unii, sunt chei mai puțin știute comparativ cu alte chei din țara noastră. Acestea se află între satele Mada și Balșa...
No Comments

Post A Comment