Băile Herculane

Baile Herculane este o stațiune foarte cunoscută a țării noastre. Aceasta este datată prima oară în anul 153 d.H., fiind una dintre cele mai vechi stațiuni balneoclimatice. Bazele stațiunii au fost puse din anul 102 de către împăratul Traian. Romanii preluaseră de la greci cultul balnear pe care l-au extins și dezvoltat în tot imperiul.

Aici la Herculane, romanii au consacrat semizeului Hercules temple, statui și băi termale. Acestea au devenit ulterior punct de interes major pentru bogații Imperiului Roman. În centrul vechi tronează și o statuie frumoasă a acestuia, din bronz. Simbolul stațiunii.

Baile HerculaneStatuia lui Hercules.

Semizeul Hercules era cunoscut ca fiind patronul izvoarelor termale și un simbol al puterii. Nu în ultimul rând însemna și echilibrului perfect dintre forța spirituală și cea fizică. Așa că denumirea de Baile Herculane s-a potrivit ca o mănușă. Asta datorită efectelor curative și relaxante ale tot ce înseamnă tratamentul balneoclimatic. De multe ori am auzit povești cum oamenii pleacă din stațiune ca renăscuți. Subscriu și eu la aceste mărturii în urma celor 7 vacanțe deosebite petrecute aici.

Stațiunea a fost vizitată, apreciată și lăudată de oameni importanți. Împăratul Austriei, Franz Iosef, susținea că Baile Herculane este „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Vă pun o poză ca să puteți decide voi. 🙂

Baile HerculaneBaile Herculane.

Stațiunea se află în partea sud-estică a României, în județul Caraș Severin. Este inclusă în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Deși foarte veche, stațiunea nu și-a atins potențialul turistic total. Plus că sunt nenumărate zone și în jurul localității cu potențial uriaș. Trebuie investit serios. Chiar și așa, este una din locațiile foarte căutate de la noi.

Izvoarele termale ale regiunii sunt considerate pe drept cuvânt un important cadou din partea zeilor. Împreună cu pitorescul peisaj de la poalele Domogledului, pun această stațiune pe lista „de văzut”. Chiar ai ce vizita aici pe lângă izvoare: cascade impresionante, munți, peșteri. Celebrul pin bănățean care crește direct din stâncă, precum și alte minunății. Iar fluviul Dunărea este la „o aruncătură de băț”.

Hotel Roman HerculaneVedere spre hotelul Roman.

Principalele izvoare de aici conțin ape minerale, termale și sulfuroase. Acestea au temperaturi între 38-60 °C. Evident ele fac obiectul multor tratamente în diverse afecțiuni. Izvoarele și lăudatele cădițe se pot vizita deci și iarna.

Baile Herculane

La tratament într-o cădiță de pe malul Cernei. După moleșeala ce mă cuprinde stând în apa fierbinte, ador să intru în apele foarte reci ale râului. Mulți susțin că este benefică această acțiune și sunt destui care fac la fel. Dar, conform medicilor, un potențial șoc termic îți poate pune viața în pericol. Atenție aici!

Eu nu am fost în stațiune decât primăverile, evident pentru pasiunea mea față de reptile. În Baile Herculane și împrejurimi se găsesc diverse specii cu sânge rece, una mai interesantă decât alta. Clar că cea mai cunoscută este vipera cu corn. Despre această reptilă interesantă poți citi mai multe aici. 

Din păcate însă, oamenii de multe ori le omoară fără să fie conștienți de importanța acestora în ecosistem. O șopârlă de ziduri până una alta, pe care am văzut-o în apropiere de hotelul Roman. Părea că nu se sfiește deloc în fața camerei foto.  🙂

Baile HerculanePodarcis muralis.

Pentru cei cu chef de drumeții, după cum ziceam mai sus, aici sunt multe obiective turistice. În zonă se află cea mai înaltă cascadă din România, Cascada Cociu. Alta foarte spectaculoasă este Cascada Vânturătoarea. Sunt și chei deosebite ca, Cheile Țășnei, Jelerăului și Tamnei. Și multe alte zone superbe. Una din cele mai cunoscute fiind Crucea Albă. Dacă urcați pe Domogledul Mic o vedeți pe la jumătatea distanței.

Baraian CristianLa Crucea Albă.

Așadar vizitați cu încredere stațiunea Baile Herculane! Natura aici este la superlativ absolut. Dacă mergeți o dată, sigur veți reveni. Vă garantez. 🙂

Prin zonă se pot vizita următoarele:

– în apropiere: Crucea Albă, Domogledul Mic, Cascada Cociu, Cascada Vânturătoarea, Cheile Țășnei, Peștera Haiducilor, Grota cu Aburi, Sfinxul de la Topleț, Cerna Sat, Cheile Corcoaiei, Lacul lui Iovan, Cetatea Mehadiei, Orașul Orșova, Golful Cernei (la vărsarea în Dunăre).

– puțin mai departe: Cazanele (Clisura) Dunării, statuia Chipul lui Decebal, Tabula Traiana, Ciucaru Mare, Ciucaru Mic, Drobeta Turnu Severin, Porțile de Fier.

Activități ce se pot face lângă Baile Herculane:

– tratamente balneo climatice (băi termale), camping, poze și filmări, trasee ecoturistice, pescuit și plimbări cu barca pe Dunăre.

S-AR PUTEA SĂ-ŢI PLACĂ ŞI:
De ce să mergi pe munte? Munte, munte și iar munte. Doar la asta mă gândesc de câteva zile. La munții pe care îi am pe listă pentru anul acesta. La munții cărora le-am călcat ...
Gușterul, cea mai mare șopârlă din România Gusterul este printre cele mai cunoscute șopârle de la noi. Acesta este foarte răspândit și cum am spus și în titlu, este cel mai mare reprezentant al...
Piatra Teiului (Stânca Dracului) Piatra Teiului am văzut-o o singură dată, când am mers în Parcul Național Ceahlău. Nu știam la vremea aceea mai nimic despre aceasta, dar mi-a atras a...
Cascada Urlătoarea Cascada Urlatoarea este una dintre cele mai cunoscute și vizitate cascade din România. Aceasta se află situată pe versantul estic al Munților Bucegi, ...
No Comments

Post A Comment